Categoriile de contribuabili care pot beneficia, concret, de anularea sau reducerea penalităţilor

Anul acesta, legislaţia din România oferă contribuabililor care înregistrează datorii la bugetul de stat posibilitatea de a beneficia, în anumite condiţii, de amânarea la plată a penalităţilor de întârziere şi a unor părţi din dobânzi sau chiar de anularea acestor obligaţii de plată accesorii. Cum cadrul legal prin care aceste prevederi pot fi acordate a fost creat la jumătatea lunii ianuarie, odată cu intrarea în vigoare a legii care aprobă actul normativ privind facilităţile fiscale, vă spunem azi ce contribuabili pot beneficia cu adevărat de respectivele facilităţi, dar şi condiţiile pe care aceştia trebuie să le îndeplinească.
Romania TV
03 feb. 2016, 09:20
Categoriile de contribuabili care pot beneficia, concret, de anularea sau reducerea penalităţilor

OUG nr. 44/2015, publicată în luna octombrie 2015 în Monitorul Oficial, este actul normativ prin care a fost introdusă, în legislaţia românească, posibilitatea ca atât persoanele fizice, cât şi cele juridice sau entităţile fără personalitate juridică să poată beneficia de anularea penalităților de întârziere restante la 30 septembrie 2015, de reducerea la plată a unei cote de 54,2% din dobânda de întârziere, precum şi de reducerea la plată a unei cote de 77,1% din majorările de întârziere datorate de contribuabili până la data de 1 iulie 2010.

Citeşte şi Românii care au firme în locuinţe au nelămuriri la plata taxelor şi impozitelor

Totuşi, pentru a beneficia de facilităţile fiscale amintite, contribuabilii trebuie să îndeplinească câteva condiţii, cumulativ. Astfel, pentru anularea penalităţilor de întârziere, contribuabilii trebuie să achite, până la 31 martie, toate debitele principale restante la data de 30 septembrie 2015, faţă de bugetul de stat, respectiv să achite, nu mai târziu de 30 iunie, o cotă de 45,8% din dobânzile de întârziere sau o cotă de 22,9% din majorările de întârziere (în cazul în care contribuabililor le sunt aplicabile aceste majorări de întârziere – perioada anterioară intrării în vigoare a OUG nr.39/2010, adică 1 iulie 2010).

Continuarea pe avocatnet.ro.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Gică Craioveanu, verdict dur după Universitatea Craiova – Ararat 1-1: „Poate o să ziceți că sunt nebun…”
Capital.ro
Curs valutar joi, 20 august. Cât valorează euro, dolarul și francul elvețian. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
De la un sat uitat de lume din Botoșani la marile gale de K1. Povestea românului cu 61 de victorii și 34 de KO-uri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
BREAKING | E gata: primul transfer pentru Șumudică după revenirea la CFR! Un internațional semnează cu clujenii
MediaFlux
Alertă în România! Virusul variolei ovine și caprine, confirmat în Brăila. Zeci de experți veterinari sunt pe teren
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat