Catinca Maria Nistor, noul director al Teatrului Bulandra: „Modelul meu de manager poate fi Doamna Bulandra”

La doar 31 de ani eşti noua directoare a Teatrului Bulandra, poate cel mai apreciat teatru din ţară. E o imensă provocare. Cum ai intrat în această aventură?

Ştiţi, cineva mi-a spus o butadă: de câţi artişti e nevoie ca să schimbi un bec? De 19. Unul e pe masă şi schimbă efectiv becul iar 18 în jurul mesei se întreabă “de ce el?” Sau, de ce nu, “de ce ea?” Nu am apărut de nicăieri aici. Sunt de trei ani actriţa teatrului Bulandra. Am fost pregătită de regretatul Alexandru Ducu Darie cu mai bine de un an înainte pentru asta. M-a urmărit ani de zile cum evoluam şi creşteam ca manager al Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru, al cărui co-fondator a fost şi el. Ducu ştia ce avea să se întâmple cu el, că va pleca “dincolo” şi că Teatrul Bulandra va rămâne fără el. Ştia şi ce i-ar trebui teatrului. Nu mă aşteptam ca acest lucru să se întâmple atât de repede, dar, din păcate, Ducu s-a dus şi de la începutul stagiunii am fost “aruncată” în foc singură. Eram sigură că va fi greu, nu mă aşteptam însă să îmi placă atât de mult. Vin dimineaţă, plec noaptea târziu şi, o dată ajunsă acasă, abia aştept să vină a doua zi ca să mă întorc la teatru. Este ceva ce mă provoacă, în primul rând  în lupta cu mine, e o căutare, un entuziasm de cu totul altă factură decât cel pe care îl am în lucrul la scenă ca actor.

Poţi spune deci că eşti moştenitoarea lui?

Nu! E foarte mult spus aşa… Sunt foarte senină în privinţa venirii mele la conducerea acestui teatru pentru că provin din acest colectiv, am venit dintre noi, ca să-i slujesc pe minunaţii mei colegi într-o nouă calitate, cea de manager. Să slujesc această instituţie şi acest brand, Bulandra. Cred că dacă am ajuns aici asta înseamnă că aşa trebuiau să se întâmple lucrurile, cu mine, prin mine, cu ceea ce se află în urma mea, cu sufletul meu. Sigur că unii s-au gândit că poate sunt prea tânără pentru acest post. E adevărat, tinereţea în sine, fără un grad confortabil de maturitate în gândire, nu este neapărat o calitate. Dar nici maturitatea în sine nu e de ajuns. Dar care să fie vârsta potrivită? 32 de ani şi două luni? 35? 45? 75? Cine are aparatul care măsoară asta? Eu va trebui să dovedesc contrariul. Teatrul Bulandra este unul dintre puţinele teatre “însemnate” din lume, poartă o anumită pecete, are rasă, are ceva aristocratic, spun asta fără a jigni alte instituţii, dar chiar aşa e şi ştiu şi ceilalţi că e aşa. Eu asemăn Bulandra cu The Old Vic din Londra. Dintotdeauna la Bulandra au fost actorii de elită ai breslei, cum în Marea Britanie marii actori sunt înnobilaţi de Regină cu titlul de Sir şi Dame, tot aşa cred că actorii Teatrului Bulandra au fost şi sunt nişte Lorzi şi nişte Doamne în teatrul românesc. De aceea am şi deschis în foaier “Bulandra Portrait Gallery”, o galerie de portrete ale actorilor noştri de azi, (fotografii de Andrei Runcanu), portrete care arată foarte aristocratic, pe un fond burgund, regal,  fiecare actor având şi un accesoriu care trimite la ideea de nobleţe, de aristocraţie. Vor urma în Galerie portretele tuturor creatorilor ce au marcat acest teatru în lungul şi gloriosul său drum prin cultura română. Bulandra e un teatru de artă şi de excelenţă şi aşa vreau să şi rămână, dar şi cu aportul minunaţilor mei colegi de azi, artişti, tehnicieni şi personal. Vreau să se monteze în continuare texte mari, pentru că aşa este educat publicul teatrului nostru, dar în interpretări actuale, potrivite timpului pe care îl trăim. Oricum încă de pe vremea Doamnei Bulandra aici se montau creaţii îndrăzneţe aşa că nu facem decât să continuăm şi să dezvoltăm moştenirea primită. De altfel Doamna Bulandra este modelul meu ca manager. Mă consider cumva “moştenitoarea” ei nu doar pentru că sunt femeie ca şi ea, ci pentru că dumneaei avea o determinare şi un foc interior care ne-a lăsat acest teatru. De la Doamna Bulandra, culmea, acest teatru, singurul cu nume de femeie a fost condus numai de bărbaţi! Sunt o fată bătăioasă. Şi pentru mine este important că am această şansă de a pune umărul la ceva care va dăinui chiar şi după ce eu nu voi mai fi. La ceva mai mare, mai puternic şi mai glorios decât fiecare membru al familiei Bulandra luat individual! Sunt foarte recunoscătoare pentru asta.

Alte articole

Fraudă de 4 milioane de lei la Teatrul Bulandra. Contabila șefă, acuzată că a furat banii din casierie, cu ajutorul unei colege

Doliu uriaș în teatrul românesc! Dinu Cernescu s-a stins din viață. Regizorul a lăsat în urmă o suferință uriașă

Ce proiecte vechi vei continua  şi ce proiecte noi vei începe?

Voi continua proiectele lui Ducu – integrala Shakespeare, Bulandra per Musica – şi voi lucra alături de artiştii apreciaţi de el. Îi sunt recunoscătoare că s-a gândit la mine pentru asta. Cred că fiecare om e capabil de lucruri neobişnuit de mari, dar e nevoie de ochiul cuiva mai înţelept, mai trecut prin viaţă, care să te vadă, să aibă încredere în tine şi să te pună în locul potrivit şi în lumina potrivită.  Şi aşa cum mie mi s-a acordat încredere şi astfel am înflorit, la rândul meu, voi face acest lucru cu alţi oameni. Printre lucrurile care se mai află pe ordinea mea de zi este şi “reîntregirea familiei” Bulandra. Îmi doresc să îi aduc înapoi acasă pe artiştii care din varii motive au plecat, în timp, la alte teatre. Cu unii dintre ei am vorbit deja şi aproape că nu a fost nevoie să termin fraza că au acceptat, chiar aşa, cu expresia: “mă întorc acasă”! Sigur că venirea mea la cârma teatrului reprezintă şi o schimbare de generaţie. Celui care ia primul torţa şi porneşte în beznă îi este cel mai greu, dar satisfacţia că în urma lui se face calea pe care vor putea păşi şi alţii este mai mare decît orice dificultate întâlnită pe drum. Aşa că va fi o bucurie pentru mine să invit şi artişti tineri să lucreze aici. Vom avea texte mari, din dramaturgia universală, dar şi din cea clasică românească pentru că eu cred că nu poţi îndrepta busola spre viitor dacă nu cunoşti bine drumul pe care ai venit. Artiştii mari se fac pe roluri mari. Un teatru mare se face pe texte mari. Am început aranjamentele pentru o stagiune permanentă a Bulandrei la Londra. Ne propunem ca o dată pe lună să jucăm la Leicester Theatre, o sală cunoscută, cu 400 de locuri, una sau două reprezentaţii cu spectacolele noastre de aici, pentru românii, mulţi, de acolo. Am început demersurile pentru proiectul “Acasă la…Diaspora”. Să jucăm periodic în săli profesioniste de teatru în mijlocul românilor, la început din Italia, apoi şi Spania. Tot ce politica desparte, teatrul uneşte. Planul cel mai mare şi mai ambiţios pe care îl am este renovarea sălii de la Grădina Icoanei, sala “Toma Caragiu.” Pentru acest proiect l-am abordat pe arhitectul  Dorin Ştefan, care este, probabil, cel mai cunoscut arhitect pe care îl are ţara noastră astăzi, cunoscut şi preţuit peste tot în lume şi decorat recent şi de Preşedintele României. M-a impresionat că a venit în întâmpinare întrebând: “Ce pot eu să fac pentru Teatrul Bulandra?” şi a acceptat fără rezerve, având această generozitate de a nu pune orgoliul său, al unui arhitect de talie mondială, pe primul loc, ştiind că Bulandra îşi leagă istoria de un regizor de geniu care a fost, însă, şi arhitectul prefacerii sălii de la Icoanei: Liviu Ciulei.   

Citeste mai mult pe Adevărul.ro