Caz IMPRESIONANT! A supraviețuit în mod miraculos unui accident, dar tânărul de 19 ani a rămas fără jumătate din corp. „Am avut de ales între a trăi sau a muri”

Viața i s-a schimbat într-o secundă, în urma unui nefericit accident care l-a lăsat fără jumătate din corp. El, însă, a continuat să lupte pentru a fi fericit și a se mulțumi cu ceea ce are. Un tânăr de 19 ani ne dă o lecție despre curaj, optimism și toate motivele pentru care viața merită trăită, în ciuda celor mai mari încercări pe care ni le scoate în cale.
Claudia Simion
24 nov. 2020, 16:10
Caz IMPRESIONANT! A supraviețuit în mod miraculos unui accident, dar tânărul de 19 ani a rămas fără jumătate din corp.

Loren Schauers, un adolescent în vârstă de 19 ani, a reușit să supraviețuiască unui accident îngrozitor. Singura lui șansă a fost o intervenție chirurgicală în urma căreia a rămas fără jumătatea inferioară a corpului. Medicii s-au văzut nevoiți să-i amputeze corpul pentru a-l ține în viață.

Loren conducea un stivuitor pe un pod, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului și s-a trezit prins sub vehiculul masiv. A rămas conștient pe tot parcursul accidentului și și-a văzut brațul drept cum i s-a rupt și cum întregul corp i-a fost zdrobit. Cu toate acestea, tânărul a decis că viața lui merită o șansă și a continuat să lupte cu toate forțele.

„Am fost conștient tot timpul, am urmărit cum stivuitorul a căzut peste mine și mi-a zdrobit corpul. Fiecare medic pe care îl întâlnesc e destul de uimit de tot ce s-a întâmplat, mai ales de povestea care vine împreună cu rănile mele”, a spus el, potrivit DailyMail.

„Nu a fost o alegere grea să-mi fie amputat jumătate din corp. Am avut de ales între a trăi sau a muri”.

Doctorii i-au spus iubitei tânărului, Sabia Reiche, că nu va supraviețui, iar ea și-a luat rămas bun de șase ori, temându-se că nu avea să mai reziste o nouă zi. Însă, Loren s-a ambiționat tot mai tare să trăiască de dragul ei și al familiei.

„Cu Sabia care m-a asigurat că va rămâne lângă mine orice ar fi și toată familia care era lângă mine, chiar nu a fost o alegere grea pentru mine”, a spus el.

Loren și Sabia aveau 18 luni împreună atunci când s-a petrecut accidentul, iar nefericitul incident i-a apropiat și mai mult și anul acesta chiar s-au logodit.

Loren lucra ca muncitor pe un șantier, în afara orașului Wilsal, Montana. În timpul unei lucrări de reabilitare a unui pod, în 2019, el conducea un stivuitor, când mașinile au început să treacă ilegal pe lângă el, în ciuda semafoarelor.

Banda unică a fost îngustată dramatic și, pe măsură ce o mașină a trecut pe lângă el, Loren a virat prea aproape de marginea podului. Pământul s-a prăbușit sub el. A încercat să sară din stivuitorul în cădere, dar piciorul său a fost prins de centura de siguranță.

S-a prăbușit pe un deal abrupt, iar stivuitorul a căzut fix peste el, zdrobindu-i trupul. Loren a supraviețuit printr-o minune.

„Am încercat cât am putut să stau deasupra stivuitorului, în timp ce se rostogolea pe deal, dar nu am reușit. Am fost conștient tot timpul. Ochii mei erau larg deschiși”, și-a adus aminte Loren.

Prietena tânărului a povestit și ea ce sentimente crunte au încercat-o atunci când a aflat că nu aveau să-și mai petreacă întreaga viață împreună. „Înainte de operația lui, mi-a scris că mă iubește pe o bucată de hârtie, gândindu-se că putea fi ultima noastră noapte împreună. Încă am acea bucată de hârtie. De multe ori medicii ne-au spus că avea să moară și că ar trebui să avem discuția de rămas bun”, a spus tânăra.

În ciuda faptului că viața lui s-a schimbat radical după accident, Loren a continuat să fie optimist și să găsească soluții pentru a-și face viața cât mai normală posibil. „Acest lucru nebun care ni s-a întâmplat nu l-a schimbat deloc, face totul ca să fie cât mai independent. Sunt foarte mândră de el”.

Loren își dorește în continuare să călătorească prin toată lumea și să aibă copii pe care să-i învețe să fie niște oameni buni. De asemenea, el și Sabia s-au logodit anul acesta și sunt mai fericiți ca oricând.

„Cel mai bun sfat pentru oricine trece prin ceva asemănător este să nu se focuseze pe lucrurile pe care nu le poate avea și să-și trăiască viața cât mai frumos cu ceea ce are deja”, a adăugat tânărul.

Citește și Restricțiile din pandemie au dus-o în pragul disperării. O frizeriță de 24 de ani și-a luat viața, din cauză că a fost nevoită să-şi închidă salonul

DailyBusiness
Locuințele din București, mai scumpe cu 43% față de ultimii doi ani. Capitala, devansată de Cluj și Brașov
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
S-a aflat cine moștenește averea de peste 40 de milioane de euro a marelui campion de box Ricky Hatton
Capital.ro
Război hibrid împotriva României. Ce interes are Rusia prin Călin Georgescu. Băsescu: Ne consideră dușmani
Playtech.ro
Cum obții certificatul de atestare a domiciliului dacă ai buletin electronic. Pașii pe care trebuie să îi urmezi și de ce ai nevoie de el
Adevarul
Cea mai amplă misiune secretă a Mossad în Iran: „O mică armată” de peste 100 de agenți infiltrați înaintea atacurilor aeriene
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Oraşul din România care e pe harta străinilor, alături de New York şi alte atracţii turistice
Prosport.ro
FOTO. Blonda râvnită de bogătașii din toată lumea: „Cea mai drăguță”
kanald.ro
Doi părinți din Iași, condamnati la închisoare cu executare după ce bebelușul lor de 4 luni a murit din cauză că nu și-au dorit scaun special în mașină
Cancan.ro
Gafă grosolană a lui Donald Trump la întâlnirea cu Prințul William și Kate Middleton. Ce i-a făcut Melaniei, în fața tuturor
iamsport.ro
Patronul de club care ”este ceva între Marian Iancu și Gigi Becali”: ”A făcut pușcărie ca Berilă”
MediaFlux
Avantaj mare pentru toți românii cu cont bancar. Băncile vor fi obligate să arate totul
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor