Căzătură de o violenţă rară în Turul Franţei. Peste 20 de ciclişti implicaţi, cursa a fost oprită VIDEO

Etapa a treia a Turul Franţei, disputată luni între Anvers şi Huy (Belgia), pe distanţa de 159,5 km, a fost marcată de unul dintre cele mai urâte caramboluri din istoria competiţiei, în care a fost angrenat inclusiv purtătorul tricoului galben, elveţianul Fabian Cancellara.
Daniel Spătaru
06 iul. 2015, 17:07
Căzătură de o violenţă rară în Turul Franţei. Peste 20 de ciclişti implicaţi, cursa a fost oprită VIDEO

Turul Franţei a fost oprit temporar luni, în timpul desfăşurării etapei a treia a Turului Franţei, ca urmare a unei căzături masive în pluton, în care au fost implicaţi peste 20 de rutieri, printre care şi purtătorul tricoului galben, Fabian Cancellara. Carambolul s-a produs cu 50 km înainte de sosire, iar patru ciclişti au abandonat Turul Franţei din cauza accidentărilor (olandezul Tom Dumoulin, australianul Simon Gerrans, francezul William Bonnet şi rusul Dmitri Kozonciuk).

Imediat după producerea acestei căzături plutonul a continuat să ruleze în ritm obişnuit, dar după câţiva kilometri cursa a fost neutralizată timp de peste 10 minute, de directorul Turului Franţei, Christian Prudhomme. Cum tradiţia ciclismului nu admite ca plutonul să fie oprit în cazul unei căzături, oricât de brutale şi de numeroase ar fi, mai mulți directori sportivi şi rutieri i-au cerut socoteală lui Prudhomme, în cele din urmă dându-se explicaţia că nu mai erau ambulanţe libere, iar plutonul nu putea rula fără să dispună de eventualul ajutor al maşinilor cu medici.

După mai bine de 10 minute etapa s-a reluat, ea fiind câşltigată de rutierul spaniol Joaquim „Purito” Rodriguez (Katiuşa), în timp ce britanicul Chris Froome (Sky), care a încheiat al doilea, a devenit noul purtător al tricoului galben.

Momentul căzăturii:

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT