Cazul agentului rus de spionaj şi al fiicei sale otrăviţi în Marea Britanie, pe agenda unei şedinţe guvernamentale speciale

Cazul fostului agent de spionaj rus şi fiicei acestuia otrăviţi în Marea Britanie a fost discutat marţi după-amiază în cadrul Consiliului britanic pentru Siguranţă Naţională, în prezenţa premierului Theresa May, a anunţat Downing Street, potrivit Mediafax.
Romania TV
06 mart. 2018, 17:41
Cazul agentului rus de spionaj şi al fiicei sale otrăviţi în Marea Britanie, pe agenda unei şedinţe guvernamentale speciale

„În cursul unei reuniuni a Consiliului pentru Siguranţă Naţională, premierul şi principalii miniştri au fost informaţi în legătură cu investigaţia din Salisbury”, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului de la Londra.

Guvernul britanic a avertizat marţi că va răspunde ‘într-un mod adecvat şi robust’ dacă vor exista dovezi clare că un stat este implicat în presupusa otrăvire misterioasă a unui fost agent rus, care a spionat în favoarea Marii Britanii, şi a fiicei sale, ambii spitalizaţi în prezent stare critică, relatează AFP şi Reuters.

‘Dacă ancheta demonstrează responsabilitatea unui stat, guvernul Majestăţii Sale va răspunde într-un mod adecvat şi robust’, a declarat ministrul de externe Boris Johnson în faţa parlamentului britanic.

Boris Johnson a confirmat identitatea celor două persoane atacate cu o substanţă necunoscută la Salisbury (sudul Angliei) şi găsite în stare de inconştienţă pe o bancă într-un centru comercial din Salisbury. Acestea sunt fostul colonel GRU, Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani, şi fiica sa Iulia, de 33 de ani.

‘Spun guvernelor din lumea întreagă că nicio tentativă de a lua o viaţă nevinovată pe teritoriul Marii Britanii nu va rămâne nesancţionată sau nepedepsită’, a avertizat şeful Foreign Office, făcând aluzie la Rusia, deja menţionată în mod repetat în trecut ca o ameninţare de autorităţile politice şi militare britanice.

Boris Johnson a afirmat că incidentul din Salisbury este ‘îngrijorător’ şi aduce aminte de moartea lui Aleksandr Litvinenko în 2006.

La Moscova, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că nu are ‘nicio informaţie’. ‘Nimeni nu a cerut încă Moscovei să participe la anchetă’, a spus el, subliniind că ‘Moscova este întotdeauna dispusă să coopereze’.

Anchetatorii din Salisbury încearcă în prezent să stabilească originea şi natura acestei ‘substanţe toxice’, ale căror victime au fost Serghei Skripal şi fiica sa. Aceştia din urmă se află în stare critică, la terapie intensivă, potrivit poliţiei din comitatul Wiltshire.

Serghei Skripal a ajuns în Marea Britanie după un „schimb de spioni” cu Rusia, în 2010. 

Un fost agent rus de spionaj, Serghei Skripal, şi fiica lui sunt în stare critică în Marea Britanie după contactul cu o substanţă toxică.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa bunicilor Vlăduței Lupău. Cântăreața s-a întristat când a ajuns acolo
Fanatik.ro
Gigi Becali l-a făcut praf pe Târnovanu pentru gafele din FCSB – Auda 2-3: „Trebuie să plătească! Nu mai am încredere în el!”
Capital.ro
Card sau numerar? Specialiștii trag un semnal de alarmă. Ce se întâmplă când plătiți doar cu cardul
Playtech.ro
Unde este mai sigur să-ți ții economiile? Românii au două favorite clare, aşa încearcă să nu piardă bani din cauza inflației
Adevarul
Incident la Palatul Cotroceni. O femeie militar a leșinat în timpul vizitei președintelui Indiei
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
A aflat despre plecarea lui Borza și a izbucnit: ”Rapid minte că aduce și vinde de foame de bani! Ce rușine de administrație”
MediaFlux
Statul acordă câte 1.000 de lei lunar, sprijin pentru tineri. Guvernul a aprobat o primă de angajare
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România