Cazul Dobre, tranşat peste o lună. Juriştii Camerei au termen data de 10 septembrie pentru raport

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis să trimită Comisiei juridice solicitarea Parchetului ca deputaţii să permită începerea urmăririi penale împotriva lui Victor Paul Dobre, deputat PNL şi fost ministru delegat al Administraţiei.  Potrivit preşedintelui Camerei, Valeriu Zgonea, s-a stabilit ca raportul Comisiei juridice să fie finalizat până în data de 10 septembrie, juriştii Camerei urmând să se reunească în şedinţă la 27 august.
Romania TV
14 aug. 2012, 13:02
Cazul Dobre, tranşat peste o lună. Juriştii Camerei au termen data de 10 septembrie pentru raport

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a anunţat că cererea a fost trimisă Comisiei juridice în vederea elaborării unui raport. După ce membrii acesteia vor lectura documentele provenite de la Parchet, comisia se va reuni în şedinţă pe 27 august pentru elaborarea raportului. În consecinţă, plenul ar putea fi convocat să se pronunţe asupra raportului în prima săptămână din luna septembrie.

Zgonea a arătat că o eventuală convocare a unei sesiuni extraordinare ar fi constituit o antepronunţare a Camerei Deputaţilor în ceea ce priveşte începerea urmăririi penale împotriva lui Victor Paul Dobre. „Dacă aş convoca o sesiunea extraordinară, ar însemna că ne-am antepronunţat, câtă vreme nu avem un raport al comisiei juridice”, a spus preşedintele Camerei.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ a cerut Parlamentului, pe 10 august, aviz pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru delegat al Administraţiei, Victor Paul Dobre.

„Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Parlamentului României – Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de numitul DOBRE VICTOR – PAUL, fost ministru delegat pentru Administraţie în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, deputat în Parlamentul României sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prev. de art 248 rap. la art. 2481 din Codul Penal”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă ÎCCJ.

În comunicat se arată că „există indicii că Victor Paul Dobre i-a solicitat învinuitului Manoloiu Constantin, directorul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, să întocmească un înscris în care s-a consemnat că Ministerul Administraţiei şi Internelor nu își poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente, în condițiile în care tocmai acest minister, prin Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, a fost îndrituit de Guvernul României prin H.G. nr.682/07.07.2012 să selecteze și să prelucreze datele privind cetăţenii cu drept de vot, să le tipărească și să le pună la dispoziţia primarilor. Ulterior, Victor Paul Dobre a semnat adresa nr. 74619/VPD/02.08.2012, prin care a transmis către Curtea Constituțională înscrisul întocmit de către învinuitul Manoloiu Constantin, fără a exista o solicitare în acest sens din partea instanţei de contencios constituţional”.

„În cauză s–a reţinut că, prin îndeplinirea defectuoasă, cu ştiinţă, a atribuţiilor de serviciu a fost cauzată o tulburare însemnată bunului mers al instituţiilor cu atribuţii în evidenţa persoanelor cu drept de vot şi au fost afectate grav acele relaţii sociale a căror normală desfăşurare şi dezvoltare nu este posibilă fără îndeplinirea cu corectitudine a îndatoririlor de serviciu de către funcţionarii publici sau alţi funcţionari”, se mai arată în comunicat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT