CCR amână decizia comasării alegerilor

Judecătorii Curţii Constituţionale au amânat pentru 25 ianuarie discutarea sesizării privind neconstituţionalitatea legii prin care alegerile locale sunt comasate cu parlamentarele, lege pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în decembrie 2011. Comasarea alegerilor a fost unul dintre motivele de nemulţumire exprimate de unii protestatari în ultimele zile.
Romania TV
18 ian. 2012, 07:22
CCR amână decizia comasării alegerilor
USL a sesizat Curtea Constituţională cu privire la Legea privind comasarea alegerilor, după respingerea moţiunii de cenzură depuse după asumarea răspunderii Guvernului pe acest act normativ, reprezentanţii Uniunii menţionând că cer CCR „o atitudine de respect faţă de lege şi democraţie”.

În sesizarea adresată CC, USL solicită să se constate „neconstituţionalitatea prevederilor Legii privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale şi a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012, precum şi pentru modificarea şi completarea Titlului I al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale 215/2001 şi a Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali”.

USL susţine, între altele, că acest act normativ este „viciat de neconstituţionalitate în ansamblu, adoptarea acestuia fiind realizată cu încălcarea normelor constituţionale referitoare la procedura de legiferare prin asumarea răspunderii de către Guvern”.

Reprezentanţii USL consideră de asemenea că prevederile legii privind comasarea alegerilor „încalcă în mod flagrant principiile directoare instituite prin Codul bunelor practici în materie electorală” al Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept, organ al Consiliului Europei.

USL menţionează totodată că actul normativ, „dispunând cu privire la comasarea alegerilor stabileşte în realitate şi o prelungire cu aproximativ 6 luni a mandatelor aleşilor locali, aflaţi in prezent în funcţie, de vreme ce aceştia şi-au dobândit mandatele ca urmare a alegerilor ce au avut loc în iunie 2008”.

Moţiunea de cenzură intitulată „După 22 de ani, democraţia este în pericol”, depusă de USL ca urmare a angajării răspunderii Guvernului pe legea comasării alegerilor, a fost respinsă de Parlament.

Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra proiectului de lege privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, şedinţa Parlamentului în acest sens având loc în 15 decembrie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Are două viteze, încet și foarte încet, dar Hagi îl convoacă mereu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după CFR Cluj- U Craiova 0-0
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT