CCR: Avizul CES în cazul ordonanţei de urgenţă privind contractele de credit pentru consumatori, obligatoriu

Lipsa solicitării avizului Consiliului Economic şi Social în cazul Legii pentru completarea OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori este împotriva prevederilor constituţionale, motivează Curtea Constituţională a Românei (CCR) decizia prin care a admis sesizarea cu privire la proiectul de act normativ.
Romania TV
13 mai 2019, 08:36
CCR: Avizul CES în cazul ordonanţei de urgenţă privind contractele de credit pentru consumatori, obligatoriu

Curtea Constituţională a admis în martie sesizarea PNL şi USR asupra proiectului referitor la Legea pentru completarea OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

Potrivit motivării, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece din consultarea fişei legislative a legii criticate rezultă că avizul acestei autorităţi nu a fost solicitat.

Astfel, arată judecătorii constituţionali, potrivit art.1 alin.(5) din Legea fundamentală, „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”. Or, dispoziţiile articolului 2 alineatul (2) litera e) din Legea 248/2013 prevăd obligaţia iniţiatorilor de proiecte sau propuneri legislative de a solicita avizul Consiliul Economic şi Social în cazul în care reglementările preconizate vizează domeniile de specialitate ale Consiliului.

„În acest sens, se observă că legea criticată vizează unul dintre aceste domenii, respectiv protecţia consumatorului, astfel cum rezultă din expunerea de motive a legii. Prin urmare, în lipsa solicitării avizului cu prilejul declanşării procedurii parlamentare de legiferare a actului normativ examinat, reiese că au fost nesocotite prevederile art.1 alin.(5) din Constituţie. Dată fiind materia de reglementare a propunerii legislative în discuţie, era obligatoriu să fi fost solicitat avizul Consiliului Economic şi Social, în sensul consultării acestuia, ca organ de specialitate consultativ al Parlamentului şi al Guvernului, neavând relevanţă dacă legiuitorul, în opera sa de legiferare, ar fi ţinut sau nu seama de conţinutul acestuia. Ignorarea principiului constituţional al obligativităţii respectării legii în cursul procedurilor parlamentare de legiferare ar plasa legiuitorul pe o poziţie privilegiată, interzisă de principiul constituţional al egalităţii, consacrat de art.16 alin.(2) din Legea fundamentală, potrivit căruia ‘Nimeni nu este mai presus de lege'”, se precizează în document.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT