CCR: Dezbaterile în cazul Legii plafoanelor nu puteau fi reluate de către Camera decizională. Se încalcă Constituţia

Dezbaterile în cazul Legii plafoanelor nu puteau fi reluate de către Camera decizională, chiar dacă se doreau corectări pozitive ale normelor legii, pentru că astfel se încalcă Legea fundamentală a statului, arată judecătorii CCR arată în motivarea deciziei prin care au admis o sesizare a preşedintelui Klaus Iohannis.
Romania TV
08 mart. 2019, 15:19
CCR: Dezbaterile în cazul Legii plafoanelor nu puteau fi reluate de către Camera decizională. Se încalcă Constituţia

În acest context, CCR atrage atenţia că legiuitorul nu poate să încalce legea fundamentală a statului.

„Chiar dacă, aşa cum se explică în punctul de vedere al Camerei Deputaţilor, recurgerea la soluţia redeschiderii dezbaterilor, modificării legii şi supunerii sale din nou la vot în Camera decizională a avut un scop pozitiv, şi anume acela de a corecta legea înainte ca aceasta să părăsească Parlamentul, Curtea subliniază că orice astfel de „corectare” trebuie să se realizeze cu respectarea dispoziţiilor constituţionale. Acceptarea tezei contrare ar credita legiuitorul cu posibilitatea de a decide, practic, dacă respectă sau nu Legea fundamentală, ceea ce este în contradicţie cu principiul supremaţiei Constituţiei şi încalcă rolul Curţii Constituţionale de garant al acestei supremaţii”, se arată în motivare.

CCR susţine că „la data la care au fost reluate dezbaterea şi adoptarea în plenul Camerei Deputaţilor, această Cameră nu mai era constituţional învestită şi, prin urmare, organele sale de conducere (respectiv Biroul permanent) ori cele de lucru (Comisia buget, finanţe şi bănci) nu mai erau competente să îndeplinească acte în legătură cu această iniţiativă legislativă”.

Judecătorii au arătat că noţiunea „definitiv” este una fixă şi cu înţeles clar din punctul de vedere al Dicţionarului Explicativ al Limbii Române (DEX) astfel că reluarea discuţiilor după 13 februarie, când Camera decizională a stabilit prin vot decizia definitivă asupra legii, încalcă normele Constituţiei României.

„În concluzie, deopotrivă interpretarea literală şi cea sistematică a normelor constituţionale incidente conduc la concluzia că, prin reluarea dezbaterilor şi a votului în Camera decizională, în data de 15 februarie 2019, asupra Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019, în condiţiile în care Camera decizională decisese definitiv prin vot asupra acesteia, în data de 13 februarie 2019, au fost încălcate dispoziţiile art.75 alin.(3) şi art.77 alin.(1) din Constituţie, cu consecinţa neconstituţionalităţii legii adoptate, în ansamblul său”, notează CCR.

Ca efect al deciziei de admitere, mai arată judecătorii, şi urmând jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la efectele constatării neconstituţionalităţii legii în ansamblul său, opţiunea legiuitorului de a legifera în materia în care Curtea Constituţională a admis o sesizare de neconstituţionalitate cu privire la o lege în ansamblul său presupune parcurgerea tuturor fazelor procesului legislativ prevăzut de Constituţie şi de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului.

„Chiar dacă, aşa cum se explică în punctul de vedere al Camerei Deputaţilor, recurgerea la soluţia redeschiderii dezbaterilor, modificării legii şi supunerii sale din nou la vot în Camera decizională a avut un scop pozitiv, şi anume acela de a corecta legea înainte ca aceasta să părăsească Parlamentul, Curtea subliniază că orice astfel de „corectare” trebuie să se realizeze cu respectarea dispoziţiilor constituţionale”, arată CCR.

Judecătorii constituţionali spun că „acceptarea tezei contrare ar credita legiuitorul cu posibilitatea de a decide, practic, dacă respectă sau nu Legea fundamentală, ceea ce este în contradicţie cu principiul supremaţiei Constituţiei şi încalcă rolul Curţii Constituţionale de garant al acestei supremaţii”.

Instanţa de contencios constituţional mai arată că „nu poate reţine în cauză incidenţa principiului autonomiei regulamentare a Parlamentului, întrucât, aşa cum rezultă din jurisprudenţa sa constantă, această autonomie nu poate fi exercitată în mod discreţionar, cu încălcarea atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului”.

„Astfel, între principiul constituţional referitor la autonomia Parlamentului de a-şi stabili reguli interne de organizare şi funcţionare (art. 64 alin. (1)) şi principiul constituţional referitor la rolul Parlamentului, în ansamblul autorităţilor publice ale statului, ce exercită, potrivit Constituţiei, atribuţii specifice democraţiei constituţionale 25 (legiferarea, acordarea votului de încredere, în baza căruia este numit Guvernul, retragerea încrederii acordate Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, declararea stării de război, aprobarea strategiei naţionale de apărare a ţării etc.), există un raport ca de la mijloc/instrument la scop/interes”, scriu magistraţii în documentul citat.

Astfel, arată aceştia, „regulamentele parlamentare se constituie într-un ansamblu de norme juridice, menite să organizeze şi să disciplineze activitatea parlamentară cu privire, printre altele, la procedura de legiferare, de numire sau de învestitură a celor mai importante instituţii sau autorităţi publice în stat (Guvern, o parte dintre judecătorii Curţii Constituţionale, o parte dintre membrii Consiliului Superior al Magistraturii, membrii Curţii de Conturi, Avocatul Poporului, directorii serviciilor de informaţii), precum şi regulile de organizare şi funcţionare ale fiecărei Camere”. 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Cum cheltuie banii companiile de stat. Achiziție publică cu prețuri de 565 ori mai mari față de valoarea pieței
Capital.ro
Călin Georgescu a făcut semnul secret. Ce semnificație avea semnul făcut de Elena Udrea: Nu e nimic întâmplător
Playtech.ro
Averea uriaşă pe care o avea Rodica Stănoiu! Iubitul tânăr a moştenit tot, ce s-a aflat abia acum despre ce a agonisit
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Haos la Gara de Nord! Un bărbat a urcat pe acoperiș și a aruncat cu cărămizi și tencuială în trecători și mașini
iamsport.ro
Fostul concurent de la Survivor îl face praf pe Cătălin Moroșanu: ”Mințea foarte mult ca să mai ciugulească un salariu! Am fost cel mai dezamăgit de el, îl admiram”
MediaFlux
Bani în plus la pensie și în 2026. Ministrul Muncii, Florin Manole dă vestea pensionarilor
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde