Legea privind reorganizarea ANAF se întoarce în Parlament, CCR a admis sesizarea Opoziţiei

Curtea Constituţională a României (CCR) a aprobat, marţi, sesizarea PNL, USR, PMP şi a Pro România asupra legii privind reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
Romania TV
21 mai 2019, 03:28
Legea privind reorganizarea ANAF se întoarce în Parlament, CCR a admis sesizarea Opoziţiei

UPDATE: Curtea Constituțională a admis, marți, obiecția de neconstituționalitate formulată de către partidele de Opoziție cu privire la legea pentru modificarea OUG 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii ANAF și completarea unor acte normative.

Prin urmare, Legea pentru modificarea ordonanței de urgență care vizează reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) urmează să se reîntoarcă în Parlament pentru a fi pusă în acord cu decizia Curții.

Sesizarea a fost depusă de 104 deputaţi de la PNL, USR, PMP şi Pro România, cu referire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea OUG 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Semnatarii sesizării precizează că, potrivit expunerii de motive, scopul legii este „revenirea la modul de organizare a administraţiilor financiare la nivel judeţean, mai aproape de contribuabili, astfel putând spera în îmbunătăţirea atât a ratei de colectare cât şi a relaţiei cu plătitorii de taxe şi impozite”, în esenţă în considerarea faptului că „performanţele organului fiscal central, raportat şi la eşecul implementării proiectului de reformare, nu justifică menţinerea unui palier administrativ suplimentar, cel regional, costisitor în termeni de cheltuieli bugetare şi generator de distorsiuni şi de mari întârzieri în reacţie pe lanţul informaţional până la veriga finală, contribuabilul”.

Aceştia arată că nici expunerea de motive şi nici propunerea legislativă nu conţin informaţii referitoare la sursa de finanţare a măsurilor propuse, iar actul normativ a fost adoptat în lipsa fişei financiare impuse de legislaţie.

„Considerăm că ţine de domeniul evidenţei că reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală are implicaţii bugetare, în condiţiile în care, (…) potrivit art. II pct. 4, referitor la art. 10 alin. (2) din OUG nr. 74/2013, cele 8 direcţii generale regionale se vor diviza în 42 de direcţii ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. (…) Considerăm că Legea (…), având ca obiect principal reorganizarea prin divizare a celor opt direcţii regionale ANAF, este neconstituţională în ansamblu, întrucât a fost adoptată fără stabilirea sursei financiare”, se mai precizează în sesizare.

Semnatarii menţionează că legea prevede înfiinţarea Direcţiei Generale a Vămilor, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, finanţat de la bugetul de stat, care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Finanţelor Publice.

„Pe de o parte, apreciem că Parlamentul a încălcat competenţa de înfiinţare a organelor de specialitate, care în cazul de faţă, în temeiul art. 117 alin. (2) din Constituţie, aparţine în mod exclusiv Guvernului şi ministerelor, iar, pe de altă parte, nu a respectat condiţia de legalitate, de rang constituţional, de a obţine avizul conform al Curţii de Conturi”, precizează semnatarii sesizării, subliniind că această lege încalcă şi principiul securităţii juridice.

În sesizare se mai afirmă că legea cuprinde o serie de reglementări sumare, incomplete, de natură a afecta eficienţa actului normativ. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Vasi Geambazi, înapoi la FCSB? Gigi Mustață a rostit doar două cuvinte. Exclusiv
Capital.ro
Prețurile carburanților, mai mici în aproape toate benzinăriile. Unde se găsește cea mai ieftină benzină
Playtech.ro
Pieptăn, pieptene sau piaptăn? Care este forma corectă și de ce le confundă atât de mulți români
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
A venit iarna în România! Ninge în mai multe zone din țară, inclusiv în municipiul Brașov și Poiana Brașov. Condiții de iarnă pe mai multe șosele Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România