CCR: Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție este constituțională

Dezbaterea în ședința publică din fața Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a avut loc în 20 mai, iar decizia a fost pronunțată marți.

Atât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – procurorul general al României, în calitate de parte în dosar, cât și procurorul de ședință au solicitat ca, în analiza de constituționalitate pe care o efectuează, Curtea să țină seama de Hotărârea din 18 mai 2021, pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-355/19, considerată un element ce poate determina un reviriment jurisprudențial sub aspectul constatării incidenței Deciziei 2006/928/CE în controlul de constituționalitate și, implicit, a încălcării art.148 din Constituție.

Curtea a analizat cererea astfel formulată și a constatat că, „din perspectiva controlului de constituționalitate, Hotărârea C.J.U.E. nu aduce elemente de noutate nici cu privire la efectele juridice pe care le produc Decizia 2006/928 și rapoartele M.C.V. întocmite de Comisie pe baza acesteia, stabilind, așa cum o făcuse în prealabil și instanța constituțională română, caracterul obligatoriu al Deciziei 2006/928 și caracterul de recomandare al rapoartelor M.C.V., și nici cu privire la conținutul Deciziei 2006/928, stabilind că România are sarcina de a colabora cu bună-credință cu Comisia Europeană «pentru a surmonta […] dificultățile întâmpinate cu privire la realizarea obiectivelor de referință menționate».

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Prin urmare, Curtea și-a menținut jurisprudența anterioară și a constatat că singurul act care, în virtutea caracterului său obligatoriu, ar fi putut constitui normă interpusă controlului de constituționalitate realizat prin raportare la art.148 din Constituție – Decizia 2006/928 -, prin dispozițiile și obiectivele pe care le impune, nu are relevanță constituțională, întrucât nu complinește o lacună a Legii fundamentale și nici nu stabilește un standard mai ridicat de protecție decât normele constituționale în vigoare.

Alte articole

CCR publică motivarea hotărârilor privind consiliile de administrație ale televiziunii și radioului de stat. Parlamentul trebuie să facă noi numiri

Fostul ministru al Justiției Radu Marinescu, comentariu spumos după reacțiile la motivarea CCR privind amendamentul Fritz: ”În timp ce Constantinopolul era copleșit de turci, unii locuitori erau foarte preocupați de dezbaterea privind sexul îngerilor”

Cu privire la reglementările referitoare la înființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, prin Hotărârea din 18 mai 2021, C.J.U.E. a stabilit că, pentru ca acestea să respecte dreptul Uniunii, trebuie: să fie justificate de imperative obiective și verificabile legate de buna administrare a justiției, să fie însoțită de garanții specifice care să înlăture orice risc care să aducă atingere independenței judecătorilor și procurorilor și, în cadrul procedurii de investigare, judecătorii și procurorii să beneficieze de dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, de prezumția de nevinovăție și de dreptul la apărare.

Având în vedere cele trei aspecte asupra cărora s-a pronunțat C.J.U.E., care decurg din dreptul Uniunii și în special din valoarea statului de drept prevăzută la articolul 2 TUE, Curtea Constituțională a analizat în ce măsură principiul statului de drept, care are consacrare expresă în dreptul național, în art.1 alin.(3) din Constituția României, este afectat prin reglementările care guvernează înființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție și a constatat că acestea reprezintă o opțiune a legiuitorului național și îndeplinesc garanțiile stipulate în Hotărârea C.J.U.E., în acord cu prevederile constituționale cuprinse în art.1 alin.(3) și în art.21 alin.(1) și (3) referitoare la accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și, implicit, în acord cu prevederile art.2 și art.19 alin.(1) TUE.

Referitor la competența instanței de judecată cu privire la interpretarea și aplicarea dreptului european, Curtea a reținut, în primul rând, că o instanță judecătorească are competența să analizeze conformitatea unei dispoziții din „legile interne” cu dispozițiile de drept european prin prisma art.148 din Constituție și, în cazul în care constată contrarietatea, are competența să aplice cu prioritate dispozițiile de drept al Uniunii în litigiile ce antamează drepturile subiective ale cetățenilor. În toate cazurile, prin noțiunea de «legi interne», Constituția are în vedere exclusiv legislația infraconstituțională.

În al doilea rând, Curtea a constatat că C.J.U.E., declarând caracterul obligatoriu al Deciziei 2006/928, a limitat efectele acesteia dintr-o dublă perspectivă: pe de o parte, a stabilit că obligațiile ce rezultă din decizie cad în sarcina autorităților române competente să colaboreze instituțional cu Comisia Europeană, deci în sarcina instituțiilor politice, Parlamentul și Guvernul României, și, pe de altă parte, că obligațiile se exercită în temeiul principiului colaborării loiale, prevăzut de art.4 TUE. Din ambele perspective, obligațiile nu pot incumba instanțelor de judecată, organe ale statului care nu sunt abilitate să colaboreze cu o instituție politică a Uniunii Europene.

În al treilea rând, Curtea a constatat că dispozitivul Hotărârii C.J.U.E., potrivit căruia o instanță de judecată «este autorizată să lase neaplicată din oficiu o dispoziție națională care intră în domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928 și pe care o consideră, în lumina unei hotărâri a Curții, ca fiind contrară acestei decizii sau articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE» nu are niciun temei în Constituția României, întrucât art.148 din Constituție consacră prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii față de dispozițiile contrare din legile interne. Or, rapoartele M.C.V., întocmite în baza Deciziei 2006/928, prin conținutul și efectele lor, astfel cum acestea au fost stabilite prin Hotărârea C.J.U.E. din 18 mai 2021, nu constituie norme de drept european pe care instanța de judecată să le aplice cu prioritate înlăturând norma națională.

Așa fiind, judecătorul național nu poate fi pus în situația de a decide aplicarea prioritară a unor recomandări în detrimentul legislației naționale, declarată conformă Constituției naționale de către Curtea Constituțională, întrucât rapoartele M.C.V. nu normează, deci nu sunt susceptibile de a intra într-un conflict cu legislația internă”, arată comunicatul CCR.