Guvernul Bolojan, lăsat în ofsaid! CCR amână majorarea taxelor până la final de ianuarie 2026 UPDATE

Decizia blochează intrarea în vigoare a tuturor măsurilor fiscale programate pentru 1 ianuarie, afectând strategia Guvernului de echilibrare a deficitului bugetar.
Viorel Dobran
20 nov. 2025, 15:06
Guvernul Bolojan, lăsat în ofsaid! CCR amână majorarea taxelor până la final de ianuarie 2026 UPDATE

UPDATE: Curtea Constituțională (CCR) a modificat termenul iniţial, astfel că va judeca pe 21 ianuarie sesizarea de neconstituționalitate depusă de AUR la legea prin care Guvernul Bolojan a crescut taxele locale și impozitul pe dividende, potrivit unui comunicat al Curții.

 

AUR a mai atacat o dată legea adoptată de Parlament încă din luna septembrie. CCR a admis o parte din sesizare și a cerut guvernului – ca inițiator al legii – să elimine textul poligraf pentru vameși. Guvernul a refăcut legea, a eliminat testul poligraf, Parlamentul a adoptat din nou legea pe 18 noiembrie. Acum, AUR a atacat din nou legea la CCR.

Legea pe care guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea încă din august prevede mai multe majorări de taxe și impozite considerate critice pentru a scădea deficitul bugetar în 2026.

Iată câteva dintre măsurile prevăzute de legea atacată:

  • cresc impozitele locale pe imobile și autovehicule
    crește impozitul pe dividende
    cresc tarifele pentru coletele trimise din afara UEGuvernul Bolojan a scris în expunerea de motive la proiectul de lege că veniturile suplimentare au ca scop reducerea deficitului bugetar, cel mai mare din UE.

Curtea Constituțională a României (CCR) amână majorarea taxelor, după ce a anunțat că va judeca pe 4 februarie 2026 contestația depusă de AUR asupra legii privind creșterea impozitelor și taxelor locale.

Curtea Constituțională a comunicat că două contestații depuse pe marginea unor legi importante adoptate recent vor fi analizate abia în februarie 2026. Una dintre acestea vizează pachetul de măsuri pentru „redresarea și eficientizarea resurselor publice”, care include majorarea impozitului pe proprietate, creșterea taxei auto, impozitul mai mare pe dividende și introducerea unei taxe pentru coletele din afara Uniunii Europene.

Mărirea taxelor locale, votată de Parlament. Impozitele pe locuinţele românilor vor creşte până la 80%

Legea fusese stabilită de coaliția de guvernare încă din vară și adoptată în această toamnă, după ce fusese anterior contestată, întoarsă în Parlament și corectată.

Noua sesizare formulată de AUR a readus însă actul normativ în fața CCR, care, deși analizase proiectul în trecut, a fixat termenul de judecată pentru începutul anului viitor.

Prin această amânare, măsurile fiscale nu mai pot intra în vigoare la 1 ianuarie 2026, ceea ce înseamnă că Guvernul pierde o sursă considerabilă de venit într-un moment în care presiunea bugetară este în creștere. Executivul mizase pe noile taxe pentru reducerea deficitului, iar întârzierea pune sub semnul întrebării capacitatea de echilibrare a finanțelor publice în primele luni ale anului.

Citeşte şi: Ludovic Orban, dat afară de Nicușor Dan de la Cotroceni. Președintele ar fi fost deranjat de criticile lui la adresa USR

Pe de altă parte, contribuabilii primesc o veste bună: creșterea impozitelor pe proprietate și autovehicule, majorarea impozitului pe dividende și taxa pentru coletele extra-UE sunt suspendate până la verdictul CCR.

După pronunțarea din 4 februarie, legea poate fi declarată constituțională, parțial neconstituțională sau complet respinsă. În funcție de această decizie, Guvernul va trebui fie să pună rapid în aplicare modificările fiscale, fie să revină în Parlament pentru o nouă formă legislativă.

Întrebată dacă legea mai poate intra în vigoare, înainte de termenul ședinței de la CCR, purtătoarea de cuvânt a Executivului, Ioana Dogioiu, a spus că, procedural, este imposibil. „Evident că nu poate intra în vigoare, nu poate ajunge la promulgare”, a explicat Dogioiu.

Ea declarat că nu comentează în niciun fel hotărâri ale Curții Constituționale: „Nu comentez în niciun fel hotărâri de orice fel ale Curții Constituționale, fie că e vorba de stabiliri de termene, nu am discutat cu premierul pentru că știrea a venit chiar acum despre acest subiect”.

Ea a mai spus și că, de principiu, termenul de ședință poate fi modificat. „De principiu, vă spun, nu că s-ar fi solicitat sau că s-ar fi adoptat, și în cazul Curții Constituționale, la fel ca în cazul instanțelor de judecată obișnuite, termenele pot fi și preschimbate. Asta e ceea ce vă spun de principiu. Că se va întâmpla, că nu se va întâmpla, asta nu am de unde să știu în acest moment”, a spus Dogioiu.

Partidul condus de George Simion, S.O.S România și POT au atacat legea la CCR și după ce Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament pe această lege, în 1 septembrie.

Judecătorii Curții, au decis în urma sesizării că trei articole din lege erau neconstituționale. Cele trei articole se refereau la folosirea testelor poligraf în cazurile în care există suspiciuni privind abateri de la integritate a angajaților Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, ai Autorității Vamale Române și ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).

Cu aceste excepții, legea în ansamblul ei a trecut testul de neconstituționalitate. Așadar, Guvernul a modificat proiectul astfel încât să fie pus în acord cu decizia Curții și a introdus o nouă prevedere – ca taxa pentru coletele comandate de pe platformele non-UE, precum Temu, Trendyol sau Shein să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2026, pentru că termenul prevăzut în proiectul inițial era de 1 noiembrie 2025 și a fost depășit.

Ce măsuri ar fi intrat în vigoare de la 1 ianuarie și sunt amânate

De anul viitor, impozitele pe proprietate la persoanele fizice, la mașini, ar fi urmat să fie majorate. Proiectul propune calcul impozitelor printr-un mecanism tranzitoriu, până în ianuarie 2027, când se va trece la impozitarea la valoarea de piață, nefiind suficient timp de implementare pâna la începutul anului viitor.

Chiar și-așa, impozitul pe locuințe va crește semnificativ, cu aproape 80%, potrivit unor estimări. Pentru un apartament de trei camere din București pentru care impozitul a fost anul acesta de 198 de lei, anul următor proprietarul va datora 355 de lei, arată calculele site-ului de business.

Proiectul de lege propune actualizarea valorilor impozabile din Codul Fiscal de 2,68 ori, indiferent de tipul clădirii (cadre de beton, lemn, etc). Valorile prevăzute acum sunt cele din 2015, dar între timp au fost actualizate cu inflația.

Tot de la 1 ianuarie, era prevăzut ca toți comercianții să fie obligați să accepte plata cu cardurile de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS şi/sau al altor soluţii moderne de acceptare, inclusiv aplicaţii ce facilitează acceptarea plăţilor electronice, indiferent de valoarea încasărilor în numerar realizate în cursul unui an.

Va fi eliminat pragul de 50.000 lei încasări în numerar realizate în cursul unui an de la care intervenea obligația de a accepta ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite pentru persoanele juridice care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul şi cu ridicata, precum şi cele care desfăşoară activităţi de prestări de servicii, oferind posibilitatea posesorilor de carduri, în contextul actual, dominat de digitalizare, de a utiliza acest mijloc de plată la un număr mai mare de operatori economici.

Este stabilită data de la care urmează să intre în vigoare noile prevederi, respectiv 1 ianuarie 2026.

Impozitare cu 16% a tranzacțiilor cu criptomonede
Proiectul propune ca în cazul veniturilor din transferul de monedă virtuală să de aplice cota de 16% asupra câștigului determinat ca diferență pozitivă între prețul de vânzare și prețul de achiziție. Impozitul pe venit datorat se va calcula de către contribuabil, pe baza declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale.

Câștigul sub nivelul a 200 lei/tranzacție nu se impozitează cu condiția ca totalul câștigurilor într-un an fiscal să nu depășească nivelul de 600 lei. Măsura va fi implementată începând cu veniturile aferente anului 2026.

Mașinile vor fi impozitate după principiul „poluatorul plătește”
Proiectul propune și un nou mecanism de impozitare a mijloacelor de transport, astfel încât să existe o diferențiere între vehiculele mai poluante și cele mai puțin poluante, pe principiul „poluatorul plătește”.

În urma unui studiu elaborat cu sprijinul Băncii Mondiale, au fost făcute propuneri de impozitare luându-se în calcul capacitatea cilindrică și norma de poluare.

Formula de calcul se aplică primelor opt categorii de mijloace de transport cu tracțiune mecanică:

  • Motociclete, tricicluri, cvadricicluri și autoturisme cu capacitatea cilindrică de până la 1.600 cm3, inclusiv;
    Motociclete, tricicluri și cvadricicluri cu capacitatea cilindrică de peste 1.600 cm3;
    Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 1.601 cm3 și 2.000 cm3 inclusiv;
    Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.001 cm3 și 2.600 cm3 inclusiv;
    Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.601 cm3 și 3.000 cm3 inclusiv;
    Autoturisme cu capacitatea cilindrică de peste 3.001 cm3;
    Autobuze, autocare, microbuze;
    Alte vehicule cu tracțiune mecanică cu masa totală maximă autorizată de până la 12 tone, inclusiv.

Pentru fiecare categorie de mijloc de transport cu tracțiune mecanică se diferențiază un impozit în funcție de două criterii: capacitate cilindrică (în lei/200 cm3) și norma de poluare.

Sunt 8 norme de poluare de la cea mai poluantă, non-euro, la cea mai nepoluantă: E0/Non-euro, E1, E2, E3, E4, E5, E6, Hibride cu nivel de emisii mai mare de 50g CO2/km.

Astfel, pentru o mașină cu motor de 1,6-2,0 litri cu normă de poluare E0-E3, impozitul ar fi între 237,6 lei și 297 de lei.

Pentru o mașină cu aceeași motorizare, dar cu normă de poluare Euro 4, impozitul ar fi între 228 de lei și 285 de lei.

Pentru o mașină cu aceeași motorizare 1,6-2,0 litri, cu normă de poluare Euro 5, impozitul ar fi 213 lei și 267 lei.

DailyBusiness
SUA au elaborat un plan de pace care prevede ca Ucraina să renunțe la anumite teritorii și la o parte din armament
Spynews
Piept de pui popcorn. Rețeta simplă și delicioasă a lui Chef Horia Manea
Fanatik.ro
Turcia – România nu se joacă la Istanbul! Care sunt cele trei stadioane care ar putea găzdui meciul. Exclusiv
Capital.ro
EXCLUSIV. Cometa politică Călin Georgescu. Dan Andronic a aflat de ce s-a prăbușit complet: Asta e concluzia tristă
Playtech.ro
Pensia anticipată pentru persoanele care au lucrat în grupa I și II. Cum se calculează reducerea vârstei
Adevarul
„Trebuie dați afară cei angajați pe pile” - Un economist explică cum ar trebui aplicată reducerea cu 10% a anvelopei salariale la bugetari
Mama fetiței de 2 ani care a murit la stomatolog, gest sfâșietor după ce nu a putut participa la înmormântare. Durere de nesuportat pentru cei doi părinți
Economica.net
Un nou magazin cu preţuri mici se deschide. 1.500 de produse sub 5 lei
kanald.ro
Pană de curent MASIVĂ! Sute de mii de oameni au rămas în beznă și fără energie electrică, în Paris
iamsport.ro
Radu Banciu a făcut topul prezentatoarelor TV din România: 'Singura femeie absolut perfectă la toate'
MediaFlux
Trump aprobă noul plan de pace pentru Ucraina! Witkoff, JD Vance, Rubio şi Jared Kushner, implicați în elaborarea lui secretă (NBC News)
stirilekanald.ro
Anunț de ultim moment pentru români! Breaking news
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume