Ai un copil agitat? Află ce ar trebui să ştii despre ADHD

Potrivit unor studii, un procent de 5% din copiii de vârstă școlară prezintă simptome ADHD. Mai exact 1 – 2 din copiii dintr-o clasă de 30 poate suferi de această tulburare. Mai mult, unele date statistice arată că persoanele de sex masculin sunt mai frecvent afectate în copilărie de această tulburare, în timp ce în cazul adulţilor, afectarea sexelor este similară. Simptomul de ADHD caracteristic fetelor este neatenţia.

Ce este ADHD? Cum poate fi diagnosticat?

ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder) este o tulburare care presupune un dezechilibru în chimia și anatomia creierului, cu o importantă determinare genetică, dar care poate fi influențată educațional.

Potrivit psihoterapeutului Alina Plăişeanu, „ADHD are elemente specifice şi anume agitaţia psihomotorie (copilul nu poate să stea locului), prin opoziţionism (copilul nu e de acord, refuză, se opune, cu acceptare dificilă şi dificultate a autorităţii), negativism, elemente pe fondul unei agitaţii precum impulsivitatea şi agresivitatea (acestea sunt elemente care pot apărea nuanţat) şi dificultatea de a se concentra, de a-şi focusa atenţia mai mult timp. Copiii oricum nu au atenţie pentru mult timp, ea se cultivă, dar în cazul acestei tulburări, atenţia este mai greu concentrată”.

În cazul copiilor, aceste elemente sunt vizibile, însă „la adulţi mai degrabă ar apărea o agitaţie psihomotorie în combinaţie cu alte elemente din alte tulburări”, explică psihoterapeutul. Într-o tulburare bipolară dintr-un episod maniacal poate apărea şi o agitaţie psihomotorie, dar acest lucru nu înseamnă că este vorba de tulburarea ADHD.  La adulţi pot să apară elementele separate în cadrul altor tulburări.

Alte articole

Flavia Mihășan, decizie importantă după nașterea celui de-al doilea copil. ”Am simțit nevoia”

Terapia care o ajută pe Marina Dina să se relaxeze: „Este benefică în perioada aceasta”

Citeşte şi Riscul de a dezvolta ADHD este mai mic în rândul copiilor care locuiesc în zone însorite

TERAPIA în cazul ADHD

„Terapia implică stabilirea unor reguli foarte clare de la început. Copilul trebuie să devină conştient şi să interiorizeze regulile pe care psihoterapeutul le stabileşte, chiar dacă este individual sau în grup. Regulile trebuie păstrate cu fermitate şi copilul trebuie tratat cu fermitate, nu cu autoritate. Autoritatea nu este benefică în situaţia asta, pentru că el manifestă un refuz şi o opoziţie faţă de autoritate. O atitudine constantă, fermă, încrezătoare şi susţinătoare îl ajută pe copil să respecte regulile. Copilul are nevoie de foarte mult suport, de înţelegere”, a precizat, pentru ROMÂNIATV.NET, Alina Plăişeanu.

Potrivit psihoterapeutului, „cea mai eficientă şi utilă regulă este atitudinea de susţinere şi de înţelegere”. „Asta e cel mai relevant, asta am observat eu că este eficient”, a completat terapeutul.

Alina Plăişeanu a explicat că terapia pe grup s-a dovedit a fi extrem de utilă, deoarece copilaşul cu ADHD era încurajat şi susţinut de ceilalţi copii participanţi.

„Din ce am întâlnit eu până în prezent, ce a funcţionat la mine a fost terapia pe grup. Copilul a fost susţinut cu ajutorul grupului. Ceilalţi au dobândit o înţelegere faţă de copilul cu elemente din ADHD şi l-au acceptat. Folosirea grupului, a celorlalţi copii, este un ajutor pentru integrarea lui. Copiii reacţionau, îl lăudau atunci când reuşea să facă ceva până la capăt sau îl lăudau atunci când vedeau că îşi diminua din agresivitate sau din starea de agitaţie. Sprijinirea copilului, acceptarea lui aşa cum este şi observarea lucrurilor bune pe care le face a funcţionat foarte bine cu ajutorul grupului”, a spus psihoterapeutul.

De asemenea, în cazul tratamentului ADHD, şi familia copilului care suferă de această tulburare poate fi inclusă în planificare. Mai mult, medicul specialist poate prescrie şi o medicaţie specifică.

Tulburarea ADHD poate fi diagnosticată de la vârsta de numai 2 ani. Elemente asemănătoare ADHD-ului poate să aibă şi un copil care nu are reguli puse de părinţi, de grădiniţă, de şcoală, dar asta nu înseamnă că micuţul suferă de această tulburare. Important este faptul că pe măsură ce copilul creşte, riscul agravării şi dificultatea de a gestiona această tulburare este mai mare.

„Este vorba şi de un potenţial al fiecăruia în parte, de cât de timpuriu se lucrează şi în ce contexte se lucrează. Dacă există o intervenţie (terapie n.r.) constantă, stabilă, atunci succesul este mult mai mare”, a menţionat terapeutul.

Citeşte şi Diagnosticarea greşită cu ADHD, un PERICOL pentru copii şi adolescenţi