Ce avere lasă în urmă Petrică Mîțu Stoian și cine îi moștenește toată agoniseala

Petrică Mîțu Stoian a lăsat în urma sa o avere uriaşă, strânsă în cei peste 40 de ani de carieră. Artistul nu a avut, însă, copii, astfel încât se pune întrebarea cine îi va moşteni agoniseala.
Oana Anghel
07 nov. 2021, 13:33
Ce avere lasă în urmă Petrică Mîțu Stoian și cine îi moștenește toată agoniseala

Ce avere lasă în urmă Petrică Mîțu Stoian. Averea regretatului cântăreț din Mehedinţi este estimată la câteva sute de mii de euro. Ba, chiar, la un moment dat, se zvonea că ar fi fost milionar.

Artistul a început să pună ban pe ban încă dinainte de Revoluția din 1989. El povestea, într-un interviu mai vechi, că a câștigat foarte bine după ce s-au dat ordonanțele la mineri, în perioada 1985-1996. La acea vreme, câştiga până la 15 milioane de lei (vechi), pe atunci o sumă uriașă.

Citeşte şi Constantin Enceanu, îndurerat de moartea lui Petrică Mîţu Stoian: „M-am dat jos din maşină şi am urlat de durere. Petre, când vin acolo sus, o să cântăm din nou împreună” – EXCLUSIV

În ultimii ani, onorariile sale se ridicau la 1.100 de euro. Artistul nu a trăit, însă, doar din muzică. Avea şi o afacere cu căpşuni în asociere cu o nepoată din județul Mehedinți.

Ultimul obiect valoros pe care și l-a achiziționat din banii strânși este un Mercedes în valoare de 100.000 de euro.

Ce avere lasă în urma sa Petrică Mîțu Stoian

Pentru că Mîțu Stoian nu a avut copii, cel mai probabil averea acestuia va ajunge pe mâinile nepoților. Cel puțin de afacerea cu căpșuni de care se ocupa va avea grijă în continuare nepoata acestuia.

Într-un interviu acordat pentru emisiunea Star Popular de la etno TV, cu puţin înainte de moartea sa, Petrică Mîţu Stoian a lăsat să se înțeleagă că nepoții ar urma să moștenească totul. Tot atunci, artistul a explicat şi de ce nu a avut copii.

„Dacă s-a întâmplat să n-am un urmaș, asta este. Nu sunt singurul. Sunt oameni mari, conducători de state care nu au urmași. Nu e un capăt de țară. Sunt destui nepoți alături de mine. Cine e aproape de mine, mă iubește și mă respectă, are toată dragostea mea. Cine nu, la revedere”, a povestit Mîțu Stoian pentru Star Popular.

Citeşte şi Ultima întâlnire cu Petrică Mîţu Stoian. Steliana Sima, devastată: „Începuse să sângereze. Ne mulțumea că suntem prietenii lui”

Petrică Mîţu Stoian, răpus de complicaţiile dezvoltate în urma infectării cu coronavirus

Dr. Cosmin Librimir, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență din Reșița, acolo unde artistul a stat internat în ultimele zile, a declarat că acesta a decedat în urma unui şoc septic.

„Îmi pare rău că trebuie să dau această veste, domnul a venit la Clinica Nera să facă terapie hiperbară post-COVID, din păcate a dezvoltat o bronhopneumonie care a fost mult mai amplă decât trebuie și a decedat în urma unui șoc septic. Șocul septic ireversibil este o boală destul de serioasă, chiar foarte serioasă, cu mortalitate foarte mare, a fost pus pe tot ce trebuie, dar din păcate organismul dânsului nu a mai rezistat”, a declarat dr. Cosmin Librimir.

Petrică Mîțu Stoian s-a întors zilele trecute de la București, acolo unde a filmat pentru emisiunea de Revelion a unui post TV.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ultimă oră. Universitatea Craiova, sancționată drastic de UEFA!
Capital.ro
Ajutorul pentru încălzire în iarna 2026-2027. Regulile ANPIS pentru a primi sprijin financiar chiar din noiembrie. Care e data-limită pentru cereri
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT