Prima reacţie a Comisiei Europene privind folosirea bicarbonatului de sodiu în mici

Micii româneşti au ajuns pe masa Comisiei Europene. Înalţii oficiali de la Bruxelles trebuie să stabilească dacă permit în continuare comercializarea mititeilor care conţin bicarbonat de sodiu. Folosirea bicarbonatului de sodiu sau E 500 în reţeta "mititeilor" de către industria cărnii din România pare acceptabilă, dar procedurile vor trebui respectate. Mai mult, solicitările de autorizare sunt analizate de la caz la caz. Producătorii de carne din ţara noastră au făcut apel la membrii comisiei și susțin că bicarbonatul nu este nociv.
Iulian Tudor
03 mai 2013, 10:21
Prima reacţie a Comisiei Europene privind folosirea bicarbonatului de sodiu în mici

„Chestiunea a fost într-adevăr discutată ieri (joi n.r.) la reuniunea Grupului de lucru al experţilor guvernamentali asupra aditivilor alimentari„, a declarat purtătorul de cuvânt al comisarului Tonio Borg.

Guvernul României a anunţat joi că reprezentantul său va aborda cu acest prilej, la solicitarea Asociaţiei Române a Cărnii, chestiunea introducerii reţetei produsului mititei pe lista reţetelor tradiţionale, alături de burger şi cârnatul spaniol chorizo, scrie agerpres.ro.

„Bicarbonatul de sodiu sau E 500 nu este şi nu a fost niciodată autorizat în prepararea cărnii, inclusiv în cazul mititeilor. În noua listă a aditivilor alimentari pentru UE, folosirea autorizată a acestora este prezentată în conformitate cu categoriile de alimente la care ei pot fi adăugaţi. Noua listă este bazată pe autorizaţiile acordate în conformitate cu vechile directive şi va intra în vigoare de la 1 iunie„, a adăugat Frederic Vincent.

Practic, este vorba despre anexa II a Regulamentului CE nr. 1333/2008 al Consiliului UE şi al Parlamentului European privind aditivii alimentari, amendată trei ani mai târziu prin Regulamentul nr. 1129/2011, care intră în vigoare de la 1 iunie 2013.

„Dacă industria cărnii foloseşte aditivi, care sunt esenţiali pentru ei (mititei – n.r.), este necesară depunerea unei cereri de autorizare. Folosirea aditivilor este analizată de la caz la caz şi dacă aceasta respectă condiţiile prevăzute în legislaţia privind aditivii alimentari, Comisia Europeană va propune autorizarea lor. În cazul concret al folosirii E 500 în mititei, folosirea aditivilor în acest produs tradiţional pare acceptabilă, dar procedurile vor trebui respectate”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al executivului comunitar.

 Sorin Minea, director Romalimenta, a declarat, la România TV, că exste exclus faptul ca României să îi fie interzis să mai producă mici. În schimb, normele referitoare la reţeta lor de preparare pot deveni mai severe. „Micul nu poate să dispară de pe piaţa românească. Miza este ca el să fie permis şi pe piaţa europeană”, a declarat Minea. Acesta s-a pronunţat pentru revenirea la cea mai veche reţetă de mici păstrată, ce datează de la 1900. În aceste condiţii, micul ar putea deveni un brand românesc recunoscut pe plan european.

Pentru ca acest lucru să fie posibil este necesar ca toţi producătorii să renunţe la alterările acestei reţete, alterări cauzate de folosirea mai multor aditivi. „De exemplu, nu înţeleg de ce trebuie să punem în mici şi reţete vegetale. Să nu be batem joc de reţetă, ăsta e principalul lucru„, a mai spus Minea.

La rândul său, consilierul prezidenţial pe probleme de agricultură Adrian Răduescu a arătat că restricţiile impuse de Comisia Europeană ar putea avea chiar un impact pozitiv asupra calităţii acestui produs. „Va circula micul tradiţional, cu o reţetă standard, ce va duce la îmunătăţirea calităţii micului”, a estimat Rădulescu.

Cea mai veche reţetă după care sunt făcuţi mititeii este cunoscută încă din anul 1900.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Pădurariu vs Macalou, duel „delicios” la Cluj! Unde a greșit perla pe care Gigi Becali visează 40 de milioane de euro
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cum verifici pensia privată Pilonul II. Unde vezi fondul la care ești înscris și suma acumulată
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT