Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a fost primit de Nicușor Dan la Palatul Cotroceni: „Ţara noastră are aliaţi şi este protejată”/ „Nu cred că va încerca nimeni să vă atace. Dacă ar exista un atac, tot NATO va veni să vă salveze”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va fi în România miercuri, 5 noiembrie și joi, 6 noiembrie, unde va participa la NATO Industry Forum și se va întâlni cu președintele Nicușor Dan, premierul Ilie Bolojan, președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, și președintele Senatului, Mircea Abrudean.
Irina Dumitrescu
05 nov. 2025, 14:05
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a fost primit de Nicușor Dan la Palatul Cotroceni:
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, vine în România, miercuri, 5 noiembrie. Se va întâlni cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan, dar și cu șefii camerelor Parlamentului

UPDATE 13.30 Nicușor Dan l-a primit pe Mark Rutte la Palatul Cotroceni. „România implementează Strategia pentru Industria de Apărare 2024-2030. Luăm foarte în serios revigorarea acestei zone economice. Avem o tradiție în care nu am avut cel mai bun management în ultimii ani. În acest context suntem nevoiți și o vom revigora”, a declarat Nicuşor Dan la Cotroceni.

„Am avut o discuție despre situația de securitate în spațiul euro-atlantic și colaborarea pe care trebuie să o avem în acest context, despre necesitatea majorării cheltuielilor în apărare, despre Ucraina și cum vom continua ajutorul. Am discutat despre Santinela Estului – programul NATO pentru apărarea aeriană a Flancului Estic. În acest context, am discutat despre capacitățile militare suplimentare care vor fi aduse pe întreg Flancul Estic, inclusiv în România. limita a 120 de caractere”, a mai spus Nicuşor Dan.

„În acest context, am discutat despre capacitățile militare suplimentare care vor fi aduse pe întreg Flancul Estic, inclusiv în România. Din partea României am menționat că vom continua să investim în consolidarea capacităților militare. Am vorbit puțin despre zona Mării Negre. Am vorbit de amenințările hibride și de modul în care putem să colaborăm la acestea. Am reafirmat că România își va îndeplini obligațiile pe care și le-a asumat, va continua să fie un furnizor de securitate. Ca o concluzie a discuțiilor, țara noastră are aliați și este protejată corespunzător față de orice amenințare”, a a mai spus Nicuşor Dan.

Mark Rutte: „Ați văzut incursiunile dronelor ruse în spațiul NATO. Vom fi mereu foarte vigilenți, Santinela Estică înseamnă mai multe capacități de apărare”

„E o plăcere să mă aflu aici la București. Am avut discuții foarte rodnice. De peste 10 ani, România e un aliat valoros
Am întărit operațiunile noastre de apărare și exercițiul NATO. Subliniem importanța strategică a României pentru regiune, contribuiți la misiunile NATO în Kosovo și Irak, sunteți un susținător puternic al Ucrainei…România înțelege importanța investițiilor în apărare și cheltuiți deja mai mult de 2% din PIB în apărare. E clar că România investește în NATO și vreau să fiu foarte clar: NATO investește în România!  Ați văzut incursiunile dronelor ruse în spațiul NATO. Vom fi mereu foarte vigilenți, Santinela Estică înseamnă mai multe capacități de apărare. Nu există nici o îndoială că NATO e determinat să apere fiecare centimetru al teritoriului aliat”, a spus Mark Rutte.

„NATO e aici pe tot flancul estic. Când e nevoie putem aduce trupele necesare. Sentinela Estică, avem nevoie de ea și avem forțele terestre din România. Dar aveți și mândria dumneavoastră, Forțele Armate Române. Dar dacă ar exista un atac, tot NATO va veni să vă salveze. Așa funcționează NATO. Noi trebuie să fim siguri că apărăm fiecare centimetru al teritoriului NATO. Dacă această țară va fi atacată, sunt 31 de națiuni care vor veni să apere România. De aceea cred că nimeni nu va încerca să vă atace”, a mai spus secretarul general al NATO.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, vine la București miercuri, 5 noiembrie, unde va rămâne până joi, 6 noiembrie, context în care se va întâlni cu președintele Nicușor Dan, premierul Ilie Bolojan, președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, respectiv președintele Senatului, Mircea Abrudean.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, în România

Potrivit website-ului oficial al NATO, Mark Rutte vine pentru a participa la NATO Industry Forum unde urmează să vorbească despre „importanța creșterii producției în domeniul Apărării și valoarea pe care o aduc legăturile apropiate cu această industrie”.

Citește și : Alegeri SUA 2025. Zohran Mamdani câștigă primăria New York, în timp ce democrații obțin funcția de guvernator în Virginia și New Jersey, pe fondul unui sentiment anti-Trump

Șeful NATO urmează să discute, joi, și cu studenții de la Universitatea din București, într-o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Administrația Prezidențială a anunțat că secretarul general al NATO va fi întâmpinat de șeful statului român la ora 13:30, la Palatul Cotroceni, cei doi urmând să aibă convorbiri tete-a-tete și convorbiri oficiale, după care vor susține și declarații de presă comune.

Șeful NATO ajunge, ulterior, la Palatul Victoria, unde va avea o întrevedere cu premierul Ilie Bolojan, apoi la Palatul Parlamentului, unde se va întâlni cu președintele Senatului, Mircea Abrudean, și cu președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu.

Citește și : Avion prăbuşit în SUA, momentul impactului a fost filmat. Cel puţin 7 morţi, este COD ROŞU VIDEO

Mark Rutte va participa la NATO Industry Forum alături de președintele României, Nicușor Dan. Cei doi vor vorbi, ulterior, despre amenințările cu care se confruntă Alianța Nord-Atlantică, în special Flancul Estic, precum și despre modalitățile de creștere a securității României și a capacității colective de apărare și descurajare.

Retragerea trupelor americane din România, subiect de discuţie şi nemulţumire în Congresul SUA

Într-o rară manifestare bipartizană de frustrare faţă de administraţie, congresmenii republicani şi democraţi au criticat marţi Pentagonul pentru că nu i-a informat cu privire la problemele de securitate naţională, inclusiv despre retragerea trupelor din România, şi au afirmat că, uneori, oficialii de rang înalt din domeniul apărării par să submineze politicile preşedintelui american Donald Trump, relatează Reuters.

Secretarul apărării Pete Hegseth a încercat să controleze fluxul de informaţii despre cea mai puternică armată din lume şi le-a spus angajaţilor Pentagonului că trebuie să obţină permisiunea înainte de a interacţiona cu membrii Congresului.

În timpul unei audieri de peste două ore în Comitetul Senatului pentru Servicii Armate, legislatorii au declarat că înalţii oficiali ai Pentagonului nu răspund la întrebările şi preocupările Congresului.

Senatorul Dan Sullivan, republican, l-a menţionat în mod special pe Elbridge Colby, cel mai înalt oficial al Pentagonului în materie de politici.

„Omule, nici măcar nu primesc un răspuns, şi noi suntem în echipa ta”, a spus Sullivan exasperat, adăugând că este mai greu să obţină un răspuns de la Colby decât să vorbească cu Hegseth sau chiar cu Trump.

Colby „s-a descurcat foarte prost în această privinţă. Cel mai rău din administraţie”, a spus Sullivan.

Echipa lui Colby, cunoscută sub numele de Biroul Subsecretarului Apărării pentru Politici, este unul dintre cele mai puternice departamente ale Pentagonului, responsabil cu formularea de recomandări de politică pentru Hegseth.

Un domeniu care a fost supus unei analize amănunţite a fost comunicarea planurilor SUA de a reduce numărul trupelor prezente pe flancul estic al Europei, în România, o decizie care a fost criticată de legislatorii republicani de top atunci când a fost anunţată săptămâna trecută.

În cadrul audierii de marţi, Austin Dahmer, candidat pentru funcţia de secretar adjunct al apărării pentru strategie, planuri şi capacităţi, a declarat că legislatorii au fost informaţi de trei ori cu privire la această chestiune înainte de anunţ.

Congremenii au spus imediat că această afirmaţie nu este corectă. „Puteţi să-mi spuneţi cine le-a organizat, datele… pentru că eu nu am fost invitat”, a spus senatorul republican Rick Scott.

Preşedintele comisiei, senatorul republican Roger Wicker, a întrerupt la rândul său discuţia şi a spus clar că aceste informări nu au avut loc. „De unde aţi obţinut această informaţie?” l-a întrebat pe Dahmer.

Acesta a admis că se pare că a existat o neînţelegere.

Congresmenii păreau, de asemenea, confuzi în ceea ce priveşte obiectivele Pentagonului şi dacă acestea sunt în concordanţă cu priorităţile lui Trump.

Senatorul democrat Jacky Rosen a spus că Pentagonul a făcut puţine eforturi pentru a contacta Congresul în vederea discutării strategiei sale de apărare naţională – un document care, potrivit oficialilor, urmează să fie publicat în curând şi care va prezenta priorităţile departamentului.

„Nu vedem niciun sentiment de urgenţă în relaţia cu Congresul. Nu vedem niciun sentiment de urgenţă în relaţia cu Congresul”, a spus repetat Rosen.

Unii oficiali ai Pentagonului au spus că ei înşişi au dificultăţi de a înţelege priorităţile administraţiei, care în ultimele luni a ridicat în prim-plan probleme ce fuseseră lăsate în plan secund, precum testele nucleare, democraţia în Venezuela şi traficul de cocaină.

În mai multe rânduri, Pentagonul a suspendat efectiv livrările de arme către Ucraina, doar pentru ca Trump să revină asupra acestei decizii.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Ce s-ar putea alege de proprietățile deținute de Răzvan Raț în Ucraina: ”Nu mai dau rușii drumul la Donbas”
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Veste de ultimă oră de la meteo! Se schimbă vremea complet: anunţul va supăra mulţi români
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ei sunt Diana și George, cei doi soți care și-au pierdut viața în Bacău, după un impact violent dintre două mașini. Tânăra de 27 de ani era însărcinată
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Bolojan și-a pus oamenii în funcții cheie. Ce vrea să facă în justiția din România
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet