Ce conține plângerea făcută de Călin Georgescu la CSM pe numele lui Nicușor Dan. Acuzații extrem de grave aduse președintelui

Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a transmis miercuri, 15 octombrie, o petiție către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în care solicită instituției să intervină împotriva președintelui României, Nicușor Dan, pe care îl acuză de ingerință în actul de justiție și de exercitare a unor presiuni publice asupra judecătorilor.
George Russo
16 oct. 2025, 09:57
Ce conține plângerea făcută de Călin Georgescu la CSM pe numele lui Nicușor Dan. Acuzații extrem de grave aduse președintelui

Demersul vine în contextul în care președintele Nicușor Dan ar fi făcut declarații publice prin care și-ar fi exprimat acordul cu rechizitoriul întocmit de Parchetul General în dosarul în care Georgescu este trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale.

Fostul candidat susține că, prin aceste afirmații, șeful statului ar fi încălcat principiul separației puterilor în stat și ar fi influențat percepția publică asupra unui proces aflat în derulare.

În documentul transmis CSM, Călin Georgescu afirmă că prin comportamentul și declarațiile sale, președintele Nicușor Dan a exercitat o presiune nepermisă asupra sistemului judiciar.

„Este evident faptul că, prin prisma statutului de Președinte al României pe care îl deține emitentul afirmațiilor redate, aspect coroborat cu contextul socio-juridic existent în România în acest moment, domnul Nicușor Dan creează o presiune asupra magistraților judecători, inducându-se ideea unei vinovății anticipate, prin încălcarea prezumției de nevinovăție și a dreptului la un proces echitabil. Or, în mod evident, vinovăția unei persoane poate fi stabilită doar de către o instanță judecătorească, printr-o hotărâre definitivă de condamnare”, se arată în petiție.

Fostul candidat susține că acțiunile președintelui ar afecta credibilitatea instituțiilor statului și ar reprezenta un incident de integritate de natură să slăbească încrederea publică în justiție.

Citește și: Premieră în Justiție! Curtea de Apel Constanța anulează în parte un decret al fostului președinte Klaus Iohannis. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial

„Așa cum am susținut, acțiunile Președintelui României, domnul NICUȘOR DAN, reprezintă un veritabil incident de integritate ce creează un prejudiciu populației (slăbirea încrederii în instituțiile statului) și, în mod direct, Consiliului Superior al Magistraturii, garantul independenței justiției.”, se mai arată în textul plângerii.

În continuarea sesizării, Călin Georgescu acuză o intervenție directă a politicului în activitatea instanțelor.

„De asemenea, un aspect extrem de important este reprezentat de faptul că afirmațiile prezentate anterior, realizate în spațiul public, cu potențial de distribuire masivă, echivalează cu o ingerință extrem de gravă a politicului în actul de justiție, punându-se, astfel, la îndoială, caracterul de legalitate și temeinicie al soluțiilor pronunțate de instanțele de judecată, aspect nepermis, ce contravine principiilor fundamentale de funcționare ale unei societăți democratice.”, mai scriu avocații.

Potrivit lui Georgescu, prin aceste acțiuni, președintele ar fi depășit limitele constituționale ale mandatului său, afectând în mod direct imaginea și independența justiției.

„În acest sens, vă rog să aveți în vedere faptul că Președintele României, domnul NICUȘOR DAN, prin afirmațiile sale, interferează în actul de justiție, discreditând rolul instanțelor de judecată din România, ceea ce creează o percepție în rândul unui observator obiectiv de amestec al factorului politic în actul jurisdicțional. Mai mult, ca urmare a tuturor aspectelor învederate anterior, există riscul evident ca asupra judecătorilor să se creeze o presiune artificială, nepermisă într-o societate democratică cu o justiție independentă”, se mai arată în documentul citat.

În finalul petiției, Călin Georgescu cere Consiliului Superior al Magistraturii să investigheze de urgență cazul și să adopte măsuri menite să protejeze independența sistemului judiciar.

„Scopul prezentei petiții este de a vă supune atenției aspectele ante-menționate și, de asemenea, de a vă solicita să efectuați o analiză obiectivă în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în sensul identificării unor măsuri și demersuri corespunzătoare, necesare pentru protejarea independenței justiției.”, cere fostul candidat.

Până la această oră, Administrația Prezidențială nu a emis un punct de vedere oficial cu privire la acuzațiile formulate de fostul candidat la președinție. Potrivit procedurilor, CSM urmează să analizeze petiția și să decidă dacă va deschide sau nu o investigație privind presupusele ingerințe ale președintelui în actul de justiție.

Citește și: Debirocratizarea Justiției: Hotărârile judecătorești vor fi mai clare și mai scurte

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Scene incredibile în Capitală! Tânăr, surprins încercând să se arunce în fața mașinilor! CAV de la Survivor a intervenit imediat
Fanatik.ro
Ce a pățit iubita lui Cristiano Ronaldo. Georgina Rodriguez a luat legătura cu autoritățile pentru a rezolva problema
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 22 iulie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
ANM a emis noi coduri portocalii și roșii de furtuni. În unele zone va ploua cât într-o lună
Adevarul
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
400.000 de euro salariu pentru transferul verii la FCSB. Jucătorul a ajuns deja în România
MediaFlux
Bani pentru elevii care au dat examene. Ministerul Educației propune între 2.000 - 5.000 de lei
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România