CE dă România în judecată pentru că nu a adoptat un plan de urgenţă privind aprovizionarea cu gaze

Comisia Europeană a decis, joi, să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru că nu a adoptat un plan de urgență în temeiul Regulamentului (UE) nr. 994/2010 privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.
Iulian Tudor
18 iun. 2015, 12:12
CE dă România în judecată pentru că nu a adoptat un plan de urgenţă privind aprovizionarea cu gaze

Regulamentul are ca obiectiv garantarea faptului că statele membre sunt bine pregătite pentru a face față unor eventuale întreruperi ale aprovizionării. În acest scop, statele membre trebuie să elaboreze, printre altele, planuri de urgență și să le notifice Comisiei Europene. Un plan de urgență stabilește măsurile și procedurile care intră în vigoare în cazul întreruperii aprovizionării cu gaze și care sunt bine coordonate cu statele membre vecine. Statele membre au avut obligația de a adopta aceste planuri până la data de 3 decembrie 2012.

În noiembrie 2013, Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere deoarece nu a adoptat un plan național de urgență. În noiembrie 2014, Comisia a emis un aviz motivat, deoarece România era încă în neconformitate cu regulamentul privind securitatea aprovizionării cu gaze. Planul de urgență încă nu a fost adoptat și acest lucru poate afecta capacitatea României de a face față unei posibile situații de criză.

Importurile de gaze au scăzut cu 76,9%, în primele patru luni din 2015

Regulamentul UE privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale creează un indicator comun pentru a evalua amenințările grave la adresa securității aprovizionării cu gaze. De asemenea, definește standardul de aprovizionare pe care țările din UE trebuie să se pregătească să îl respecte, chiar și în cazul unei întreruperi; solicită statelor membre să desemneze o autoritate responsabilă în mod specific pentru aprovizionarea cu gaze; solicită autorității să creeze un plan de acțiune preventiv care să evalueze riscurile legate de aprovizionare și să propună măsuri preventive, cum ar investițiile în conducte noi; solicită autorității să elaboreze planuri de urgență pentru a face față unei crize; instituie un grup de coordonare pentru gaze, pentru a coordona acțiunile și a permite realizarea unui schimb de informații între autoritățile naționale și industrie.

La 16 octombrie 2014, Comisia a publicat comunicarea privind testele de rezistență care analizează efectele unei posibile întreruperi, parțiale sau totale, a aprovizionării cu gaze naturale din Rusia. Una dintre principalele concluzii a fost că sporirea cooperării și coordonării poate atenua substanțial impactul unei întreruperi. În paralel cu testele de rezistență, a fost adoptat un raport privind punerea în aplicare a Regulamentului privind securitatea aprovizionării. Acesta a demonstrat ca regulamentul a produs deja efecte benefice importante privind securitatea aprovizionării cu gaze a Europei, atât în ceea ce privește pregătirea pentru o situație de criza, cât și în ceea ce privește măsurile de atenuare a efectelor acesteia. În același timp, raportul a evidențiat și domeniile în care îmbunătățirea punerii în aplicare poate consolida și mai mult securitatea aprovizionării cu gaze a Europei. În prezent, Comisia lucrează la o revizuire a regulamentului. Revizuirea nu înseamnă că aplicarea regulamentului poate fi suspendată. Prin urmare, Comisia își continua eforturile pentru a încuraja o mai buna respectare a dispozițiilor existente.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT