Ruxandra Dragomir, după vizita la Elena Udrea: A fost degradant şi dezumanizant

Ruxandra Dragomir, prietena Elenei Udrea, povesteşte pe Facebook cum fosta şefă PMP a fost umilită de 1 Mai în Penitenciarul Târgșor, acolo unde va sta în arest preventiv până când va fi eliberată.
Iulian Tudor
01 mai 2015, 18:15
Ruxandra Dragomir, după vizita la Elena Udrea: A fost degradant şi dezumanizant
Ruxandra Dragomir mărturiseşte că Elenei Udrea nu îi este permis să vorbească doar din spatele unui geam securizat, printr-un telefon, experienţă care pentru prietena fostei şefe PMP i s-a părut „degradantă şi dezumanizantă”.
 
„Mă întreb câte umilinţe trebuie să mai suporte Elena din cauza acestui sistem absurd, care i-a băgat viaţa într-un malaxor menit să o distrugă.
Pentru prima dată când am mers la ea, am simţit că într-adevăr îi este greu şi toate aceste nedreptăţi colosale m-au făcut să am un nod în gât pe parcursul celor aproape două ore petrecute împreună.
 
Nu am putut vorbi decât din spatele unui panou de sticlă securizată, printr-un telefon, pe rând. De parcă Elena ar fi fost un criminal care trebuie să stea într-o cuşcă, un om căruia trebuie să i se interzică orice contact cu altă fiinţă umană. A fost degradant şi dezumanizant.
Mă bucur că mama Elenei nu a venit şi nu a văzut-o pe fata sa în această situaţie foarte dificilă. Niciun părinte nu ar trebui să-şi vadă copilul într-o asemenea ipostază, mai ales că vorbim de un om nevinovat, pentru că procesul nici măcar nu a început. Mă gândesc la toţi cei care joacă la alba-neagra destine şi vieţi”, a postat Ruxandra Dragomir pe pagina sa de Facebook.
 
Totodată, Ruxandra Dragomir a precizat că jumătate din mâncarea pe care i-a adus-o Elenei Udrea a fost nevoită să se întoarcă cu ea acasă, deoarece unele produse erau interzise.
„Mâncarea pe care i-am dus-o Elenei ne-a fost controlată gram cu gram şi ne-am întors acasă cu mai mult de jumătate din câte voiam să-i dăm. Nici măcar o prăjitură nu am reuşit să-i lăsăm, de 1 Mai, pe motiv că are cremă. Nişte prune uscate s-au transformat şi ele într-un produs interzis, iar apa a fost verificată şi ea sticlă cu sticlă.
 
Elena ne-a povestit de condiţiile din penitenciar, de faptul că nu are acces la dosar şi că nu-şi poate suna avocaţii sau familia până marţi, când are contestaţia la prelungirea măsurii de arestare preventivă.

Într-o asemenea situaţie, cu atâtea piedici şi oprelişti, ce speranţe poţi să ai dacă nu ţi se permite nici măcar să-ţi aperi cauza? Acest regim de penitenciar pentru un om care nu a fost condamnat este o crimă împotriva tuturor drepturilor şi libertăţilor umane.

I-am transmis mesajele voastre Elenei şi ele au fost, cu adevărat, singura rază de soara într-o zi care pentru noi şi ea a fost, altfel, extrem de mohorâtă. Un veritabil purgatoriu”, scrie Ruxandra Dragomir pe Facebook.

Elena Udrea se află în arest în dosarul Gala Bute, cu toate că a încercat să îi convingă pe judecători că, odată cu încheierea fazei de cercetare şi cu trimiterea în judecată, nu se mai impune menţinerea măsurii preventive.

În 21 aprilie, DNA a trimis-o în judecată pe Elena Udrea pentru trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Fosta soție a lui Claudiu Niculescu, imagine de senzație. Blondina a încins imaginația bărbaților
Capital.ro
Bancnotele de care trebuie să te ferești. Regulă pentru românii care primesc lei sau euro în numerar
Playtech.ro
Parbrize sau parbrizuri, care este varianta de plural corectă? Greșeala pe care mulți români o fac fără să știe
Adevarul
Ce țări europene pot fi lovite de dronele și rachetele iraniene dacă Iranul ar ataca Europa. Care este cel mai mare risc
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Sorin Cârțu l-a făcut praf pe fostul conducător din fotbalul românesc: ”Din cauza fraierului s-a stricat tot!”
MediaFlux
Pensii 2026. Se dau 1000 de lei în plus pentru o categorie de pensionari, după adoptarea bugetului
stirilekanald.ro
A fost măcel! Sunt peste 600 de morți
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj