Variantele lui Geoană: puci la PSD sau partid nou

Mircea Geoană a fost dat afară din PSD cu o majoritate covârşitoare de voturi. Aproape dărâmat de sprijinul infim primit în şedinţa CEx, şeful Senatului a anunţat că vrea câteva zile pentru a se linişti şi apoi va vedea ce va face. Nu avut însă când. Astăzi, Geoană a pierdut şi şefia Senatului. Senatorii l-au debarcat cât ai zice peşte din funcţia de preşedinte.
Romania TV
22 nov. 2011, 20:43
Variantele lui Geoană: puci la PSD sau partid nou

Mircea Geoană s-a văzut abandonat la şedinţa CEx.

Doar cinci oameni i-au fost alături şi au votat împotriva excluderii acestuia din PSD: Marian Vanghelie, Ion Prioteasa, de la Dolj, Oana Mizil, şefa PSD Călăraşi, Adrian Popescu, liderul PSD Giurgiu, care a şi anunţat că va pleca din partid, şi Dumitru Buzatu, de la Vaslui.

Alţi trei s-au abţinut: Silvian Ciupercă (PSD Ialomiţa), Gheorghe Bunea Stancu (PSD Brăila) şi preşedinta PSD Sector 6.

Marian Vanghelie a anunţat că deocamdată nu pleacă din PSD, dar s-a vehiculat că acesta îl va urma pe Mircea Geoană într-o nouă formaţiune.

Informaţii că Geoană vrea să creeze un nou partid politic au apărut de mai multă vreme, spunându-se chiar că întreaga acţiune ar fi orchestrată de Cosmin Guşă. A fost vehiculat şi un nume pentru partidul lui Geoană, „Noua Stângă”.

În afară de Vanghelie, declarau recent surse apropiate lui Geoană, în noul partid ar urma să vină mai mulţi parlamentari, dar şi lideri ai unor filiale social-democrate.

Printre şefii de organizaţii care i-ar fi promis sprijin lui Geoană, susţineau sursele citate,  s-ar număra Ion Preoteasa, Silvian Ciupercă, Gheorghe Bunea Stancu, Constantin Boşcodeală de la PSD Buzău şi Oana Niculescu- Mizil.

Odată cu excluderea din PSD, au apărut noi informaţii despre planurile lui Geoană.

Surse din rândul susţinătorilor lui Geoană au declarat pentru Gândul că senatorul ia în calcul organizarea unui Congres extraordinar al PSD în care să fie schimbată actuala conducere. Potrivit surselor citate, Geoană va încerca să ia pulsul fiecărei organizaţii pentru a vedea dacă se poate forţa Congresul Extraordinar.

„Va fi un turneu prin toate filialele în care Mircea Geoană să stea de vorbă cu oamenii faţă în faţă. Mulţi de la baza partidului nu au înţeles de ce a fost exclus şi de ce s-a recurs la o asemenea soluţie”, au precizat sursele citate.

Dacă planul va eşua, Geoană va trece la formarea unui partid nou în luna martie 2012.

„Va fi un partid anti-Iliescu, de stânga, care va aduna pe toţi cei nemulţumiţi de actuala conducere”, susţin cei din jurul lui Geoană, citaţi de Gândul, precizând că în noul partid sunt aşteptaţi Adrian Popescu, Oana Mizil, Marian Vanghelie, dar şi primari din Dolj şi Olt.

Potrivit surselor citate, până la finele acestui an, ar urma să apară un Comitet de iniţiativă care să sprijine ideea înfiinţării noului partid, după care să se urmeze procedurile pentru înscrierea la tribunal.

Nici înainte, nici după excludere, Geoană nu s-a aventurat să facă prea multe comentarii despre un posibil nou partid.

Cei de la PSD l-au pus însă la zid şi au susţinut că senatorul nu este în stare să facă nimic singur şi, în plus, nu sunt mulţi cei care îl vor urma.

Fostul consilier prezidenţial şi om de încredere al lui Băsescu, Sebastian Lăzăroiu, a dezvăluit însă scenariul că Geoană va încerca, cel mai probabil, să-şi creeze un grup, cu care mai devreme sau mai târziu să negocieze cu celelalte partide, în preajma alegerilor.

În opinia lui Lăzăroiu, Geoană ar urma să fie ajutat în acest demers de Marian Vanghelie, care este „un organizator mai bun şi controlează nişte parlamentari”.

Acelaşi Lăzăroiu a greşit însă când a estimat că Geoană nu are cum să piardă şefia Senatului. El dădea aproape ca sigur că acest lucru nu se va întâmpla.

Astăzi Geoană s-a opus din răsputeri ca cererea PSD de revocare să nu ajungă pe agenda Senatului, dar nu a primit susţinere de la nici un grup parlamentar.

Şi Puterea şi Opoziţia au votat pentru revocarea lui din funcţie. Într-o şedinţă care nu a durat mai mult de câteva minute şi în care votul a fost majoritar împotriva lui Geoană: 112 pentru revocare, 2 împotrivă şi 5 abţineri.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Cristi Chivu, căzut după Milan – Inter 3-1. „De ce aceste atacuri? Parcă asta așteaptă toți!”. Culisele derby-ului
Capital.ro
Porcul de Crăciun se rezervă din toamnă! Cât a ajuns să coste în 2026? Românii îl cumpără în rate
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Pintilii bănuiește că un jucător de 37 de ani va semna cu FCSB în această iarnă: ”Face diferența!”
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT