Ce i s-a întâmplat unui student de la Harvard care a mâncat 720 de ouă într-o lună. Rezultatele experimentului îi contrazic pe specialiștii în sănătate

Un student la Harvard a făcut un experiment cu scopul de a demonta un mit care spune că consumul excesiv de ouă e dăunător pentru sănătate.
Alina Costache
25 sept. 2024, 21:22
Ce i s-a întâmplat unui student de la Harvard care a mâncat 720 de ouă într-o lună. Rezultatele experimentului îi contrazic pe specialiștii în sănătate

Nick Norwitz e doctorand la medicină la Universitatea Harvard și a vrut să vadă cum reacționează organismul său la consumul excesiv de ouă. Așadar, timp de o lună, tânărul a consumat câte 24 de ouă pe zi. Rezultatul experimentului l-a uimit chiar și pe el.

A mâncat 720 de ouă într-o lună, adică mai mult de 40 de cartoane cu câte zece bucăți.

Citește și Ingredientul special pe care să-l folosești atunci când prepari ardei umpluți. Toate gospodinele cu experiență îl pun în acest preparat

În opinia experților în sănătate, ouăle sunt alimente ce trebuie consumate cu moderație fiindcă pot crește colesterolul în sânge, iar în viitor ne putem confrunta cu probleme cardiace. Miturile acestea au fost combătute de Nick Norwitz.

La finalul experimentului de o lună, lipoproteinele cu densitate scăzută (LDL) sau colesterolul rău s-a diminuat cu 18% în cazul tânărului de 24 de ani. Nick Norwitz nu a precizat și ce alte alimente a consumat pe parcursul testului.

În limbaj mediacal, LDL reprezintă acele molecule care se depun pe artere și cresc riscul bolilor cardiovasculare, potrivit The Mirror. Mulți oameni de știință și medici au avertizat anterior că excesul de ouă crește nivelul LDL și contribuie astfel la complicațiile asociate bolilor cardiace și cerebrale. Însă, tot specialiștii au explicat de ce studentul doctorand la Harvard a reușit o scădere a LDL, deși a procedat contrar recomandărilor. Potrivit acestora, în timpul experimentului, corpul lui Norwitz ar fi eliberat un hormon numit Colesin, care ar fi inhibat receptorii din ficat și astfel s-au obținut rezultatele uimitoare.

Citește și De ce este bine să consumi leguminoase. Carmen Brumă: „Există un studiu că ai nevoie de 400 de grame pe săptămână”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT