Ce-i spune Geoană lui Ponta despre datoriile PSD

Mircea Geoană îi recomandă lui Victor Ponta că, dacă vrea să ştie de unde vin datoriile formaţiunii, să îi întrebe pe secretarii generali şi şefii de campanii din 2005-2010, adică Hrebenciuc, Mitrea, Dragnea sau Corlăţean.
Romania TV
21 nov. 2011, 09:40
Ce-i spune Geoană lui Ponta despre datoriile PSD

„Nu e nimic mai descalificant pentru un preşedinte de partid decât să încerce să-şi capete autoritatea aruncând cu noroi în predecesorul său. Nu e în niciun fel demn să abaţi atenţia de la modul în care conduci tu partidul, arătând către «greaua moştenire» şi punând toate relele trecutului în spatele unui singur om, deşi tu, alături de alţii, ai făcut parte din echipa sa. Acest comportament poate funcţiona ca strategie de supravieţuire la vârful partidului, dar nu poate în niciun fel asigura succesul electoral al PSD”, susţine Mircea Geoană, într-o postare pe blogul său.

El arată că, de câteva zile, se desfăşoară la nivelul conducerii PSD „un adevărat concurs de inventat motive” pentru care să fie dat afară din partid.

„Nu contează cât sunt de fanteziste sau de ireale, contează să fie cât mai multe. După vizita în America, după candidatura la Preşedinţie, după lipsa de încredere în caz de interimat al funcţiei de Preşedinte al României, astăzi preşedintele partidului a venit cu o nouă acuză: Mircea Geoană trebuie dat afară din PSD pentru că a lăsat datorii după campania prezidenţială din 2009”, adaugă Geoană.

Mircea Geoană menţionează că un preşedinte preia şi activele şi pasivele partidului.

„Am avut 6 campanii în 5 ani de mandat (referendumul de suspendare, două alegeri europarlamentare, locale, generale şi prezidenţiale), iar din conducerea partidului făcea parte şi dl Ponta, atunci când nu era ocupat cu invitarea lui Traian Băsescu la şcoala de vară a tinerilor social democraţi. În 2005 am preluat partidul cu datorii din campania lui Adrian Năstase, deşi candidase de pe poziţia de prim-ministru într-un guvern monocolor, cu un partid aflat dominant la resursele guvernării, cu peste 2000 de primari şi cu Ion Iliescu la Cotroceni, cu o opoziţie anemică şi cu Traian Băsescu candidat apărut pe ultimii metri. Nu am făcut public aceste datorii, nu am transformat eşecul electoral al lui Adrian Năstase într-un eşec personal al acestuia, aşa cum partidul nu s-a lepădat de Ion Iliescu după eşecul sever din 1996 în faţa lui Emil Constantinescu. Acum, Ion Iliescu mă face vinovat şi de pierderea alegerilor din …2004! Oare graţierea lui Miron Cosma tot Geoană a făcut-o?”, mai scrie fostul preşedinte al PSD.

În opinia sa, această „explozie de minciună şi venin fără precedent” la adresa sa arată o criză mai profundă – „de încredere, de solidaritate, de respect şi, vorba lui Crin Antonescu, de bun simţ”.

El menţionează că, în cei 5 ani în care a condus PSD, partidul a avut patru secretari generali: doi aleşi de Congresele PSD (Miron Mitrea şi Titus Corlăţean) şi doi interimari (Valeriu Zgonea şi Liviu Dragnea). De asemenea, Geoană aminteşte că în aceşti ani PSD a avut diferiţi şefi de campanii electorale: Liviu Dragnea a condus europarlamentarele din 2007, Miron Mitrea localele şi parlamentarele din 2008, iar Viorel Hrebenciuc prezidenţialele din 2009. În plus, în tot acest timp, partidul a avut trezorieri şi mandatari financiari.

„O spun încă o dată, ca să o priceapă cei de bună-credinţă şi care să o mai audă încă o dată cei învăţaţi să atace înainte de a se informa: preşedintele unui partid nu se ocupă de finanţele acestuia. Nu stă în atribuţiile sale şi, personal, nu m-a interesat niciodată să decid eu în astfel de chestiuni. În 2009 am fost doar candidat, iar pentru campanie a existat un şef şi un secretar general”, adaugă Geoană.

„Dacă domnul Ponta doreşte să ştie de unde vin datoriile partidului, îl invit să îi întrebe pe toţi aceia care, între 2005 şi 2010, s-au ocupat direct de finanţele partidului. Nici nu i-ar fi prea greu, având în vedere că toţi aceştia – fie că e vorba de Hrebenciuc, de Mitrea, de Corlăţean sau Dragnea – sunt acum în echipa sa. Decât să tot arunce cu noroi, n-ar fi mai bine ca actualul Preşedinte al PSD să încerce să caute adevărul, dacă tot îi este atât de aproape?”, încheie Mircea Geoană.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, duminică, la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică de Pro TV, că în săptămâna în curs a început executarea silită a formaţiunii pe care o conduce pentru una dintre datoriile din campania electorală din 2009.

Ponta a precizat că PSD a rămas din campania din 2009 cu datorii private către firme private foarte mari, de cinci-şase milioane de euro.

 

PSD a precizat ulterior că unul dintre creditorii partidului din campania electorală din 2009 a ajuns în faza de recuperare a creanţelor îndreptată către bunuri mobile ale partidului prin executare silită, însă, în urma discuţiilor avute cu acesta, s-a reuşit evitarea executării silite a bunurilor.

 

DailyBusiness
Propaganda comunistă prinde pe TikTok. 130 de milioane de vizualizări din doar 200 de postări
Spynews
Andreea Marin, despre cum și-a dat seama că suferă de depresie. Vedeta a făcut terapie
Fanatik.ro
Fostul căpitan al naționalei României divorțează după 16 ani de relație. La partaj se dispută o afacere de 4 milioane de euro
Capital.ro
Reguli la bloc în România. Legea interpretată greșit în cazul asociației de proprietari: Respins ca inadmisibil
Playtech.ro
Cât ulei horticol se pune la 10 litri de apă. Ghid complet pentru tratamentele de iarnă la pomi
Adevarul
Trump: „Suntem foarte aproape de un acord cu Ucraina”. Mesaj optimist de la Casa Albă privind finalizarea planului de pace
wowbiz.ro
Andreea Bălan a dat vestea bombă! Este știrea momentului în showbiz. Ea și Victor Cornea sunt în culmea fericirii
Economica.net
Cât va creşte euro, ce se va întâmpla cu preţurile, în decembrie şi în 2026
kanald.ro
Momentul în care plafonul dintre parter și etajul 1 se prăbușește, în urma deflagrației de la blocul din Buftea. Ce se întâmplă cu victimele
iamsport.ro
A plecat de la PRO TV, s-a făcut pompier și a fost primul om care a intrat în ”iadul” de la Colectiv: ”Scria «Mami» pe telefon în timp ce suna”
MediaFlux
Taxa care aruncă totul în aer. Scumpiri masive la mâncare din ianuarie
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
Cum facem diferența între stres, burnout și sindromul de oboseală cronică