MISTERELE DACILOR. Ce limbă vorbeau de fapt şi de ce nu foloseau scrierea

Studiul originii limbii vorbite în vremea dacilor pe actualul teritoriu al României este o ştiinţă complexă, căreia i-au căutat răspunsul lingvişti şi filologi renumiţi ca Ariton Vraciu, Ioan Iosif Rusu sau Bogdan Petriceicu Haşdeu.

Potrivit istoricilor, circa 160 de cuvinte folosite în limba română provin din fondul geto-dacic, deşi urmele certe ale limbii folosite în vremea strămoşilor noştri nu s-au păstrat ori sunt contestate, potrivit adevarul.ro.

Oamenii de ştiinţă au identificat aceste cuvinte ca fiind folosite de populaţiile antice băştinaşe de pe actualul teritoriu al României folosind un criteriu eliminatoriu, potrivit lingvistului George Pruteanu.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Astfel cuvintele identificate ca fiind autohtone şi arhaice nu îşi au originea în niciuna din limbile cu care limba română avea legătură: latina, greaca, slava, turca, maghiara. În al doilea rând, ele pot fi regăsite în limba albaneză care ar fi avut origini commune cu cele ale tracilor.

Alte articole

N-avem de la daci doar ”brânză” și ”viezure”. Alte peste 150 de cuvinte din limba lor sunt folosite și astăzi!

Mămăligă fără mălai. A fost dezvăluită reţeta secretă a dacilor, ce ingredient foloseau

George Pruteanu, autor al unui studiu dedicat limbii daco-gete a împărţit cuvintele autohtone, arhaice, în patru categorii: cuvinte considerate autohtone de Bogdan Petriceicu Haşdeu, în „Etymologicum Magnum Romaniae”, cuvinte autohtone care au un corespondent de origine indo-europeană în albaneză, listate de Ioan Iosif Russu, cuvinte autohtone fără corespondent în albaneză, listate de I.I. Rusu şi cuvinte considerate autohtone de Ariton Vraciu.

Lista cuprinde următorii termeni: A: abeş, Abrud, abur, acăţa, adămană, ademeni, adia, aghiuţă, aidoma, ală, alac, aldea, ameţi, amurg, anina, aprig, argea, Argeş, arunca, azugă. B: baci, baier, baligă, baltă, bară, Barbă-cot, barză, bască, batal, băga, băiat, bălan, balaur, beregată, boare, bordei, bortă, brad, brânduşă, brânză, brâu, brusture, bucur, buiestru, bunget, burghiu, burlan, burtă, burtucă, burtuş, butuc, butură, buză. C: caier, caţă, căciulă, căpuşă, căpută, cătun, cioară, cioban, cioc, ciocîrlie, ciomag, cârlan, cârlig, codru, copac, copil, creţ, cruţa, cujbă, culbec, curma, curpăn, cursă, custură, D: darari, daş, dărâma, deh, deretica, descăţa, descurca, dezbăra, desghina, dezgauc, doină, don, dop, droaie, dulău. F: fărîmă. G: gard, gata, gălbează, genune, ghes, ghiară, ghimpe, ghiob, ghionoaie, ghiont, ghiuj, gîde, gîdel, gordin, gorun, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, gudura, guşă. H: hojma. I: iazmă, iele. Î: încurca, înghina, îngurzi, înseila, întrema. J: jilţ. L: leagăn, lepăda, lespede, leşina. M: mal, maldac, mazăre, măceş, mădări, măgură, mălai, mămăligă, mărcat, mătură, melc, Mehadia, mieru, mire, mistreţ, mişca, mânz, morman, mosoc, moş, moţ, mugure, munună, murg, muşat. N: năpârcă, năsărâmbă, niţel, noian. O: ortoman. P: păstaie, păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea. R: raţă, ravac, răbda, reazem, ridica, rîmfă, rînză. S: spânz, stăpân, stărnut, sterp, stejar, steregie, stână, străghiată, strepede, strugure, strungă, sugruma, suguşa, şale, şiră, şopârlă, şoric, şut, scăpăra, scrum, scula, scurma, sâmbure, sîmvea, sarbăd, Sarmisegetuza. T: tare, traistă, tulei, Ţ: ţap, ţarc, ţarină, ţăruş, ţundră, ţurcă. U: uita (a se), undrea, urca, urcior, urdă, urdina, urdoare. V: vatră, vătăma, vătui, viezure, viscol, Z: zară, zăr, zburda, zestre, zgardă, zgîria, zgârma, zimbru zîrnă.

Denumirile antice

Potrivit istoricilor, o serie de nume de râuri provin din perioada antică, fără a avea neapărat originea în limba dacilor. Printre ele se numără: Alutus, Aloutas – Olt, Amutrion, Amutria – Motru, Argessos, Ordessos – Argeş, Crisus – Criş, Hyerassus, Tiarantos, Gerasus, Seratos – Siret, Istros, Donaris – Dunărea, Maris, Marisos – Mureş, [B]useos – Buzău, Naparis – Ialomiţa, Patissus, Pathissus, Tisia – Tisa, Pyretus, Pyretos, Pyresos, Porata – Prut, Rabon – Jiu, Samus – Someş, Sargetia – Strei, Tyras – Nistru, Tibisis – Timiş. Lor li se adaugă numele de localităţi şi antroponime: Azizis, Acmonia, Acidava, Albac, Altinum, Ampelum, Bersovia (Berzobis), Degis — antroponim, Dicineus — antroponim, Decebalus—antroponim, Dierna, Dinogessia, Ditugentus — antroponim, Durpaneus — antroponim, Drobeta,— „Turnu Severin”, Tapae, Tur(i)dava, Scorylo, Siosto, Potaissa, Sacidaba şi multe altele.

De asemenea, conform unor istorici medievali, dacii erau buni cunoscători ai plantelor medicinale, iar din vremea lor s-au păstrat aproape 80 de denumiri dace de plante.

Dacii nu foloseau scrierea

Cercetătorul Ariton Vraciu susţinea că dacii nu foloseau scrierea. „Ştim sigur că tracii şi ilirii din perioada istorică nu au avut o scriere proprie sau un alfabet. Traco-dacii, la fel ca majoritatea populaţiilor antice n-au cunoscut şi n-au întrebuinţat scrierea înainte de începutul influenţei greceşti (Russu 1967). Semnificativ este în această privinţă pasajul istoricului Aelianus: la vechii traci nimeni nu cunoştea slovele, iar toate neamurile barbare din Europa socoteau că este un lucru foarte ruşinos să foloseşti scrierea. Limba ilirillor o cunoaştem tot indirect, din fragmentele ce au rămas întâmplător în scriere greacă sau latină. Desigur, de aici nu trebuie trasă concluzia că, într-o perioadă mai veche, în aceste zone n-ar li putut exista, teoretic vorbind, sisteme de scriere — autohtone ori importate —, care ulterior au dispărut sau nu au putut fi încă descifrate. Nu este exclus ca aşa să stea lucrurile în cazul tabletelor de la Tărtăria, datînd cu aproximaţie din anul 3000 î.e.n”, concluziona lingvistul, în volumul Limba daco-geţilor. Timişoara: Editura Facla (1980).