Ce obligații și-au asumat LIDL și Kaufland la preluarea La Cocoș

Consiliul Concurenței a lansat în dezbatere publică angajamentele asumate de Project Brazil Beta GmbH, parte a grupului Schwarz, care au rolul de a elimina îngrijorările concurențiale apărute în urma preluării rețelei de supermarketuri La Cocoș.
Loredana Brumă
24 dec. 2025, 09:27
Ce obligații și-au asumat LIDL și Kaufland la preluarea La Cocoș

Ce obligații și-au asumat LIDL și Kaufland la preluarea La Cocoș. Grupul Schwarz a promis că va păstra actualul model de business al rețelei La Cocoș, axat pe prețuri reduse și competitive pe piețele locale unde aceasta este prezentă. Compania se obligă să plafoneze marja brută la un nivel mediu corespunzător perioadei analizate și să continue strategia de extindere, cu menținerea formatului de funcționare și a independenței operaționale și comerciale a rețelei.

Ce obligații își asumă grupul Schwarz la preluarea La Cocoș

Reprezentanții Consiliului Concurenței precizează că marja brută va fi stabilită astfel încât să asigure o profitabilitate minimă, iar orice eventuală modificare va putea fi aplicată doar în situații obiective și cu aprobarea autorității de concurență, întrucât majorarea acesteia ar putea duce la creșterea prețurilor pentru consumatori.

”Nivelul marjei brute va fi stabilit astfel încât să asigure o profitabilitate minimă, iar orice modificare a acesteia se va putea implementa doar în situaţii obiective, după aprobarea autorităţii de concurenţă, având în vedere că o majorare a acesteia poate conduce la creşterea preţurilor”, se precizează în comunicat, potrivit jurnaliștilor de la Economica.net.

Citește și La Cocoș a dat lovitura la Arad. 15.000 de români au trecut pragul hipermarketului la deschiderea noului magazin VIDEO

De asemenea, grupul Schwarz și-a asumat angajamentul de a nu cumpăra comercianți mai mici, cu o cifră de afaceri sub 4 milioane de euro, în zonele în care deține o cotă de piață de peste 40%, în cazurile în care aceste tranzacții nu sunt supuse notificării.

Totodată, compania va informa Consiliul Concurenței cu privire la achiziția sau închirierea de spații comerciale și la planurile de deschidere a unor noi magazine în aceste locații.

Un alt set de măsuri vizează protejarea furnizorilor exclusivi ai rețelei La Cocoș. În acest sens, va fi implementată o procedură clară care să stabilească regulile de delistare a furnizorilor, indiferent dacă aceștia furnizează produse alimentare sau nealimentare.

”Grupul Schwarz se angajează să aplice furnizorilor exclusivi La Cocoş o procedură prin care se stabilesc condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a nu fi delistaţi, ce se va aplica pe o perioadă de doi ani de la finalizarea tranzacţiei. Astfel, se angajează să nu delisteze/să nu elimine din reţea produsele furnizorilor exclusivi, decât în anumite condiţii clar stabilite, care includ prevederi legale sau situaţia în care produsele devin nerelevante pe piaţă, cererea pentru acestea scăzând substanţial”, se mai arată în comunicatul autorităţii de concurenţă.

Citește și Grupul Schwarz reacționează după ce Consiliul Concurenței a transmis public îngrijorările privind preluarea magazinelor La Cocoș

Procedura prevede inclusiv posibilitatea unei delistări parțiale, rețeaua La Cocoș având obligația de a menține cel puțin 80% din volumul achizițiilor de la furnizorii relevanți, pe o perioadă de doi ani.

În România, grupul Schwarz operează rețelele Kaufland și Lidl. Angajamentele propuse sunt publicate pe site-ul Consiliului Concurenței, care invită persoanele fizice și juridice interesate să transmită observații până la data de 16 ianuarie 2026.

 

 

 

 

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
„Țintă necooperantă!” Ce s-ar întâmpla dacă avionul lui Vladimir Putin ar pătrunde în spațiul aerian al României. Răspunsul lui Radu Miruță, noul șef al MApN
Capital.ro
Ce a schimbat, de fapt, Traian Băsescu în România. Dan Voiculescu îl judecă peste ani: O catastrofă irepetabilă
Playtech.ro
Ce nu este bine să faci între Crăciun și Anul Nou, potrivit tradiției
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
wowbiz.ro
Ce a apărut în locul in care Mălina Guler și-a dat ultima suflare. Ipoteze șocante circulă pe internet: „Ar fi căzut 15-20 de persoane din acel bloc… au mai murit 3”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce cadouri se dau de Crăciun în familia lui Dan Negru. Prezentatorul Kanal D a dezvăluit și ce își dorește pentru 2026
iamsport.ro
De ce nu și-ar fi atins românul ”mai talentat decât Hagi, dar lăsat cu buzunarele goale de «profesioniste»” potențialul: ”Putea ajunge fotbalist mai mare!”
MediaFlux
Anunț oficial cu privire la salariul minim. Cine va suporta noile taxe
stirilekanald.ro
Rusia anulează acordul militar cu România. Schimbare majoră care declanșează alerta în NATO
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend