Ce sancțiuni riscă profesorii care nu respectă regulile etice privind meditațiile. Sorin Cîmpeanu, anunț de ultimă oră!

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că detitularizarea e luată în calcul ca sancțiune pentru profesorii care nu respectă reguli de etică și deontologie profesională, dar și cei care dau meditații elevilor din propria clasă sau manifestă agresiune față de elevi.
Alina Costache
06 iun. 2022, 16:34
Ce sancțiuni riscă profesorii care nu respectă regulile etice privind meditațiile. Sorin Cîmpeanu, anunț de ultimă oră!

Sorin Cîmpeanu a tot vorbit în ultima vreme despre nevoia sancționării profesorilor care fac meditații cu elevii de la clasă, însă nu a precizat care ar putea fi aceste sancțiuni.

Ministrul Educației a reluat ideea înființării unei comisii naționale care să se asigure că regulile de etică în rândul profesorilor sunt respectate. Cîmpeanu a mai spus că în paralel cu “efortul să mărim salariul” profesorilor, așa încât “să îi atragem în sistem pe cei mai buni”, trebuie introduse și sancțiuni “care să nu le mai permită accesul o perioadă” în cazul cadrelor didactice care nu respectă regulile. “O să vedem ce spun juriștii, pentru că fapta trebuie să fie corelată cu sancțiunile”, a continuat ministrul.

Luna trecută, Sorin Cîmpeanu a vorbit despre înființarea unei comisii naționale, care să ancheteze cadrele didactice care fac meditații cu elevii din clasele la care predau. “La nivelul legii vom ridica această interdicţie – noii legi a educaţiei care va rezulta pentru implementarea proiectului ‘România Educată’ şi vom avea o comisie naţională de inspecţie şcolară cu prerogative de verificare a respectării normelor de etică şi deontologie. (…) Vom avea o comisie naţională, pentru prima oară, care va avea acest obiectiv: verificarea respectării normelor de etică şi deontologie profesională din partea cadrelor didactice. Din această comisie vor putea să facă parte, spre exemplu, profesori de o probitate morală şi profesională fără cusur, profesori care să aibă şi experienţă şcolară”, a spus Cîmpeanu la Gala Elevului Reprezentant, organizată de Consiliul Elevilor din România.

Citește și Bacalaureat 2022. Peste 126.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului în sesiunea iunie-iulie 2022

“Eu susțin, chiar dacă se supără toată lumea pe mine, că a face meditații cu proprii elevi este o sursă de inechitate. (…) Ca să se respecte acest lucru, ar trebui ca atunci când transpunem în cadru legislativ să avem și un mecanism care să vegheze la respectarea acestui lucru. Pentru că multe lucruri au fost foarte bune în Legea educației, chiar și în ordinul acesta de ministru, 4831, cu interdicțiile, dar nu s-au respectat. Nu s-au respectat pentru că nu au fost mecanismele necesare implementării și verificării lor.

Este simplu: Să ai o comisie națională, care să vegheze, să aibă prerogative pentru a veghea la respectarea acestor reguli de etică și deontologie profesională în rândul cadrelor didactice. Este doar un exemplu. O comisie din care să facă parte profesori cu probitate profesională și morală care nu poate fi pusă în discuție. E suficient să ai cadrul, să ai mecanismul și să ai persoanele.

Citește și Vacanţa de vară 2022. Pe ce dată se încheie anul şcolar 2021-2022. Ce trebuie să ştie elevii şi studenţii!

Întotdeauna am fost și voi rămâne un adept al unor abordări proactive. Dar, într-o lume care, din păcate, nu s-a maturizat încă pe deplin, e nevoie și de sancțiuni. Aș îndrăzni să propun cele mai aspre sancțiuni pentru acei profesori care nu respectă aceste reguli. Detitularizarea – pe de o parte facem efortul să mărim salariul, să îi atragem în sistem pe cei mai buni, dar cu o sancțiune care să nu le mai permită accesul pentru o perioadă, o să vedem ce spun juriștii, pentru că fapta trebuie să fie corelată cu sancțiunile (…) 5 ani -10 ani, ceva care să te doară, să te gândești. La fel să fie taxate și faptele pentru acei profesori, îmi place să cred foarte-foarte puțini, care au tendința după această criză sanitară (…) să manifeste agresiune față de elevi. În momentul în care ai pe undeva un astfel de risc, cred că te gândești de două ori, de trei ori înainte să te manifești, în sfera bullyingului sau a altor tipuri de agresiuni”, a adăugat ministrul.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
FCSB se întărește din SuperLiga! Mihai Stoica: “Zilele astea va semna, are niște mici probleme de rezolvat!”
Capital.ro
Elena Udrea e cea mai fericită: Dorința mea a fost împlinită de Dumnezeu! A anunțat personal
Playtech.ro
Poți monta centrala termică în balcon? Ce spune legea și care sunt condițiile obligatorii
Adevarul
„Lui Trump îi va plăcea de Nicușor Dan”. Soluțiile unei experte de la Washington pentru reinventarea relațiilor româno- americane
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Ți se rupe sufletul! Acesta este momentul în care toată lumea a CEDAT la căpătâiul Ștefaniei Szabo. Cuvintele sunt de prisos... asemenea durere nu poate fi exprimată în cuvinte
iamsport.ro
Ion Țiriac, donație substanțială pentru românii năpăstuiți de soartă! Ce sumă de bani pune la dispoziție miliardarul pentru victimele inundațiilor care au făcut prăpăd în țară
MediaFlux
Schimbare radicală de vreme. ANM anunță prognoza meteo pentru luna noiembrie
stirilekanald.ro
"N-a făcut nici infarct, nici AVC, plămânii ei...." De ce a murit, de fapt, Ștefania Szabo! Legiștii au făcut descoperirea
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai