Schimbări în sistemul educațional! Profesorii care au împlinit 65 de ani, ultimii la repartizare

Profesorii care solicită prelungirea activității peste 65 de ani vor putea să ocupe în continuare postul doar în anumite condiții.
Giorgiana Amarie
15 ian. 2026, 23:13
Schimbări în sistemul educațional! Profesorii care au împlinit 65 de ani, ultimii la repartizare

2026 aduce o schimbare pentru profesorii care vor să rămână la catedră și după împlinirea vârsei de pensionare. Mai exact, cadrele didactice care cer prelungirea activității peste 65 de ani pot depune cereri în perioada 17-18 martie la unitățile de învățământ, urmând ca pe 19 martie să fie aprobate și, ulterior, verificate.

Noul calendar înseamnă că îi pune pe profesorii pensionabili la rând după colegii lor mai tineri afectați de restrângerile de activitate sau care au nevoie de completări de normă. Lista posturilor disponibile pentru etapele mișcării de personal se publică în luna ianuarie, iar din această listă fac parte și posturile ocupate de profesorii care împlinesc 65 ani până la 1 septembrie 2026.

Citește și: O profesoară din Spania care a predat în România, uimită de modul în care decurg lucrurile în școli: „Mi-au spus că sunt o comunistă”

În sistem, măsura este văzută ca fiind normală:  „Dacă sistemul are nevoie, îi poate primi și-n toamnă, nu e obligat să-i primească acum. Deocamdată s-a făcut un prim pas, se poate și mai bine”, spun voci din educație care ar fi văzut măsura dusă chiar mai departe, astfel încât să li se ofere o șansă mai bună la un loc în învățământ profesorilor care susțin an de an examenul de titularizare, îl trec cu note mari, dar nu se pot titulariza din lipsă de posturi.

În schimb, acestă măsură nu le afectează pe femeile care împlinesc vârsta de 62 de ani și 6 luni și își doresc să rămână în activitate până la 65 de ani.

Inspectoratul Școlar Județean Olt a făcut publice, pe site-ul propriu, mai multe precizări privind pensionarea/menținerea ca titulari în anul şcolar 2026-2027, peste vârsta de 65 de ani. Se regăsesc, de asemenea, și precizări privind condițiile în care se poate solicita reîncadrarea în funcția de personal didactic, în anul școlar 2026-2027, cu condiția suspendării pensiei pe durata reîncadrării.

În perioada 12-23 ianuarie 2026, unitățile de învățământ întocmesc listele cuprinzând cadrele didactice titulare, femei, care optează pentru menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, în baza prevederilor art. 229 alin. (2) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, precum şi a listelor cu personalul didactic titular care îndeplinește condițiile legale de pensionare – pentru limită de vârstă; la cerere, pentru pensionare anticipată sau pensionare anticipată parțială – începând cu data de 1 septembrie 2026, pe baza cererilor înregistrate la secretariatele unităților de învățământ și comunicarea acestora la inspectoratul școlar.

În termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii se constată exercitarea dreptului privind menținerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani în consiliul de administrație al unității de învățământ, iar în următoarele cinci zile lucrătoare, directorul unității școlare emite decizia privind menținerea în activitate.

Profesoarele pot solicita o singură dată rămânerea până la 65 de ani, dar se pot răzgândi în orice moment până la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Profesorii care doresc să rămână în activitate și după vârsta de ieșire la pensie, trebuie să știe că este nevoie ca postul solicitat să fie viabil  după consumarea etapelor de rezolvare a situațiilor de restrângere de activitate, respectiv completări de normă. De asemenea, această solicitare se reînnoiește anual.

Citește și: Un profesor de matematică, inclus într-o enciclopedie internațională. Cum l-a inspirat Nicușor Dan să rescrie o problemă celebră de olimpiadă

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Percheziții acasă la Cristian Pomohaci! Este suspectat de viol asupra unui minor
Fanatik.ro
Tatuajul impresionant pe care și l-a făcut un star din Premier League: pe corpul său apare celebrul Joker și mesajul ”Why so serious?”
Capital.ro
Alimentele de bază rămân mai ieftine? Decizia care poate prelungi plafonarea prețurilor până la finalul anului. Anunțul lui Tanczos Barna
Playtech.ro
Admiterea la liceele tehnologice se schimbă din 2026. Ce riscă elevii care nu dau Evaluarea Națională
Adevarul
Momentul incredibil în care un scafandru scapă ca prin minune de o balenă care aproape l-a înghiți
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cel puțin 21 de persoane și-au pierdut viața în urma unui foc puternic la un hotel din New Delhi
iamsport.ro
Nuțu Cămătaru, 2.000.000 de euro pentru apropiatul lui Gigi Becali! A fost interceptat: ”«Am greșit, data viitoare dau la altul»”
MediaFlux
Peste 30.000 de locuri de muncă în țară și străinătate. Cele mai căutate meserii
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți