Ce se întâmplă cu pensiile în 2020. Ministrul Muncii: „La pensii avem pericol iminent”. Averstimentul Violetei Alexandru

Sistemul de pensii se află într-un pericol iminent în condiţiile scăderii simţitoare a numărului persoanelor active, astfel că populaţia trebuie încurajată să economisească bani pentru pensie prin sistemul de pensii administrat privat, care conferă mai multă siguranţă contribuabililor datorită trasabilităţii banilor şi transparenţei, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, într-un interviu acordat AGERPRES. Ministrul a caracterizat Pilonul 2 drept un sistem de pensii corect, care dă măsura corectitudinii în raport cu contribuţiile realizate de oameni în vederea perioadei de retragere din activitatea profesională.
Romania TV
29 dec. 2019, 09:34
Ce se întâmplă cu pensiile în 2020. Ministrul Muncii:

AGERPRES: La începutul acestei luni, agenţia Standard & Poor’s a schimbat perspectiva României la una negativă, invocând printre altele măsura privind majorarea pensiilor începând din septembrie 2020. Cum credeţi că va afecta piaţa muncii din România această creştere a pensiilor?

Violeta Alexandru: „Eu sunt un om responsabil şi îmi menţin afirmaţia făcută la momentul audierii mele în comisiile parlamentare reunite şi vă spun că nu am alt răspuns în afara celui pe care l-am dat deja, şi anume că sunt datoare să respect legea. Pentru mine nu este o opţiune, aceasta este legea în acest moment, o voi aplica, o vom aplica. Sigur că, uitându-te cu câtă uşurinţă Partidul Social Democrat a dispus în lege creşterea pensiilor cu 40%, te uiţi cu puţină îngrijorare la modul în care au evaluat impactul unei asemenea creşteri. Să ştiţi că şi mie mi-ar plăcea să crească pensiile cu 50%, cu 60%, oamenii merită să primească mai mult, de aceea în mandatul meu am început în mod deliberat cu activitate susţinută, care să arate pensionarilor faptul că acest Guvern şi eu personal îi respect. Îi respectă Guvernul, îi respect cu adevărat, nu este întâmplător faptul că m-am aplecat asupra subiectului recalculării pensiilor, nu este întâmplător faptul că sunt atentă ca oamenii care-şi depun actele în vederea pensionării să îşi primească pensia la termenul prevăzut de lege. Sunt oameni care au muncit o viaţă şi pentru care acest stat trebuie să facă dreptate şi trebuie să îi trateze cu responsabilitate. Cu toate acestea, în aceeaşi linie de responsabilitate o spun: în momentul în care prevezi în lege creşteri trebuie să fii conştient de impactul pe care aceste creşteri îl vor avea şi sigur că există îngrijorări justificate vizavi de impactul în buget, dar nu există în ceea ce mă priveşte nicio intenţie şi nicio strategie alta decât să respect legea şi, prin urmare, atâta vreme cât sunt în această funcţie să ştiţi că o voi aplica aşa cum este ea în vigoare”.

AGERPRES: Şi dacă nu vor fi bani?
Violeta Alexandru: „Sunt prevăzuţi bani în buget pentru această creştere”.

AGERPRES: Sunt prevăzuţi, dar dacă nu vor fi colectaţi şi vi se va spune de la Ministerul de Finanţe că nu sunt bani, ce veţi face?
Violeta Alexandru: „Nu aş vrea să anticipez, ar fi o lipsă de responsabilitate din partea mea să îngrijorez populaţia cu un scenariu asupra căruia nu am în acest moment nici control şi nici elemente ca să duc discuţia în această privinţă. Vă pot spune doar că în cadrul echipei guvernamentale la momentul pregătirii proiectului de Buget pentru 2020, atât al Bugetului de Stat cât şi al Bugetului de Asigurări Sociale, am prevăzut fondurile necesare pentru acoperirea sumelor necesare creşterii pensiilor şi mă ţin de acest lucru. În calitate de ministru al Muncii sunt responsabilă de aplicarea legii aşa cum este ea în vigoare”.

AGERPRES: Intenţionaţi să creşteţi vârsta de pensionare în timpul mandatului dumneavoastră?
Violeta Alexandru: „Să ştiţi că în toată Europa vârsta de pensionare este prelungită, este adevărat că speranţa de viaţă şi tipul de activităţi şi în general ecosistemul în care noi lucrăm în România este uşor diferit faţă de alte ţări, dar în general în Europa tendinţa este de creştere a perioadei de activitate. Cu toate acestea, o reglementare clară privind prelungirea perioadei de activitate nu mi-a fost cerută, nu mi s-a indicat. Sunt atentă la acest lucru. Până nu termin această evaluare de care vă spun, ca să-mi dau seama care sunt tendinţele în acest moment la categoria de vârstă persoane care intră în pensie, care au intrat de curând în pensie, să-mi dau seama care sunt problemele în acest moment, n-aş vrea să mă grăbesc să avansez cifre legate de schimbări în lege legate de vârsta de pensionare. Dorinţa mea este să facem curăţenie şi ordine în sistemul pe care îl avem în acest moment, şi să ştiţi că este de 100 de ori mai dificil decât să te grăbeşti şi să dai o nouă lege a pensiilor ca să bifezi că ai prevăzut în lege tot felul de articole care să placă populaţiei. Mai greu este să aplici legile, să te asiguri că ele se aplică la fel în toate judeţele ţării, mai greu este determini sistemul să lucreze pentru pensionari, să-i înţeleagă nevoile, să se aplece cu celeritate şi să rezolve cazurile în lucru. Eu am ales abordarea mai grea, anume să încercăm să ne facem treaba în actualul cadru legal, dar dacă voi desprinde concluzii care să mă ducă în direcţia completării, clarificării din actuala lege, voi înainta echipei guvernamentale aceste propuneri, dar n-aş vrea să anticipez. Prefer să văd care este tipologia problemelor generate de această lege, să văd unde am greşit sistemul, unde am lăsat ca lucrurile să treneze, când puteau fi rezolvate la timp, unde anume trebuie intervenit şi în ce măsură este nevoie de legislaţie secundară înainte să bulversez întreg sistemul şi să anunţ o nouă lege a pensiilor, îngropând practic problemele nerezolvate ale actualei legi”.

 

DailyBusiness
Cei care primesc pensii de serviciu sau militare pot rămâne în activitate, dar cu pensie diminuată cu 85%
Spynews
O artistă celebră a devenit mamă pentru a treia oară, în secret! Bebelușul a fost adus pe lume cu ajutorul unei mame surogat
Fanatik.ro
Olimpiu Moruțan, așteptat de un stelist la sosirea în București pentru a semna cu Rapid! Primele declarații ale fotbalistului. Update exclusiv
Capital.ro
Pensiile care se reduc cu 85%. Decizia Guvernului luată azi, 22 ianuarie. Pensionarii care vor primi mai puțin lunar
Playtech.ro
Cât costă să faci o casă de 100 de mp în 2026: experienţele românilor cu preţurile reale
Adevarul
Fermierii au o idee simplă care poate salva hrana românească: „Clientul poate cu un singur click să vadă de unde este roșia”
wowbiz.ro
Primele declarații ale mamei lui Alin, băiatul de 15 ani ucis în Timiș! Femeia îi anunțase dispariția cu doar două zile înainte de a fi găsit mort
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mesajul postat de sora lui Mario, adolescentul lăsat fără viață și îngropat de prietenii săi: „Las aceste poze și filmulețe aici pentru..”
iamsport.ro
Uluitor! Angelo Niculescu a spus înainte să moară de ce nu a jucat Nicolae Dobrin în Mexic: ”Inadmisibil, lipsă de conștiință!”
MediaFlux
Al treilea accident feroviar, într-o săptămână, în Spania. Trei răniți, după ce un tren a lovit, joi, o macara ajunsă pe șine VIDEO
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day