Ce se întâmplă cu programul „Prima Casă”. Senatorii au anulat modificările făcute de Guvern

Modificările Guvernului la programul Prima Casă au fost anulate de senatori. Astfel, cei care vor să-şi cumpere o locuinţă prin acest program ar putea să o facă după vechile reguli, dacă şi deputaţii vor vota acest proiect legislativ.
Filip Stan
03 sept. 2020, 04:53
Ce se întâmplă cu programul

Senatorii au adoptat un proiect legislativ de respingere a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 129/2020, document ce a intrat în vigoare la începutul lunii și care stabilește redenumirea și modificarea programului de finanțare „Prima Casă”. Potrivit Constituției României, ordonanțele de urgență adoptate de Guvern „se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative”. Apoi, ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat, potrivit avocatnet.ro. 

Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvern transformă radical programul Prima Casă, în primul rând, redenumindu-l  Noua Casă.

Prin programul „Noua Casă” se vor putea cumpăra locuințe de până la 140.000 de euro, atunci când vorbim despre imobile construite sau consolidate cu cel mult cinci ani înainte de cumpărare și cel mult 70.000 de euro, în cazul altor categorii de locuințe, adică majoritatea apartamentelor de bloc.

O altă schimbare adusă programului de finanțare a locuințelor e legată de avansul minim. Concret, după noile reguli, avansul va fi între 5% și 15%, în funcție de tipul de locuință achiziționat: minimum 15% din preţul de achiziţie al locuinţelor – locuințe noi și consolidate și minimum 5% – alte tipuri de locuințe, în condițiile în care anterior era de 5%.

Pentru ca ordonanţa adoptată de Guvern să fie respinsă definitiv, trebuie să primească același vot și de la deputați.

Citeşte şi Programul Noua Casă. Ce credite se pot lua

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Remi și Bianca, cel de-al doilea cuplu care își testează relația la Insula Iubirii, sezonul X! Au o diferență de vârstă de peste 10 ani
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș îi ia apărarea lui Radu Drăgușin după 0-4 la debut: „Malen și Dybala nu sunt Bîrligea și Boutoutaou!”
Capital.ro
Statul dă 500 de lei pentru rechizite în anul școlar 2026-2027. Cine sunt cei care vor primi banii și când se depun cererile
Playtech.ro
Analizele medicale gratuite s-ar putea face fără goana de la începutul lunii. Ce vrea să schimbe CNAS
Adevarul
Jaf ca în filme la Londra: Trei români au săpat un tunel spre un magazin de bijuterii
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Klaus-Michael Kühne, miliardarul german cu o avere de 44 de miliarde de dolari, a încetat din viață la 89 de ani
iamsport.ro
”Noua Nadia”, dezvăluiri despre momentul care i-a schimbat cariera: ”A fost mai dificil emoțional”
MediaFlux
Rusia pregătește un posibil atac asupra NATO! Directorul CIA, vizită secretă la Moscova pentru a-l avertiza pe Putin
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat