Ce spun liderii PSD despre „amnistie şi graţiere”

Declaraţiile liderilor PSD şi ale membrilor Guvernului pe tema amnistiei şi graţierii sunt contradictorii, mergând de la solicitarea expresă a unui act normativ pe acest subiect, la asigurări că acesta va fi emis într-un final şi până la posibilitatea clemenţei invocată la un moment dat de ministrul Justiţiei, asociată însă cu negarea unor discuţii pe acest subiect, şi până la cea mai recentă a declaraţie a premierului Viorica Dăncilă, care a negat că ar avea pe masă "aşa ceva".
Romania TV
30 nov. 2018, 08:56
Ce spun liderii PSD despre

Viorica Dăncilă: Eu, ca prim-ministru, vă spun că pe masa prim-ministrului nu există aşa ceva

„Am spus şi repet, nu am discutat cu niciun ministru, nu am pe masa prim-ministrului, nu am avut nicio discuţie în acest sens. De ce să vorbesc despre ceva despre care nu am discutat? Am văzut că s-a lansat în spaţiul public, am văzut solicitări în spaţiul public, am văzut critici, dar eu, ca prim-ministru, vă spun că pe masa prim-ministrului nu există aşa ceva şi nu am avut o discuţie cu un ministru în acest sens”, a declarat Viorica Dăncilă în 29 noiembrie.

Liviu Dragnea: Eu nu sunt în Guvern, nu s-a discutat aşa ceva

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, în 26 noiembrie, în urma unei întrebări primite de la jurnalişti, că nu a discutat cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, sau cu premierul Dăncilă despre vreo ordonanţă privind aministia şi a spus că este ”absolut convins” că nu va exista o astfel de ordonanţă în jurul datei de 1 decembrie.

”Nu am discutat cu ministrul Toader despre vreo ordonanţă de amnistie şi nici cu doamna Dăncilă şi sunt absolut convins că nu se va adopta nicio ordonanţă de amnistie, cum aţi spus dumneavoastră, pe 1 decembrie sau în jurul lui 1 decembrie”, a răspuns Dragnea.

Întrebat dacă va fi adoptată o astfel de ordonanţă după 1 decembrie, Dragnea a răspuns: ”Nu ştiu domnişoară, nu cred, eu nu sunt în Guvern, nu s-a discutat aşa ceva, vă rog să comentaţi dumneavoastră toate prostiile pe care le spun unii şi alţii la diverse televiziuni”.

Codrin Ştefănescu:  Vom continua să cerem călăii să răspundă în faţa legii şi la final dăm şi amnistia şi graţierea, ca să ne lămurim

Secretarul general interimar al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, în 27  noiembrie, la România TV, că PSD va continua cu modificarea legilor justiţiei şi va da legea amnistiei şi graţierii.

Secretarul general interimar al PSD a spus că ”statul paralel” încearcă să dea un semn către PSD, care a modificat legile pentru a-i lua din puteri şi procurorii îi cheamă pe parlamentari sau miniştri să spună ce au vorbit la o masă în urmă cu zece ani.

”Vom continua să modificăm legile, să trecem totul prin Parlament. Vom continua să cerem călăii să răspundă în faţa legii şi la final dăm şi amnistia şi graţierea, ca să ne lămurim”, a afirmat Codrin Ştefănescu.

Tudorel Toader, în urmă cu două luni: În istoria Dreptului penal au fost relativ multe acte de clemenţă referitoare la amnistie şi la graţiere. Sigur că suntem în anul Centenar, legiuitorul ar putea fi generos din această perspectivă

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, declara, în 18 septembrie, întrebat dacă va exista o lege a amnistiei şi graţierii, că se va vedea dacă proiectul de lege aflat în Parlament este calea de urmat, susţinând, din nou, că la Ministerul Justiţiei nu există în lucru niciun proiect de act normativ pe această temă. În acest context, Toader a spus că în istoria Dreptului penal au existat relativ multe acte de clemenţă referitoare la amnistie şi la graţiere, iar de fiecare dată emitentul actului de clemenţă a prevăzut condiţiile amnistiei şi graţierii, dar şi excepţii, pentru că nu pot fi amnistiate fapte grave. „Sigur că suntem în anul Centenar, legiuitorul ar putea fi generos din această perspectivă”, a declarat ministrul Justiţiei.

„În istoria Dreptului penal au fost relativ multe acte de clemenţă referitoare la amnistie şi la graţiere. De fiecare dată legiuitorul, emitentul actului de clemenţă, a prevăzut condiţiile amnistiei şi graţierii, dar a prevăzut şi excepţii, pentru că nu poţi aministia fapte grave (…) Sigur că suntem în anul Centenar, legiuitorul ar putea fi generos din această perspectivă”, a declarat ministrul Justiţiei.

Joi, 29, noiembrie, Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, afirma: „Ne aflăm într-un moment festiv, un moment solemn, un moment la care particip ca un membru al Guvernului, fără a face declaraţii despre justiţie. Această întrebare mi-a fost pusă de foarte foarte multe ori. Ceea ce am răspuns este valabil şi astăzi. Sărbători liniştite!”.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu:  Amnistia şi graţierea, un lucru care trebuie făcut; rezultă în urma abuzurilor din ultimii opt ani de zile

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu afirma, în 31 octombrie, că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader,nu a făcut ceea ce doreau PSD şi ALDE să facă, în afară de a cere revocarea procurorului şef al DNA şi procurorului general.
Întrebat dacă Toader ar fi trebuit să dea OUG pe amnistie şi graţiere şi dacă ăsta era un obiectiv prevăzut în programul de guvernare, Cătălin Rădulescu a spus că amnistia şi graţierea ar trebui rezolvate indiferent de programul de guvernare.

„Amnistia şi graţierea este un lucru (sic!) care trebuie făcut indiferent de ce program ar fi de guvernare. Amnistia şi graţierea rezultă în urma abuzurilor din ultimii opt ani de zile”, a spus Rădulescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a abertizat joi că eventuala adoptare a unei ordonanţe de urgenţă pentru amnistie şi graţiere ”ar fi o catastrofă, ar declanşa o criză politică fără precedent în România” şi a făcut apel la ”politicienii lucizi din PSD” să împiedice adoptarea unui astfel de act normativ.

Graţierea şi amnistia au fost deja tema unei ordonanţe de urgenţă, dacă vă amintiţi, la începutul anului 2017, şi au dus la manifestări foarte ample din partea românilor care nu-şi doresc aşa ceva. Ordonanţa 13, la vremea respectivă, a fost retrasă.

Însă există în continuare semnale că în PSD nu s-a abandonat această idee. Chiar unii politicieni din PSD vehiculează aceste idei în spaţiul public.

Daţi-mi voie, dacă mă întrebaţi aşa, direct, să vă spun că o astfel de ordonanţă, care priveşte amnistia şi graţierea unor politicieni, până la urmă, ar fi o catastrofă pentru România! Ar fi o catastrofă, adoptarea unei astfel de ordonanţe ar declanşa o criză politică fără precedent în România!

În această situaţie, daţi-mi voie chiar acum, de aici, din Sala Unirii, să fac un apel la politicienii din PSD care sunt lucizi ca să întreprindă orice consideră ei ca o astfel de ordonanţă să iasă din discuţie şi să nu fie aprobată în Guvern.

Repet, o astfel de ordonanţă ar declanşa o criză politică fără precedent!

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Ce i-a spus ultima oară Mircea Lucescu nepotului său, Matei: ”Uneori prezența este extraordinar de importantă”
Capital.ro
Se montează semafoare cu radar. Șoferii care depășesc viteza vor fi opriți automat
Playtech.ro
Ce reprezintă stelele unui hotel. Diferenţele clare între o cazare de trei şi patru stele
Adevarul
Cât de mare a riscul ca europenii să intre în război cu Iran: „Trebuie acoperire aeriană, portavioanele vor fi cele ale francezilor și britanicilor”
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Îngrijorare după incendiul de la Cernobîl. Unde se deplasează fumul
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi