Ce spune legea despre obținerea permisului de conducere la vârsta de 60 de ani. Gabriel Ioniță, șeful Serviciului Permise și Înmatriculări Buzău a dezvăluit că numărul persoanelor în vârstă care dau de permis este totmai mare în ultimii ani.
Deși legea nu stabilește o limită de vârstă pentru obținerea permisului de conducere, șeful Serviciului Permise și Înmatriculări Buzău spune că procesul de pregătire poate deveni considerabil mai dificil odată cu înaintarea în vârstă.
”Vin oameni de 60 de ani, 65 de ani, să fim serioși, ok, poți să-l obții la orice vârstă. Și am avut și exemple că într-adevăr au reușit, dar e mult mai greu”, spune șeful Serviciului Permise și Înmatriculări Buzău
Acesta spune că dacă în trecut, mulți dintre cei care dădeau de permis la o vârsta înaintată aveau deja o minimă experiență cu mașinile și își doreau să conducă, în prezent cei mai mulți se înscriu la școala de șoferi din nevoie.
”Acum 20 de ani, cei care solicitau așa ceva aveau și anumite deprinderi și chiar le plăcea să conducă. Acum cred că s-a schimbat cumva procentul. Adică au apărut foarte mulți care vin doar să ia un permis că au nevoie, că sunt conștienți că au nevoie. Acum nici nu te mai angajează nicăieri fără permis”, mai spune șeful de la Permise.
Acesta este de părere că persoanele care încep să învețe să conducă la 60-65 de ani au nevoie, în general, de mai mult timp pentru a se adapta la trafic, pentru a-și dezvolta reflexele și pentru a reacționa corespunzător în situații neprevăzute.
Gabriel Ioniță consideră că instructorii auto au o responsabilitate uriașă și că ar trebui să fie sinceri cu viitorii șoferi încă de la început. Aceștia ar trebui să le explice realist care sunt șansele de promovare și cât efort presupune pregătirea.
”Să-i spună: «Domnule, ai 65 de ani, e cam greu. Hai, lasă că dacă îți dai puțin interesul, cu puțin noroc, poate prinzi o zi mai așa, aliniază astrele.»
…chiar și unii neoficiali mai confirmă că îi mai ajută din dreapta, că doar-doar să parcurgă acele ore de pregătire, să finalizeze școala până la urmă, să-și îndeplinească mandatul și ceea ce a stabilit prin contractul respectiv, să-și ia bănuții și gata. Dar la examen candidatul vine foarte dezamăgit. El știa că a condus. Domnule, mi-a spus domnul instructor că sunt pregătit”, a explicat Ioniță.
Șeful de la Permise își amintește și un caz din perioada în care lucra la Ploiești. Un instructor auto i-a povestit că un bărbat dorea să își înscrie mama, în vârstă de 65 de ani, la școala de șoferi. Instructorul a explicat că, pentru a-i forma deprinderile necesare conducerii în siguranță, ar fi fost nevoie de un număr mult mai mare de ore decât cele prevăzute în programa standard.
Cu toate acestea, șeful Serviciului Permise subliniază că nu există nicio interdicție privind obținerea permisului la o anumită vârstă. Orice persoană care îndeplinește condițiile medicale, psihologice și legale poate urma cursurile unei școli de șoferi și poate susține examenul, indiferent de vârstă.
Experiența ultimilor ani arată însă că succesul depinde de nivelul de pregătire, timpul alocat învățării și implicarea instructorului. În cazul candidaților trecuți de 60 de ani, obținerea permisului necesită, de regulă, mai multă răbdare, mai mult exercițiu și o pregătire mai atentă pentru a dobândi deprinderile necesare conducerii în siguranță