Ce spune părintele Constantin Necula despre femeile care își vând trupul pe internet ca să-și poată întreține familia. „Se discută, se pocăiește și vedem”

Au mai rămas doar câteva săptămâni până la sărbători, iar Părintele Constantin Necula a venit cu mai multe sfaturi pentru români.
Alina Costache
29 nov. 2023, 14:09
Ce spune părintele Constantin Necula despre femeile care își vând trupul pe internet ca să-și poată întreține familia.

Preotul a vorbit despre persoanele pubice care consumă substanțe interzise și care dau, astfel, un exemplu negativ celor care îi urmăresc.

Citește și Ce ajutoare nu se mai dau în 2024. Aproape 2 milioane de români vor fi afectaţi de tăierea acestor vouchere

„Eu sunt Președintele Crucii Albastre din România, avem cel mai serios centru de terapie antialcool și antidrog din țară. Muncesc de 30 de ani acolo, ce mesaj mai mare decât acesta, să aibă grijă și să caute să nu se împrăștie! Unii zic că sunt vectori de imagine. Le spun tot timpul «atenție, vectorialitatea se frânge prima, celelalte mai rămân»”, a spus părintele Constantin Necula pentru Cancan.

Întrebat ce sfaturi are pentru enoriașii care în timpul anului păcătuiesc, dar în perioada sărbătorilor cred că dacă țin post își spală toate păcatele, preotul a spus că „ei cred bine, să se spovedească liniștiți și să-și caute duhovnici pe măsura sufletului lor. Oamenii au nevoie de foarte multă liniște. Dacă am fi atenți, eu cred că de fapt mai mult decât liniște, au nevoie de siguranța liniștii. Și n-ar fi greu să le-o oferim, de fiecare dată să fie atenți ce pot face și ce pot crește din dragostea lor oamenii”.

Legat de faptul că tot mai multe persoane în spațiul public își vând poze cu trupul pe platformele sociale ca să își poată întreține familia, Constantin Necula nu a comentat, ci a spus că fiecare caz „se discută, se pocăiește și vedem”.

„Nu pot judeca un scenariu, că nu sunt de la Facultatea de Teatru, sunt de la cea de Teologie”, a mai spus el.

Cum a reușit Constantin Necula să devină viral pe internet

„Cred că este ajutorul necondiționat al colegilor din presă, care m-au chemat să spun doar lucruri bune. Cum eu n-am nici televiziune, n-am nici Facebook măcar, e munca lor pe seama muncii mele și eu sunt bucuros pentru asta. Aș răspunde simplu, zi de zi am încercat să fac asta”, a continuat părintele.

„Eu nu mă uit la cifre niciodată. Mă duc, povestesc cu oameni care îmi sunt prieteni, de obicei, sau cu care rămân foarte bun prieten după aceea. Și mă bucur că oamenii se uită, ne întâlnim pe stradă, ne strângem mâna, nu mi-am pus în minte nicio clipă să fac rating”.

Citește și Unde merg turiștii în minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie? Românii au plătit, în medie, 855 de lei pentru un sejur de Ziua Națională
 

 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Am fost un idiot!”. Cea mai mare greșeală din cariera lui Marius Șumudică
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT