Ce spune preşedintele CCR despre numirea lui Daniel Morar la Curte

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat, luni, că numirea de către preşedintele Traian Băsescu a lui Daniel Morar ca membru al Curţii "îndeplineşte condiţiile legale", el adăugând că fostul şef al DNA "a dovedit că este pregătit profesional".
Iulian Tudor
25 mart. 2013, 12:38
Ce spune preşedintele CCR despre numirea lui Daniel Morar la Curte

„Cred că este o numire care îndeplineşte condiţiile legale”, a spus Zegrean, care a participat luni, la Palatul Parlamentului, la o dezbatere privind modificarea Constituţiei şi atribuţiile Curţii Constituţionale.

El a adăugat că în Constituţie se prevede ca membrii Curţii să aibă 18 ani de muncă în justiţie şi să fie pregătiţi profesional, iar „Daniel Morar a dovedit că este pregătit profesional”.

Întrebat dacă numirea unui procuror în funcţia de membru al Curţii Constituţionale nu încalcă spiritul legii fundamentale, Zegrean a răspuns că „mai sunt foşti procurori care au activat în cadrul Curţii şi nu le-a pus nimeni nicio piedică”. El a spus că şi procurorii sunt la fel de magistraţi ca şi judecătorii, adăugând din nou că în Constituţie nu se face o delimitare la condiţia pentru membrii Curţii privind experienţa în justiţie între judecători şi procurori.

Pe de altă parte, Zegrean a spus că astăzi a aflat de numirea făcută de preşedintele Băsescu şi a fost „surprins”.

„Am fost surprins, pentru că nu ştiam că s-a numit astăzi, nu de altceva„, a mai spus preşedintele Curţii Constituţionale.

Daniel Morar a fost numit, luni, de către preşedintele Traian Băsescu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 9 iunie 2013.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Firma care a făcut revizia liftului prăbușit la Ministerul Transporturilor are probleme financiare imense. Ce decizie s-a luat în legătură cu datoriile
Capital.ro
Anunț pentru clienții Raiffeisen Bank. Se schimbă regulile în mobile banking. Control complet asupra plăților
Playtech.ro
Oraşele în care românii nu mai doresc să locuiască, unele sunt importante. Internauţii dau şi motive: „Din cauza economiei”
Adevarul
Japonia testează un avion de pasageri de cel puțin două ori mai rapid decât legendarul Concorde. Două ore de la Tokyo în SUA
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un craniu uman, un picior și două telefoane au fost găsite pe un câmp proaspăt arat, din Maramureș
iamsport.ro
”Mâine pleci acasă!”. L-a sfidat în față pe Gică Hagi, iar ”Regele” s-a înfuriat: ”E prima oară în cariera mea!”
MediaFlux
Moșii de vară 2026. Tradiții și obiceiuri importante la români
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi