Cea mai nouă lună a lui Pluto va fi denumită Vulcan, precum planeta din Star Trek

Una dintre cele mai noi luni ale planetei pitice Pluto va purta numele de Vulcan, o denumire sugerată de actorul William Shatner, care l-a interpretat pe Căpitanul Kirk în serialul Star Trek .
Cristina Dinu
26 feb. 2013, 16:05
Cea mai nouă lună a lui Pluto va fi denumită Vulcan, precum planeta din Star Trek

Cea de-a doua lună descoperită recent va fi denumită Cerberus, după câinele cu trei capete care păzea porţile infernului.

Vulcan era zeul roman al lavei şi al fumului, nepotul lui Pluto, precum şi planeta unor umanoizi din serialul SF Star Trek. „Vă mulţumesc tuturor celor care aţi votat”, a declarat Shatner pe Twitter, după aflarea rezultatelor sondajului.

Actorul Leonard Nimoy, care l-a interpretat pe vulcanianul Spock, a glumit: „Dacă poporul meu era emoţional, ar fi spus că este încântat”.

Actorii William Shatner şi Leonard Nimoy, în Star Trek

Concursul de nume a fost realizat de Institutul SETI din California. Cei 10 astronomi care au descoperit cele două noi luni ale lui Pluto vor lua în calcul sugestiile oamenilor şi vor decide dacă sunt potrivite. Uniunea Astronomică Internaţională va avea, însă, votul decisiv.

Momentan, cele două luni sunt cunoscute drept P4 şi P5. Astronomii au descoperit, până acum, cinci luni ale lui Pluto. Prima, Charon, a fost descoperită în 1978, însă următoarele, Nix şi Hydra, au fost găsite abia în 2005, prin intermediul telescopului spaţial Hubble.

P5 a fost descoperită în 2012, tot de telescopul Hubble, iar P4 a fost găsit în 2011. Atât P4 cât şi P5 au circa 20-30km diametru.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Olimpiu Moruţan suferă de alergie la ambrozie, care afectează milioane de români: „Dorm foarte greu! Este dificil”
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Războiul merdenelelor vs. croissante continuă, chiar dacă La Mița Biciclista și Edmond Niculușcă și-au pus cenușă în cap și și-au cerut, târziu, scuze. Nea Mihai a dat lovitura, în timp ce primarul Ciucu s-a băgat și el în seamă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat