Cea mai nouă metodă de fraudă online. Sunt păcăliți și investitorii la bursă și în titluri de stat

Hackerii devin tot mai inventivi și îi vizează pe români din ce în ce mai des în mediul online, cu scopul de a le goli buzunarele. Sunt vizați și cei ce au cumpărat titluri de stat precum Fidelis și Tezaur, cărora le sunt furați banii din conturi.
Filip Stan
10 ian. 2025, 18:23
Cea mai nouă metodă de fraudă online. Sunt păcăliți și investitorii la bursă și în titluri de stat
O nouă metodă de fraudă online îi lasă pe români fără bani în conturi

O nouă metodă de fraudă online face ravagii în rândul românilor și sunt păcăliți chiar și cei care investesc la bursă și în titluri de stat, precum Fidelis sau Tezaur. Hackerii se dau drept reprezentanți ai unor instituții de încredere, precum Bursa de Valori București (BVB) și reușesc să fure bani din conturile oamenilor.

Un astfel de exemplu recent este legat de o tentativă a unui hacker de a frauda un client prin folosirea identității Bursei de Valori București. Evenimentul, ce a avut loc în 6 ianuarie, ilustrează modul în care persoane necunoscute încearcă să fraudeze clienții în mediul online.

Hackerii contactează telefonic sau prin mesaje investitorii și solicită instalarea unei aplicații sau acordarea accesului la dispozitiv, folosind diferite pretexte, cum ar fi valorificarea cupoanelor Fidelis. Aceștia se „deghizează” uneori în persoane reale, folosind ilegal nume sau fotografii ale unor oameni publici, ușor de recunoscut.

Exemplu de conversație a unui hacker cu victima. Cea mai nouă fraudă online

Fraudator: „Bună ziua, mă numesc A** S*** și vă sun din partea Bursei de Valori București. Vă contactez în legătură cu cupoanele Fidelis, care urmează să expire în câteva zile. Dacă doriți să le valorificați, trebuie să faceți o cerere prin aplicația BVB.”

Citește și : Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică AVERTIZEAZĂ: Fraude cibernetice, via REVOLUT, prin firme de curierat

Client: „Eu tranzacționez prin TradeVille. Ei nu ar trebui să se ocupe de asta?”

Fraudator: „Doar prin aplicația noastră se pot valorifica aceste cupoane. TradeVille nu gestionează acest proces direct. Am verificat lista și apare că aveți o sumă de aproximativ 4400 RON de încasat. Dacă nu le valorificați acum, s-ar putea să le pierdeți.”

Client: „Bine, ce trebuie să fac?”

Fraudator: „O să vă trimit un mesaj pe WhatsApp. Scrieți doar „Bună” ca răspuns la mesaj, iar apoi veți primi linkul pentru descărcarea aplicației. După instalare, completați cererea și veți putea valorifica imediat suma.”

Apoi, fraudatorul a trimis mesajul pe WhatsApp, prin care se solicita un răspuns cu „Bună” pentru a primi linkul fraudulos.

Client: (răspunde „Bună” pe WhatsApp și este apelat imediat pe video)

Clientul a răspuns cu „Bună” și a fost imediat apelat video de către hacker, care utiliza în mod ilegal fotografii ale unor profesioniști cunoscuți în piața de capital, descărcate de pe internet

Citește și : Frauda care te lasă fără bani pe card. Sunt vizaţi clienţii ING, BT şi CEC Bank

Fraudator: „Acum vă rog să apăsați pe cele trei puncte din colțul de jos al ecranului, ca să activăm opțiunea necesară pentru configurarea aplicației.”

Client: „Ce opțiune?”

Fraudator: „Este un pas necesar pentru finalizarea înregistrării. Doar apăsați pe cele trei puncte și selectați opțiunea care apare acolo.”

Accesarea celor trei puncte permite fraudatorului să obțină controlul asupra ecranului dispozitivului clientului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT