Cea mai prolifică mamă surogat îşi dă „demisia”. A renunţat până acum la 13 copii

La 46 de ani, Carole este cea mai prolifică mamă surogat din lume - un titlu care i-a câștigat admirația lumii. Dar acum aceasta spune că vrea să renunţe la "meserie". A născut până acum 13 copii pe care i-a dat altor familii.
Romania TV
07 nov. 2012, 12:26
Cea mai prolifică mamă surogat îşi dă

Într-una dintre ocazii, ea a fost prinsă într-o controversă când a dezvăluit faptul că fiul pe l-a dat unui cuplu nu a fost rezultatul înseminării artificiale cu sperma tatălui lui, cum a fost planificat, şi a fost de fapt rezultatul unei sarcini naturale – accidentale – a ei, cu partenerul ei Paul.

Cu toate acestea, ea a dat copilul cuplului. Era al nouălea copil din cei 12 pe care i-a născut până acum pentru alte cupluri.

În luna aprilie, dacă totul merge bine, Carole va da naştere la cel de-al 13-lea copil surogat, după care, insistă ea, se va retrage.

„Trebuie să mă opresc din cauza vârstei mele, dar eu nu-mi doresc asta. Unii oameni mă întreabă cum pot renunţa la un copil care este biologic al meu, dar eu niciodată nu aș fi fost de acord dacă nu aș fi fost sigură că cei pe care i-am ajutat vor fi părinţi extraordinari”, potrivit DailyMail.

În timp ce plata pentru că o mamă surogat este ilegală, mamelor surogat le sunt decontate de către cuplurile în cauză „cheltuielile” de sarcină până la 10.000 de lire.

„Eu nu văd copiii ca pe copiii mei. Îmi iubesc necondiționat propriile mele două fiice şi este incomparabil. Legătura a fost stabilită când am început alăptez și să am grija de ei, nu în timp ce am fost însarcinată”, a explicat Carole.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
UTA Arad a fost vândută! Alexandru Meszar iese din club, iar un grup de investitori preia echipa. Exclusiv
Capital.ro
Ai cumpărat un teren agricol și vrei să construiești o casă? Ce taxe trebuie să plătească românii și ce cheltuieli suplimentare pot apărea
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Românii vor putea economisi pentru pensie fără impozit pe câștiguri. Cum funcționează noile conturi de investiții din 2027
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Atac armat în SUA, la mică distanță de Casa Albă! O persoană și-a pierdut viața
iamsport.ro
Noul antrenor de la FCSB a numit echipa favorită la câștigarea SuperLigii: ”Cea mai puternică!”
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari de la șefa Casei de Pensii. Mica Recalculare a dosarelor e la final
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România