Cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană se apropie de aderarea la EURO

Eurogrupul include miniştrii de Finanţe din cele 19 state membre ale zonei euro, ţări care sunt şi membre ale proiectului uniunii bancare destinat să consolideze stabilitatea financiară a blocului comunitar.

Bulgaria îndeplineşte toate criteriile nominale pentru aderare la ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb - n. r.). Moneda naţională, leva, este deja legată de euro, inflaţia este scăzută, datoria publică este sub media din zona euro şi sub limita de 60% din PIB cerută de UE, iar ţara înregistrează excedent bugetar, informează Agerpres.

Dar unele state din zona euro, îngrijorate de faptul că PIB-ul per capita în Bulgaria este la jumătate faţă de media din UE, precum şi de impactul corupţiei asupra băncilor bulgare, nu doresc ca Sofia să adere la zona euro prea curând.

Primul pas va fi aderarea la uniunea bancară, un proces care va dura aproximativ un an. Ţările membre ale uniunii bancare trebuie să transfere către organismele UE puterea de a superviza băncile importante şi aceea de a se ocupa de soluţionarea băncilor cu probleme. După ce procesul este finalizat sub supervizarea BCE, Bulgaria va putea depune cerere pentru aderarea la ERM-2, anticamera zonei euro, unde va rămâne cel puţin doi ani, informează Agerpres.

Citeşte şi Siegfried Mureşan: Premierul Dăncilă se întoarce la Bruxelles cu un bilanţ ruşions, inflaţie şi deficit record

Însă, în timp ce aderarea Bulgariei la ERM-2 a primit sprijinul cancelarului german Angela Merkel şi al preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, BCE a fost mai reticentă, având în vedere că au trecut doar câţiva ani după ce a patra mare bancă din Bulgaria a intrat în colaps, ceea ce a declanşat demisia guvernatorului Băncii Naţionale şi alegeri anticipate.

Ministrul de Finanţe Vladislav Goranov a făcut recent un apel către statele membre ale zonei euro să se abţină să formuleze noi solicitări Bulgariei, care vrea să devină a 20-a ţară membră a zonei euro, potrivit Agerpres.
Mecanismul ERM II prevede că evoluţia cursului de schimb al monedei unei ţări candidate trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.