Cea mai scumpă sticlă de vin din lume: 103.000 euro la licitaţie. Din ce an e vinul

O sticlă de vin din 1774 a fost vândută la o licitaţie din estul Franţei pentru suma de 103.700 de euro, stabilind astfel un record, potrivit BBC.
Romania TV
27 mai 2018, 14:19
Cea mai scumpă sticlă de vin din lume: 103.000 euro la licitaţie. Din ce an e vinul

Vinul galben, tip specific regiunii Jura, a fost făcut din struguri recoltaţi în timpul domniei lui Ludovic al XVI-lea.

La aceeaşi licitaţie, o altă sticlă de Arbois Vin Jaune la fel de veche a fost adjudecată contra sumei de 76.250 de euro, iar o a treia, pentru 73.200 de euro.

Toate cele trei sticle de 870 ml au fost făcute de viticultorul Anatoile Vercel.

Ele se aflau în posesia descendenţilor lui, în Arbois, şi se spune că sunt printre cele mai vechi existente în lume. 

Doi cumpărători sunt canadieni şi al treilea, un intermediar care cumpără vinuri pentru americani, a spus reprezentanta casei de licitaţii Jura Encheres.

„Nu credeam că aceste sticle vor fi vândute pentru atât de mult. Ultimul record a fost stabilit în 2011 şi era de 57.000 de euro”, a spus ea.

Potrivit AFP, în urma unei degustări de vinuri realizată în 1994 de către 24 de experţi, acest soi de vin a obţinut nota 9,4 din 10.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Câți bani plătește Nuno Campos pentru a o antrena pe Dinamo. Ungurii de la Zalaegerszeg i-au făcut o favoare la clauza de reziliere
Capital.ro
Anunț pentru toți cei care plătesc cu numerar. Ce sunt obligați să accepte comercianții
Playtech.ro
Cât vei plăti pentru aerul condiționat în vara lui 2026 dacă îl folosești 8 ore pe zi. Estimarea costurilor pentru o lună de caniculă
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, mesaj dur despre oamenii care l-au dezamăgit: „Nu mai am încredere nici în cei care merită”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Mutu, negocieri cu un club uriaș din Serie A: ”Ar putea să ajungă acolo”
MediaFlux
Se renunță complet la numerar. Țara care își ia adio de la banii cash începând cu 2027
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți