CEDO a amendat Elveţia pentru o cerşetoare româncă

Femeia de etnie romă, născută în 1992, ar fi analfabetă și a fost condamnată în ianuarie 2014 la 500 de franci elveţieni amendă pentru cerşetorie pe un drum public
Alina Costache
19 ian. 2021, 15:01
CEDO a amendat Elveţia pentru o cerşetoare româncă

CEDO a condamnat să plătească daune morale unei femei din România, pentru că i-a aplicat o amendă prea mare pentru cerşetorie pe un drum public din Geneva. Tânăra sancționată este născută în anul 1992, este cetățean român și are etnie romă. „CEDO apreciază că sancţiunea aplicată reclamantei nu constituia o măsură proporţională nici în scopul luptei împotriva criminalităţii organizate, nici al celui ce vizează protecţia drepturilor trecătorilor, rezidenţilor şi proprietarilor de magazine”, explică instituţia judiciară a Consiliului Europei, cu sediul la Strasbourg, scrie presa elvețiană, potrivit Agerpres.

Femeia de etnie romă, născută în 1992, ar fi analfabetă și a fost condamnată în ianuarie 2014 la 500 de franci elveţieni amendă pentru cerşetorie pe un drum public. Tânăra, care nu avea un loc de muncă şi nu primea ajutor social, a fost apoi plasată în detenţie provizorie pentru că nu a plătit amenda, mai scrie sursa citată.

„Plasată într-o situaţie de vulnerabilitate manifestă, reclamanta avea dreptul, inerent demnităţii umane, de a putea să-şi exprime situaţia grea şi să încerce să-şi asigure nevoile de bază prin cerşetorie”, motivează CEDO.

Prin urmare, Elveţia a încălcat articolul 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, articol ce protejează respectarea vieţii private şi familiale și trebuie să-i achite reclamantei 922 de euro daune morale, a decis Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

CEDO a condamnat România pentru încălcarea dreptului la viaţa privată, într-un caz legat de schimbarea identităţii sexuale

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi România pentru încălcarea dreptului la viaţa privată, după ce autorităţile ţării au refuzat să recunoască ”schimbarea identităţii sexuale” a două persoane pe motiv că acestea nu au fost supuse unei intervenţii chirurgicale, notează AFP.

Cele două persoane, de cetăţenie română, în vârstă de 44 şi 38 de ani şi figurând în registrul de stare civilă ca fiind de sex feminin, au reclamat că justiţia le-a respins cererile de modificare a stării lor civile fără a aduce dovada unei operaţii de schimbare de sex.

„Tribunalele naţionale le-au pus pe reclamante, care nu doreau o intervenţie chirurgicală de schimbare de sex, în faţa unei dileme fără ieşire”, au considerat judecătorii CEDO: „fie să se supună unei astfel de intervenţii, în pofida propriei voinţe şi renunţând la deplina exercitare a dreptului la respectarea integrităţii lor fizice, fie să renunţe la identitatea lor sexuală, ceea ce ţine tot de dreptul la respectarea vieţii private”.

CEDO a estimat de asemenea că reclamantele au fost puse într-o situaţie de „vulnerabilitate, umilire şi anxietate”, situaţie care nu respectă „echilibrul just între interesul general şi interesele persoanelor în cauză”.

Obligativitatea purtării măştilor ajunge la CEDO după ce ÎCCJ a hotărât că este legală

Curtea de la Strasbourg a condamnat prin urmare, în unanimitate, România pentru atingere nejustificată adusă dreptului la respectarea vieţii private, garantat de articolul 8 al Convenţiei europene pentru drepturile omului.

Statul român a fost condamnat la o amendă de 7.500 de euro ca „daune morale” pentru fiecare din cele două reclamante, precum şi la plata a 1.153 de euro ca „despăgubiri materiale” pentru una dintre acestea, care a suferit două intervenţii chirurgicale de transformare a organelor genitale feminine.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
David Popovici, prima reacţie după calificarea în finală la 100 de metri liber cu record: „Am destule rezerve, dar cu el mă bat! O să îmi pună probleme”
Capital.ro
Regula pe care părinții trebuie să o știe înainte de 7 septembrie. Ce prevede proiectul ajuns în Parlament
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
A numit cele două echipe care vor promova direct în SuperLiga: ”Dacă e vreun antrenor care să reușească, el e!”
MediaFlux
A fost cutremur în România! Seismul, revizuit în scădere la 4,3 pe Richter de la 4,5 resimțit în București și în zona Moldovei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat