Cei 19 angajaţi de la Oltchim aflaţi în greva foamei au renunţat la protest

Cei 19 angajaţi de la Oltchim aflaţi în greva foamei au renunţat la această formă de protest până luni, după ce, în urma discuţiilor purtate la telefon de conducerea combinatului cu ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a convenit ca banii pentru lichidarea pe ianuarie să intre vineri.
Romania TV
15 feb. 2013, 15:23
Cei 19 angajaţi de la Oltchim aflaţi în greva foamei au renunţat la protest

Potrivit preşedintelui Sindicatului „Victoria” din Oltchim, Corneliu Cernev, cei 19 grevişti ai foamei au decis să suspende forma de protest până luni, în urma unei discuţii telefonice între conducerea combinatului şi ministrul Economiei, Varujan Vosganian.

El a mai spus că după discuţia respectivă s-a stabilit ca angajaţii Oltchim că primească vineri lichidarea pe luna ianuarie, iar alte două restanţe salariale, lichidarea pe decembrie şi avansul pe ianuarie, să fie achitate după ce vor fi identificate resursele.

„A fost o discuţie la telefon între conducerea combinatului şi ministrul Varujan Vosganian, aflat am înţeles la Iaşi, am vorbit şi eu personal cu domnul ministru. S-a convenit că banii pentru lichidarea pe luna ianuarie vor intra în cursul zilei de vineri, alte două restanţe salariale urmând a fi achitate după ce sumele în cauză vor fi deblocate de la masa credală şi vor fi identificate resursele, este vorba de lichidarea pe decembrie şi avansul pe luna ianuarie. Am comunicat aceste aspecte oamenilor, care s-au declarat de acord să suspende greva foamei până luni, dupa întâlnirea pe care o vom avea noi, conducerea combinatului şi autorităţile publice judeţene şi locale cu ministrul Economiei, la Bucureşti. În funcţie de rezultatele şi concluziile acelei întâlniri vom lua o decizie”, a declarat preşedintele Corneliu Cernev.

Cei 19 grevişti ai foamei au stat în faţa Pavilionului Administrativ, având o cruce cu o bandă neagră pe care scria „Oltchim 1966-2013” şi având lipit pe cortul în care stăteau mai multe foi pe care era scris „Greva foamei” şi „Vrem să muncim/Ponta la Oltchim”.

La un moment dat, un grevist al foamei a ameninţat că îşi va da foc în faţa Pavilionului Administrativ al combinatului, din cauza „disperării la care s-a ajuns”.

Aproximativ 200 de angajaţi ai Oltchim au protestat, vinerea trecută, în faţa Pavilionului Administrativ al Oltchim. Aceştia au scandat „Unitate”, „Vrem să muncim”, „Hoţii” şi „Demisia” şi au cerut soluţionarea revendicărilor pe care le au şi achitarea în cursul zilei de vineri a restanţelor salariale.

Combinatul Oltchim se află în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Atenție Craiova, adversarul din Liga Campionilor a marcat de 8 ori în ultimul meci
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Planta de interior super rezistentă care absoarbe căldura și răcorește aerul din casa vara. Mulţi spanioli şi italieni o au
Adevarul
Naționala de fotbal a României la Mondialul jucat sub semnul fascismului. Dramatism și ghinion pentru ticolori în Italia 1934
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Calcule pentru românii care vor să cumpere vechime în muncă pentru pensie, în 2026. Cât va costa după majorarea salariului minim
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?