Cei 5 membri ai familiei de sirieni daţi dispăruţi de la Campionatul Mondial Şcolar de şah ar fi plecat spre Damasc

Cei cinci membri ai unei familii de sirieni daţi dispăruţi de organizatorii Campionatului Mondial Şcolar de şah au plecat spre Damasc, joi, de pe Aeroportul Iaşi, au declarat vineri surse din Poliţie citate de News.ro.
Iulian Tudor
28 apr. 2017, 09:53
Cei 5 membri ai familiei de sirieni daţi dispăruţi de la Campionatul Mondial Şcolar de şah ar fi plecat spre Damasc

Potrivit surselor citate, cei cinci sirieni aveau viză de şedere în România până în 30 aprilie, ei plecând din ţară, spre Damasc, unde au domiciliul, înainte de expirarea acestui termen.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Iaşi, Anca Vâjiac, declara joi, pentru News.ro, că organizatorii Campionatului Mondial Şcolar de şah s-au prezentat la poliţie pentru a anunţa că o familie de sirieni, compusă din doi adulţi şi trei copii, a dispărut de la hotel.

Copiii acestei familii au abandonat competiţia, iar împreună cu părinţii au plecat de la hotelul din Iaşi, unde erau cazaţi pe perioada turneului.

„Cele cinci persoane au viză de şedere în România pe tot parcursul concursului. Nu putem vorbi de o dispariţie, ei puteau pleca oricând în acest interval. Se pot plimba fără probleme. Vom face verificări”, a spus Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţului Iaşi.

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, declara, pentru News.ro că este posibil ca sirienii să fi părăsit deja oraşul şi că nu este exclus ca aceştia să ceară azil politic, pe fondul situaţiei tensionate din ţara lor natală. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
„Există bisericuțe în conducerea FCSB!” Gigi Becali, dezvăluiri explozive: „Mă mințiți cu toții. A ajuns cuțitul la os”
Capital.ro
Un val de aer rece aduce ploi și ninsori în România. ANM anunță cum se schimbă vremea la începutul săptămânii
Playtech.ro
O nouă minivacanță se apropie pentru elevi și angajați. Câte zile libere vor avea românii de Ziua Națională
Adevarul
Razie în centrul Moscovei. Sute de tineri au fost luați din parc, duși la secție și presați să semneze contracte cu Armata
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
MediaFlux
Dispar sute de localități din România! Anunț oficial de la cel mai înalt nivel
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT