Cei care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare vor avea vârsta de pensionare redusă cu doi ani

Klaus Ioahnnis a promulgat miercuri legea  privind sistemul unitar de pensii publice. Prin actul normativ sunt extinse categoriilor de persoane cărora li se va reduce vârsta de pensionare cu 2 ani, fără nicio penalizare, dacă au locuit minim 30 de ani în zone afectate de poluare, cât şi pe o rază de opt kilometri din jurul acestor locuri.
Romania TV
30 sept. 2020, 12:58
Cei care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare vor avea vârsta de pensionare redusă cu doi ani

„Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, respectiv în 2 localităţile Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu-Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, localităţile Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba, localităţile Bacău şi Oneşti din judeţul Bacău, localităţile Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov, localităţile Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin, localităţile Câmpia Turzii, Dej şi Turda din judeţul Cluj, localitatea Galaţi din judeţul Galaţi, localităţile Brăneşti, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj, localităţile Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, localităţile Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova, localităţile Iacobeni şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, localităţile Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, localitatea Mina Altân Tepe din judeţul Tulcea, localităţile Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare”, arată legea promulgată miercuri de şeful statului.

Camera Deputaţilor a adoptat decizional proiectul de lege pe 8 septembrie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Dumitru Dragomir aruncă bomba: „Mihai Stoica poate să se ducă la Rapid. Șucu e o savarină pe lângă Gigi Becali!”
Capital.ro
Puțini români știu ce rol are acest buton din tabloul electric. Verificarea lui poate preveni o tragedie
Playtech.ro
Sensul giratoriu, explicat pe înțelesul tuturor. Când ai prioritate și când trebuie să cedezi trecerea. Video
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România