Cel puţin 72 de morţi în Siria: Lupte în jurul unui spital asediat

Cel puțin 72 de persoane au fost ucise duminică în lupte ce au avut loc în jurul spitalului din Jisr al-Choughour, în nord-vestul Siriei, unde s-au retras 250 de soldați și civili asediați de către rebeli și combatanți ai Al-Qaida, a indicat luni Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP.
Alina Costache
11 mai 2015, 10:35
Cel puţin 72 de morţi în Siria: Lupte în jurul unui spital asediat

Potrivit OSDO, luptele violente au costat viața a 32 de soldați ai regimului și a 40 de rebeli jihadiști. Situația era ”calmă” luni dimineața, a declarat pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahman, potrivit Agerpres.

Asediul asupra complexului spitalicesc a început pe 25 aprilie, data cuceririi orașului Jisr al-Choughour, situat în provincia Idleb, de către combatanți antiregim.

Armata siriană a lansat un contraatac miercurea trecută și o unitate a sa s-a apropiat duminică până la circa doi kilometri de spital, în timp ce rebelii și jihadiștii au lansat un asalt comițând un atentat cu mașină-capcană atribuit Frontului Al-Nosra, ramura siriană a Al-Qaida.

Circa 250 de persoane, dintre care cel puțin 150 de soldați bine înarmați și membri ai familiilor lor, s-au retras în spital.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
Răsturnare în război! Se reiau negocierile de pace între Rusia și Ucraina săptămâna viitoare. Anunțul lui Steve Witkoff
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT