Cel puţin 14 morţi pe aeroportul din Lagos, în urma prăbuşirii la decolare a unui avion

Cel puţin 14 persoane au murit joi dimineaţa într-un accident în care a fost implicat un avion nigerian, prăbuşit la decolare pe aeroportul din Lagos din cauza unei probleme la un motor, au anunţat echipe de intervenţie, relatează AFP.
Romania TV
03 oct. 2013, 12:03
Cel puţin 14 morţi pe aeroportul din Lagos, în urma prăbuşirii la decolare a unui avion

Bilanţul victimelor avionului din Lagos, prăbuşit la decolare, a ajuns la 14 persoane, potrivit informaţiilor presei.  Aproximativ 20 de persoane se aflau la bordul avionului aparţinând companiei Associate Airline, potrivit lui Supo Atobatele, un purtător de cuvânt al Agenţiei nigeriene pentru gestionarea spaţiului aerian, informează Mediafax.

„Era un avion aparţinând Associated Airline. Destinaţia acestuia era Akure (sud-vest). Motorul a prezentat o avarie la decolare, s-a prăbuşit şi a luat foc” pe pistă, a precizat el.

„Am găsit opt cadavre până în prezent, iar o persoană grav rănită a fost transportată la spital. Operaţiunile continuă”, a declarat Ibrahim Farinloye, din cadrul Agenţiei pentru Gestionarea Situaţiilor de Urgenţă (NEMA), imediat dup[ producerea tragediei.

Potrivit altui reprezentant NEMA, Manzo Ezekiel, avionul s-a prăbuşit în apropierea unor rezervoare de carburant, în perimetrul aeroportului.

Avionul a decolat către ora locală 9.30 (11.30, ora României) de la terminalul pentru curse interne, de pe Aeroportul Internaţional Murtala Mohammed din Lagos.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
„Misiune grea”. Secretul lui Nuno Campos la Dinamo, dezvăluit de un idol al fanilor roș-albi
Capital.ro
Supermarketuri fără făină, lapte, carne și ouă într-o regiune cu numeroși români. De ce se tem oamenii
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT