Cele două siameze care au murit în spital, înmormântate fără slujbă, la marginea cimitirului

Cele două siameze născute la Piteşti de Crăciun, care au murit la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, au fost înmormântate, joi, în localitatea argeşeană Titeşti, fără slujbă religioasă, deoarece nu au fost botezate, iar mormântul se află la marginea cimitirului.
Romania TV
19 apr. 2012, 20:03
Cele două siameze care au murit în spital, înmormântate fără slujbă, la marginea cimitirului

Familia fetiţelor locuieşte la Titeşti, iar înmormântarea a avut loc în cimitirul de la Valea Stânii, acolo unde preotul localitătii a găsit un loc de înhumare, dar a refuzat să oficieze vreun ritual religios.

Reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române spune că micuţele nu au fost botezate, iar tatăl acestora este de altă religie, creştin după Evanghelie, şi susţine că îi pare rău că s-a ajuns la această situaţie.

„Canoanele bisericeşti spun că, nefiind botezate, nu sunt creştine şi nu li se oficiază slujbă religioasă. Se vine cu copiii direct la mormânt şi atât. Puteau să le boteze în acest timp de patru luni, părinţii sunt vinovaţi, ştiind că sunt bolnave trebuiau neapărat botezate. Nu se poate oficia slujbă, nimic, nimic, nimic, nici Tatăl Nostru nu se poate spune, la un spânzurat se spune Tatăl Nostru şi Veşnică Pomenire, dar ele nu sunt botezate. Cât priveşte locul înmormântării am găsit un loc în cimitir, dar cei care sunt nebotezaţi sau îşi iau viaţa se înmormântează cât mai în colţ sau în spatele cimitirului”, a declarat preotul paroh de la Parohia Valea Stânii, din comuna Titeşti, Dumitru Predescu.

Acesta susţine că preotul spitalului unde au fost siamezele putea să le boteze, în condiţiile în care, la ora actuală, aproape toate spitalele au preot.

„Dacă nu i s-a cerut, nu putea să o facă, nu-i putea obliga pe părinţi. Tatăl copiilor este creştin după Evanghelie, mama este ortodoxă, dar la ei, vorbesc de tată, botezul se face după majorat încolo. Ei nu cred în Taina Sfintei Spovedanii şi a Împărtăşaniei. Înmormântarea acestor copii, fiinţe nevinovate, are loc ca la nişte necuvântătoare, animalele au viaţă, dar omul are suflet, a fost alegerea părinţilor”, a mai spus preotul paroh Dumitru Predescu.

Vecinii părintilor siamezelor spun că aceştia sunt cunoscuţi în zonă că fiind oameni liniştiţi, dar acuză faptul că fetele nu au fost botezate timp de aproape patru luni, mai ales având în vedere situaţia lor medicală.

„Am sperat într-o minune dumnezeească, ne-am rugat pentru fetiţe, dar uite că după patru luni s-a întâmplat tragedia. Necazul e că nu au fost botezate şi era de datoria părinţilor să le încreştineze, familia ei trebuia să facă acest lucru, dar nu l-a făcut şi e păcat mare. Probabil că religia tatălui a provocat situaţia asta, cert este că nu le-a botezat şi e rău ce s-a întâmplat”, a declarat o vecină.

Trupurile micuţelor Adelina Ștefania şi Raluca Andreea au fost înhumate într-un sicriu de o jumătate de metru, iar la mormânt nu există o cruce, urmând să fie montată o bucată de lemn cu numele lor.

Cele două fetiţe siameze, care cântăreau la naştere împreună două kilograme şi 800 de grame, s-au născut în 26 decembrie 2011, la Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piteşti, fiind transportate de urgenţă la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu”, Raluca Alexandru, declara atunci că starea siamezelor este gravă, precizând că acestea sunt lipite în zona ficatului, dar că au inimi separate.

În ianuarie, conducerea Spitalului „Grigore Alexandrescu” preciza că starea siamezelor internate în unitatea de terapie intensivă nou-născuţi se menţine gravă, dar stabilă, din cauza prematurităţii şi a malformaţiilor asociate.

Marţi, una dintre siameze a încetat din viaţă, iar cealaltă a fost operată de urgenţă, pentru separare, starea ei rămânând însă foarte gravă. Miercuri dimineaţă, a murit şi cea de-a doua siameză.

Străbunica siamezelor declara că medicii au avertizat familia de la început că situaţia acestora este gravă şi că oricând pot apărea complicaţii.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Bianca Giurcanu a împlinit 31 de ani! Cum a fost surprinsă fosta concurentă de la Survivor de soțul ei
Fanatik.ro
Cauza morţii lui Gabriel Mureşan! Dezvăluiri emoţionante despre fostul căpitan al CFR-ului: „Sunt devastată, încă aștept să nu fie real”
Capital.ro
Adrian Negrescu avertizează: Economia României a intrat într-o „Epocă de Gheață”. Ce urmează până în 2028
Playtech.ro
Cât costă taxele de drum în Grecia în 2026. Tot ce trebuie să știi înainte să pleci cu mașina
Adevarul
„Ia ce ai şi du-te şi omoară-i”. Plan de asasinat la comandă în Țăndărei: patru bărbați au deschis focul asupra a doi rivali
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Gabi Mureșan înaintea tragediei. Preotul care a încercat să-l salveze a povestit tot: „Cred că nu mai pot”
iamsport.ro
Fostul atacant l-a desființat pe Ion Țiriac, dar a fost contrat dur: ”D-aia nu ați făcut voi miliarde?”
MediaFlux
Putin vizează România! Rusia vrea să extindă războiul din Ucraina!
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?