Cei din generaţia 30+ îşi aduc aminte cu nostalgie de cele mai frumoase jocuri ale copilăriei în România comunistă. Erau vremurile în care copiii se strângeau laolaltă cu părinţii şi bunici ca să uite la puţinele emisiuni din programul de două ore de pe vremea lui Ceauşescu şi uneori, dacă aveau noroc, la un film cu Van Damme.

Aşadar, cum se socializa, însă, prin anii ’80, în caz că nu era nimic la televizor?

Alte Articole

Jador a vorbit despre relația secretă cu Andreea Bălan: „Pentru ...

Ce au descoperit părinții unei fetițe în camera acesteia, ...

Diferența de vârstă dintre Florin Dumitrescu și soția sa, ...

Cele mai frumoase jocuri ale copilăriei în România comunistă. Canastă, jocul de cărţi de lângă care nu lipseau ness-ul şi ţigările

Chiar şi în comunism, o perioadă săracă în distracţii, existau aşa zise „boardgames”, ce-i drept mai rudimentare, care se jucau pe hârtie sau table de joc din carton. În fiecare familie exista câte o pereche de cărţi de joc care, de obicei, era „arestată”de părinţi.

Jocul de canastă îi ţinea treji până dimineaţa, mai ceva ca ieşitul în club pe petrecăreţii de azi.

Canasta, preferata părinţilor era jucată cu alte perechi de părinţi, care-şi târau, la rândul lor, copiii după ei. Pentru că părea nesfârşit, jocul era asezonat cu numeroase cartuşe de ţigări golite în scrumierele alea imense, de sticlă, comuniste. Astfel, copiii dependenţilor de jocul de cărţi își găseau alte modalități să-și umple timpul, iar jocurile alea de societate de pe timpuri erau salvarea noastră, conform Vice.

Citeşte şi: Băutura care topeşte grăsimea de pe burtă. Slăbeşti în timp ce dormi, se bea obligatoriu seara!

„Nu te supăra, frate!, vedeta anilor ’80 în materie de dat cu zarul şi mutat piesa

Jocul „Nu te supăra, frate!” era, în mod special, preferatul fraţilor, după cum sugerează şi numele.

Cei nostalgici şi-ar putea aduce aminte de tabla din carton, pe care erau marcate un traseu şi nişte pătrate în patru culori diferite. Se juca în doi-patru copii şi fiecare își alegea o culoare. Primeai patru piese, pe care trebuie să le mişti pe traseu, după ce aruncai zarul.

Nu trebuia să fii un geniu ca să joci aşa ceva, mai ales că erau primiţi în joc şi copiii de trei ani.

„Piticot”, jocul care parcă nu se termina niciodată

La fel ca la „Nu te supăra, frate!, jocul Piticot avea acelaşi principiu clasic: dai cu zarul şi muţi piesa. Planşa pe care se juca avea desenată pe ea o hartă, cu tot felul de obstacole de care era musai să treci ca să ajungi la casa lui Piticot ăsta înaintea celorlalţi copii cu care jucai.

Ca să-nţelegi: nu voiai niciodată să ajungi cu pionul la punctul 58, unde scria că „Lupul cel rău te întoarce la numărul 50”.

În privința regulilor, erau ceva mai clare la jocul ăsta, decât la Nu te supăra, frate!: trebuia doar să ştii să citeşti.

Şahul chinezesc, total diferit de cel clasic

Dacă ai copilărit prin anii ’80, atunci sigur te loveai prin casă de bile din alea de sticlă colorate. Erau fascinante şi se-ntâmpla să le găsești prin diferite colțuri ale sertarelor.

Proveneau de la Şahul Chinezesc, un joc care n-avea nimic în comun cu şahul clasic. În cazul ăsta, era vorba de o tablă de joc în formă de stea, cu găuri şi de şase seturi de zece bile colorate, pe care trebuie să le aduci, mutare după mutare, undeva în colţul opus al tablei.

Se spune că noi, românii, avem jocuri care s-au schimbat foarte puţin în ultimele sute de ani. Prima atestare scrisă a jocurilor celor mici este a lui Antonio del Chiaro, secretar pentru limbile italiană şi latină al lui Constantin Brâncoveanu. În 1718, el povestea, în „Jocurile copilăreşti ale valahilor“, despre baba oarba, praştie, titirez, ţurcă şi altele asemenea, notează Adevărul.

Cele mai frumoase jocuri ale copilăriei în România comunistă. Idei de distracţie afară

Cine nu-şi aminteşte de Hoţii şi vardiştii, Elasticul, Ţară, ţară vrem ostaşi, De-a v-aţi ascunselea sau Lapte gros?

Din păcate, odată cu Internetul şi cu tehnologiile digitale, copilăria s-a mutat pe calculator.

Cine nu-şi aminteşte de Pititea sau De-a v-aţi ascunselea? Jocul presupune alegerea unui copil, care se pune cu faţa la perete sau la un copac şi numără până la 500 sau 1000: „10, 20, 30… 90, sutaaa, 10, 20… două suteee… Cine nu-i gata, îl iau cu lopata! Un – doi – trei, pleacă lupul după ei!“

În acest timp, ceilalţi copii se ascund, iar când termină de numărat, căutătorul porneşte pe urmele lor. Când îl vede pe unul, aleargă repede la locul numărătorii, unde „îl scuipă“, precizând şi unde l-a găsit: „Ptiu, Mihai, după maşinăăăă!“. Dacă Mihai aleargă mai repede şi ajunge primul la locul numărătoarei, scapă „scuipându-se“ pe el: „Ptiu mineeee!”. Bineînţeles, toţi copiii care se ascund încearcă să se „scuipe“ înainte chiar de a fi văzuţi de cel care caută. Ultimul poate să-i salveze pe toţi cu declaraţia: „Urma scapă turma!”, iar atunci, la jocul următor, acelaşi copil „se pune“. Dacă ultimul nu scapă turma, „se pune“ cel dintâi copil eliminat, potrivit Clickpentrufemei.ro.

Alegerea primului căutător se face printr-o numărătoare cât se poate de creativă. Toţi jucătorii se aşază în cerc, iar unul recită nişte versuri, arătând cu degetul fiecare copil, la fiecare silabă. Cel la care se opreşte ultima silabă a ultimului vers, este cel care „se pune“ sau este eliminat, căutătorul fiind ultimul copil rămas în cerc. Numărătorile, care se foloseau la mai toate jocurile de acest gen, sunau cam aşa:

„An-tan-tichitan

Sever-căpitan,

Andalache-bumbalache

Glonţ!“

Sau:

” Una mia suta lei

Ia te rog pe cine vrei

Din grămada cu purcei!

Dacă n-ai pe cine,

Ia-mă chiar pe mine!“

Cum se joacă Ţară, ţară, vrem ostaşi

Un alt joc de strategie şi forţă era „Ţară, ţară, vrem ostaşi“. Jocul presupunea două echipe aşezate faţă-n faţă. În ambele, copiii se ţineau de mâini. Prima echipă striga: „Ţară, ţară, vrem ostaşi!”, iar cealaltă echipă întreaba: „Pe cine?”. „Pe Costi”, li se răspundea. Atunci Costi alerga vijelios, cu scopul de a rupe una dintre legăturile de mâini adverse. Dacă nu reuşea, rămânea acolo. Dacă reuşea, se întoarcea la echipa sa, împreună cu alt copil pe care îl alege el. După aceea, rolurile se inversau. Câştiga echipa care se înmulţea.

Citeşte şi: Lidia Fecioru spune cum scăpăm de energiile negative din casă : „Pune un ou pe noptieră noaptea şi dimineaţa vei vedea că este negru”