Cele mai grave atacuri armate și atentate teroriste din Europa între 2004 și 2016

Mai multe atacuri au avut loc în ultimii ani în Europa. Germania, Turcia, Belgia, Flanţa, Bulgaria, Spania, Marea Britanie au fost ţinta unor atentate sângeroase în care sute de oameni şi- au pierdut viaţa.

23 iul. 2016, 07:51
Cele mai grave atacuri armate și atentate teroriste din Europa între 2004 și 2016

22 iulie 2016- Germania: Un atac armat care a avut loc pe 22 iulie 2016 la Munchen, Germania, s-a soldat cu moartea a cel puțin nouă persoane și cu rănirea altor 21 de persoane, dintre care trei în stare foarte gravă. Autorul atacului este un germano-iranian de 18 ani, din Munchen, iar motivațiile rămân deocamdată complet necunoscute, a declarat șeful poliție locale, Hubertus Andrae, în cursul unei conferințe de presă. Tânărul a deschis focul la începutul serii în direcția persoanelor care ieșeau dintr-un restaurant McDonald’s, apoi a continuat atacul într-un centru comercial din vecinătate, după care a reușit să fugă. Autorul atacului s-a sinucis. Potrivit șeful poliție locale, Hubertus Andrae, printre răniți se află și copii.

Citeşte şi PRIMELE IMAGINI cu atacul armat din Munchen. Un bărbat, filmat în timp ce împuşcă oameni pe stradă VIDEO

14 iulie 2016 — Franța: Un camion a lovit în mulțimea adunată la Nisa pentru focurile de artificii cu ocazia Zilei Naționale a Franței, la orele 22.30 (23.30, ora României), înregistrându-se peste 80 de morți și sute de răniți. Șoferul camionului era cunoscut poliției pentru fapte de violență și utilizare de arme și dispunea de un pistol de calibru mic, precum și de câteva grenade și arme de război false. Președintele francez și-a anulat vizita pe care o efectua la Avignon, în sudul țării, pentru a se întoarce precipitat la Paris, pentru a prezida celula de criză. De asemenea, și-a anunțat decizia de a apela la rezerviști pentru a asigura protecția teritoriului. Președintele francez, François Hollande, a anunțat prelungirea cu trei luni a stării de urgență, care urma să fie ridicată la 26 iulie și a dat asigurări că țara sa își va „întări” „acțiunea în Irak și Siria”, potrivit AFP. Decretată de șeful statului pe fondul atentatelor comise pe 13 noiembrie la Paris, regimul de excepție al stării de urgență a fost prelungit de trei ori, în noiembrie, februarie și mai. Ultima prelungire, la 19 mai, a fost de două luni, față de câte trei luni anterior, pentru a asigura securitatea Campionatului de Fotbal EURO2016 și a Turului Franței la ciclism.

28 iunie 2016 — Turcia: Trei atacatori sinucigași au atacat zona de sosiri a aeroportului internațional Atatürk din Istanbul, Turcia. 44 de persoane au murit și alte 239 au fost rănite. La scurt timp după atac, al cărui autor este bănuit a fi organizația jihadistă Stat Islamic (SI), sute de zboruri de pe sau către aeroportul Atatürk au fost anulate sau amânate. Autoritățile turce au decretat zi de doliu național.

7 iunie 2016 — Turcia: 11 persoane — șapte polițiști și patru civili — au fost ucise și 36 rănite în atentatul cu bombă care a avut loc în cartierul istoric și foarte populat Vezneciler din Istanbul. Atentatul, comis cu vehicul-capcană, a vizat un autobuz al poliției, la o oră de vârf în cursul dimineții. Șoimii Libertății Kurdistanului (TAK), o grupare radicală apropiată rebelilor din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), a revendicat atentatul.

22 martie 2016 — Belgia: 35 persoane au murit și 340 au fost rănite în atentatele teroriste care au avut loc la Bruxelles, în Belgia, pe aeroportul internațional Zaventem și în stația de metrou Malbeek aflată la câțiva zeci de metri de instituțiile europene. Treizeci și una de persoane și-au pierdut viața în exploziile de la aeroportul internațional Zaventem și din stația de metrou Maelbeek, iar patru au decedat la spital în urma rănilor suferite. În atentate au fost răniți și patru cetățeni români între care un minor. Atentatele au fost revendicate de Gruparea jihadistă Statul Islamic. Transportul public din Bruxelles a fost complet oprit, aeroportul și principalele gări feroviare din oraș au fost închise și măsurile de securitate au fost consolidate în mai multe metropole europene. Autoritățile belgiene au ridicat la maximum nivelul de alertă antiteroristă pe tot teritoriul belgian. Ministrul de interne, Jan Jambon, a anunțat trei zile de doliu național. Aceste atentate s-au produs după arestarea, la 18 martie 2016, a lui Salah Abdeslam, un francez de origine marocană, singurul supraviețuitor al atentatelor jihadiste de la 13 noiembrie 2015 de la Paris.

19 martie 2016 — Turcia: Un atac sinucigaș s-a produs în centrul Istanbulului, provocând moartea a cel puțin patru persoane între care trei israelieni și un iranian și rănirea altor 36. Atacul a fost comis pe artera pietonală și comercială Istiklal, din apropierea Pieței Taksim, care este frecventată zilnic de zeci de mii de persoane.

13 martie 2016 — Turcia: Un atentat cu o mașină-capcană propulsată într-un autobuz municipal într-un cartier extrem de frecventat, Kizilay, unde se află numeroase magazine și un important nod al transportului în comun din capitala turcă, Ankara, s-a soldat cu 37 de morți și peste 125 de răniți.

3 martie 2016 — Turcia: Un atac a fost comis în cartierul Bayrampașa, Istanbul, soldat cu 29 de morți, contra unui autobuz al poliției, autoarele fiind două femei care au fost lichidate de forțele de intervenție speciale turce. Atacul a fost revendicat de Gruparea radicală de stânga Frontul Partidului Revoluționar de Eliberare a Poporului (DHKP-C).

17 februarie 2016 — Turcia: Un atac terorist cu mașină-capcană a avut loc în Turcia, soldat cu 28 de morți și 61 de răniți. Deflagrația s-a produs în apropierea sediului Statului Major al armatei turce de la Ankara, în apropierea pieței centrale Kizilay.

12 ianuarie 2016 — Turcia: Un atac a avut loc în zona istorică Sultanahmet din Istanbul, soldat cu 10 morți și 15 răniți. Autoritățile turce au anunțat că atacul a fost comis de un sirian de origine saudită ce fusese în Siria și s-a înregistrat ulterior ca refugiat în Istanbul.

13 noiembrie 2015 —Franța: Bărbați înarmați și atacatori sinucigași au comis un val de atentate la Paris, care au vizat restaurante, o sală de concerte și zona adiacentă Stade de France, atacurile, soldate cu 130 de morți și sute de răniți, fiind revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic. În jur de 20 de cetățeni străini s-au numărat printre cei uciși: doi cetățeni români care participau la o aniversare pe terasa La Belle Equipe; trei cetățeni belgieni; un german; trei spanioli; doi portughezi; un britanic; două tinere surori tunisiene; trei chilieni; doi algerieni; un marocan; doi mexicani.

Opt „teroriști” și-au pierdut viața în atentate, dintre care șapte s-au aruncat în aer. Patru dintre acești agresori au murit în sala de spectacole Bataclanm, dintre care trei acționând o centură cu exploziv, ultimul fiind ucis în timpul asaltului forțelor de ordine. Trei kamikaze au murit la Stade de France, iar altul pe bulevardul Voltaire, în apropiere de Bataclan. În paralel, teroriști au deschis focul cu arme automate la restaurante și terase, la Bataclan, străzile Charonne, Bichat, la restaurantul Le Petit Cambodge, precum la Fontaine au Roi, la intersecția cu Faubourg-du-Temple.

Celelalte atentate comise de atacatori sinucigași au avut loc în apropiere de Bazilica Saint-Denis, unul dintre marile temple istorice ale creștinătății europene, unde se află înhumați mulți regi ai Franței. Cele mai multe dintre victime au fost ucise în atacul din sala de spectacole Bataclan, unde avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal.

Președintele Franței, Francois Hollande, a decretat stare de urgență pe întreg teritoriul Franței și închiderea frontierelor țării pe fondul „atentatelor teroriste fără precedent” din Paris. A fost declanșat Planul Rouge Alpha în caz de atacuri multiple, iar toate locurile sensibile de pe teritoriul Franței au fost plasate în sare de alertă. Președintele François Hollande a convocat și un consiliu de apărare după atacurile teroriste. Președintele Francois Hollande a decretat trei zile de doliu național după atentatele de la Paris.

10 octombrie 2015 — Turcia: Un dublu atentat sinucigaș a ucis 103 persoane în timpul unui miting al opoziției turce, în apropierea gării centrale din Ankara.

22 iulie 2015 — Turcia: Un atac sângeros, soldat cu 32 de morți și 100 răniți, a avut atunci când un atacator sinucigaș și-a detonat centura cu explozibil în orașul Suruc, din provincia Sanliurfa (sud-estul țării).

7 ianuarie 2015 — Franța: Un atac terorist a avut loc la sediul publicației franceze de satiră Charlie Hebdo din Paris, Franța, fiind cel mai sângeros din Franța din ultimii peste 40 de ani. Douăsprezece persoane au murit și alte zece au fost rănite. Cei trei autori ai atentatului au fost identificați. Doi dintre ei sunt frații franco-algerieni Said Kouachi (34 de ani) și Cherif Kouachi (32 de ani) recent întorși din Siria, iar al treilea, Hebdo Hamyd Mourad (18 ani), s-a predat poliției. De asemenea, au fost reținute șapte persoane din anturajul atacatorilor.

18 iulie 2012 — Bulgaria: Cinci turiști israelieni au fost asasinați la aeroportul din Burgas, în urma exploziei unei bombe plasate într-un autocar. Șoferul acestuia și autorul atentatului au decedat de asemenea în atentat. Israelul a acuzat că la originea atacului s-a aflat mișcarea libaneză Hezbollah.

7 iulie 2005 — Marea Britanie: Patru atentate sinucigașe comise simultan în trei rame de metrou și într-un autobuz din Londra s-au soldat cu 56 de morți și 700 de răniți. Atacurile au fost revendicate de o grupare care a susținut că se numește Al-Qaida.

11 martie 2004 — Spania: Zece bombe au explodat la Madrid și în suburbiile sale la bordul a patru trenuri, provocând moartea a 191 de persoane și rănirea peste 2.000. Atentatul a fost revendicat în numele Al-Qaida de o celulă islamistă radicală.