Centrele medicale de permanenţă vor fi desfiinţate, anunţă ministrul Sănătăţii

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat marţi, la Slatina, că vor fi desfiinţate centrele de permanenţă deoarece au ''eficienţă zero'', în condiţiile în care a crescut cu 35% numărul prezentărilor la unităţile de primiri urgenţe din spitale.
Iulian Tudor
26 iun. 2018, 12:07
Centrele medicale de permanenţă vor fi desfiinţate, anunţă ministrul Sănătăţii

Sorina Pintea a menţionat că a realizat o analiză a centrelor de permanenţă din ţară date fiind tarifele crescute şi, în opinia sa, „şi responsabilitatea celor care lucrează acolo ar trebui să crească”.

„Făcând o analiză la nivelul ţării, numărul prezentărilor în urgenţă, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a crescut cu aproximativ cu 35%. Ceea ce este strigător la cer, nu mă feresc să o spun, în condiţiile în care, categoric, la număr de cazuri crescute, creşte finanţarea unităţilor de primiri urgenţe, creşte şi finanţarea centrelor de permanenţă – eficienţă zero. Şi atunci urmează să promovăm un proiect de act normativ în care să şi desfiinţăm aceste centre, pentru că în primul proiect era vorba doar de înfiinţare. Sunt nişte criterii pe care trebuie să le respecte, nişte termene de raportare, mărturisesc că nu le-a urmărit şi nu le-a cerut nimeni până acum. Dar în momentul în care eu am declarat că avem bani, trebuie să-i cheltuim eficient, trebuie să facem şi chestia asta. Vom promova proiectul de act normativ, avem situaţiile pe care le vom prezenta ca să justific promovarea acelui proiect, le vom da publicităţii şi o să le vedeţi. Dar sunt cifre care ar trebui să ne dea multora de gândit”, a declarat ministrul.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a vizitat marţi dimineaţă Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, fiind însoţită de vicepremierul Paul Stănescu.

Sorina Pintea a vizitat secţiile UPU, pediatrie, neonatologie, Obstetrică – Ginecologie – lehuze şi a discutat cu medicii din unitatea sanitară şi reprezentanţii autorităţilor locale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT