CEO-ul Gabriel Resources a dat explicaţii privind despăgubirile în cazul proiectului Roşia Montană

După ce în presă au apărut miercuri informaţii potrivit cărora firma canadiană Gabriel Resource ar putea da în judecată statul român, cerându-i miliarde de dolari, în cazul în care Parlamentul va adopta o lege care va pune capăt proiectului minier de la Roşia Montană, CEO-ul Gabriel Resources afirmă că declaraţiile sale au fost citate greşit în presa internaţională.
Romania TV
11 sept. 2013, 18:39
CEO-ul Gabriel Resources a dat explicaţii privind despăgubirile în cazul proiectului Roşia Montană

„Ca o clarificare a declaraţiilor publicate în numele meu în presa internaţională, doresc să subliniez că nu am declarat niciodată cele citate în forma respectivă şi că declaraţiile mele au fost citate greşit. Între timp, declaraţiile au fost corectate de către publicaţia The Globe and Mail. Am cel mai profund respect pentru România, pentru cetăţenii săi, pentru Guvernul României şi pentru Parlament. Doar românii şi Romania vor decide ce este în interesul ţării. Deşi este firesc pentru orice companie să facă ceea ce este necesar pentru a-şi proteja interesele – şi nici Gabriel Resources nu face excepţie – vom lua act de orice decizie luată de Guvernul sau Parlamentul României. Compania va furniza toate informaţiile necesare pentru ca oamenii să poată lua o decizie în deplină cunoştinţă de cauză. Decizia finală va aparţine, fără discuţie, Guvernului şi Parlamentului României şi, în ultimă instanţă, cetăţenilor României”, afirmă CEO-ul Gabriel Resources, Jonathan Henry, într-o precizare transmisă de Roşia Montană Gold Corporation (RMGC).

The Globe and Mail a scris miercuri că Gabriel Resources va cere despăgubiri de până la 4 miliarde de dolari americani dacă Parlamentul va respinge săptămâna viitoare proiectul de exploatare a aurului la Roşia Montană, menţionând ca sursă o declaraţie a CEO-ului Gabriel Resources.

„În cazul în care Camera Deputaţilor respinge proiectul, vom continua notificarea oficială de începere a litigiului pentru încălcări multiple ale tratatelor internaţionale de investiţii, pentru a obţine până la 4 miliarde de dolari SUA”, ar fi spus Henry în interviul acordat la Londra, potrivit publicaţiei canadiene.

El a atenţionat că Gabriel Resources are un caz solid.

„Cazul nostru este foarte puternic şi vom face public faptul că efortul României de atragere a investiţiilor străine va avea mult de suferit”, ar fi afirmat Henry.

Potrivit, The Globe and Mail, şeful Gabriel Resources se aşteaptă ca Senatul să respingă joi proiectul de lege care ar permite deschiderea minei. Decizia, pentru sau contra, va deveni obligatorie numai după ce proiectul va fi votat în Camera Deputaţilor.

Henry, care lucrează la Gabriel Resources de trei ani, a dat de înţeles că va demisiona dacă va fi declanşat un proces împotriva statului român, întrucât este specialist în minerit şi nu în litigii.

Gabriel Resources mai are o speranţă că în Camera Deputaţilor va avea loc o dezbatere serioasă care să ducă la un vot favorabil, dar premierul Victor Ponta a sugerat luni că jocul s-a încheiat pentru canadieni, majoritatea parlamentarilor fiind împotrivă, notează The Globe and Mail.

Premierul Victor Ponta a declarat marţi că suma eventualelor despăgubiri este invocată în mai multe adrese oficiale de către compania canadiană, „cuprinzând cheltuielile făcute până acum şi eventualele pierderi comerciale”.

„Nu pot şi nu am de gând să fiu avocatul cuiva care dă în judecată statul român, spun doar că acest lucru probabil că se va întâmpla. (…) Sunt evaluări făcute (asupra eventualelor despăgubiri, n.r.), sunt evaluări făcute de până la două miliarde de dolari calculate de către companie, însă nu vreau să vorbesc eu în numele celor care eventual vor acţiona în judecată statul român, eu aş vrea să nu plătim nimic”, a mai spus Ponta.

Luni, premierul afirmase că soluţia pentru proiectul Roşia Montană este respingerea în regim de urgenţă a acestuia la Senat, apoi şi la Cameră, adăugând: „Şi cu asta, basta!”.

Proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roşia Montană a primit, marţi, raport negativ din partea Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului din Senat.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Haziran, pusă la zid pentru că stă în chirie! Soția lui Luis Gabriel, replică acidă: „Când plătești câteva mii...”
Fanatik.ro
După Aymen Boutoutaou, FCSB mai pregătește un transfer de răsunet! Mihai Stoica: „E cel mai bun jucător care a venit în România!”
Capital.ro
Românii din această țară sunt direct vizați de aceste schimbări. În ce condiții vor putea ieși la pensie
Playtech.ro
Inflație sau devalorizare? Diferența pe care mulți români nu o înțeleg și cum îți afectează, de fapt, banii
Adevarul
Autostrada care va face uitată aglomerația de pe DN1 Sibiu - Brașov. Cum se lucrează pe șantierul A13 Sibiu - Făgăraș
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața după ce și-a abandonat soția pe marginea unui drum din Italia. În mașină se afla și fiul lor de 9 ani
iamsport.ro
Se apropie sfârșitul pentru CFR Cluj! Ce decizie au luat toți jucătorii din lot
MediaFlux
ANAF trimite românilor decizii de impunere pentru banii câștigați. E vizată perioada 2021 – 2024
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România