Cererea lui Băsescu privind rediscutarea cazului Diaconu, înaintată Comisiei juridice

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a anunţat, luni, după şedinţa Biroului Permanent, că solicitarea formulată de şeful statului în cazul senatorului Mircea Diaconu a fost înaintată Comisiei juridice spre analiză, fără să se stabilească un termen pentru răspuns.
Romania TV
19 nov. 2012, 13:49
Cererea lui Băsescu privind rediscutarea cazului Diaconu, înaintată Comisiei juridice

Antonescu a precizat că este posibil ca o concluzie în cazul solicitării lui Traian Băsescu să fie adoptată marţi de Comisia juridică, după audierea unor candidaţi pentru poziţiile de membru al CSM, informează Mediafax.

Totuşi, preşedintele Senatului nu a putut preciza dacă situaţia lui Diaconu ar putea fi discutată în şedinţa de plen de marţi.

Traian Băsescu a adresat în 12 noiembrie o solicitare conducerii Senatului în care cere reluarea dezbaterilor privind revocare din funcţie a senatorului PNL Mircea Diaconu.

„În virtutea atribuţiei constituţionale a preşedintelui României de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice, vă semnalez că prezenta solicitare cu privire la încetarea mandatului parlamentarilor împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti irevocabile privind incompatibilitatea sau conflictul de interese, nu este o cerinţă personală, ci este o condiţionalitate asumată de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Având în vedere acest aspect, ignorarea unei hotărâri judecătoreşti, prin votul dat de plenul Senatului, se va reflecta negativ în următorul raport de ţară (MCV), cu consecinţa gravă a nerespectării de către România a angajamentelor asumate, atât în plan intern, cât şi faţă de partenerii noştri din Uniunea Europeană”, se precizează în adresa şefului statului.

Plenul Senatului a respins, în 30 octombrie, solicitarea ANI privind încetarea mandatutului senatorului PNL Mircea Diaconu, ca urmare a deciziei definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
“Curăț tot!” Neluțu Varga, furios după umilința CFR Cluj – Tromso 0-5. Exclusiv
Capital.ro
Cu ce riscuri ne putem confrunta în următorii ani. Ilie Bolojan vorbește despre ratingul României: Sper să putem trece la o perspectivă stabilă
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Schemă de ajutor pentru români. Guvernul a aprobat un bugetul
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România