Cererea lui Dan Voiculescu de retrimitere a dosarului ICA la DNA a fost respinsă. Procesul continuă

Judecătorii au respins cererea înaintată de Dan Voiculescu privind retrimiterea dosarului privatizării ICA la DNA.
Iulian Tudor
10 apr. 2013, 07:30
Cererea lui Dan Voiculescu de retrimitere a dosarului ICA la DNA a fost respinsă. Procesul continuă

Dan Voiculescu ceruse refacerea urmăririi penale şi reanalizarea unei excepţii invocate în 2010 la Instanţa Supremă, care atunci a fost respinsă, însă magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au decis ca procesul să continue.

Trimis în judecată la sfârşitul lui 2008, fostul preşedinte al Partidului Conservator a obţinut să obţină repetate amânări în acest dosar, plimbat de mai multe ori de la Tribunalul Bucureşti la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Voiculescu având calitate de parlamentar şi dându-şi apoi demisia.

Dan Voiculescu a fost trimis în judecată pentru privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare şi prejudicierea statului cu peste 60 de milioane de euro.

Procesul a început la Tribunalul Bucureşti, dar după trei amânări dosarul a fost trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru că Dan Voiculescu devenise parlamentar. Aici, procesul a continuat cu alte amânări, apoi avocaţii au cerut refacerea urmăririi penale. Judecătorii au respins solicitarea, dar nici progrese mari nu s-au făcut, tot din cauza amânărilor succesive.

În vara anului 2012, Dan Voiculescu a demisionat din Senat, aşa că Instanţa Supremă a trimis dosarul înapoi la Tribunalul Bucureşti. Şase luni mai târziu, dosarul este trimis din nou la instanţa supremă, pentru că Dan Voiculescu a câştigat un nou mandat de senator.

Procurorii DNA trag un semnal de alarmă şi arată că Voiculescu nu face altceva decât să tergiverseze dosarul. La începutul acestui an, conservatorul a demisionat din nou, la numai o săptămână după ce depusese jurământul ca senator, iar dosarul a ajuns din nou la Tribunalul Bucureşti.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Fără precedent! Echipa de cupe europene nu se prezintă la marele derby contra campioanei după un scandal-monstru
Capital.ro
Ce se schimbă în sistemul de sănătate din noiembrie 2026. Anunț de la CNAS despre cartea electronică de identitate
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT